Cum ne ocupăm de un om sectar. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

Tit 3:10-11 ne arată ce formă de disciplină trebuie să fie exercitată faţă de un om sectar. „Respinge-l pe omul rătăcit, după prima şi a doua mustrare, ştiind că unul ca acesta este stricat şi păcătuieşte, condamnându-se singur”.

Cuvântul grecesc tradus prin „om rătăcit” înseamnă „cineva care se încăpăţânează  într-o alegere, o direcţie de conduită sau de gândire”. Cel care alege propriul lui mod de a gândi şi se ţine de el fără să renunţe, este un om sectar. Cu încăpăţânare, impune propriile lui opinii, învăţăturile lui preţioase şi formează o sectă, o partidă cu cei care îi susţin ideile. Aceasta constituie un pericol grav de dezbinare în adunare. Un om sectar poate să cunoască bine doctrina fundamentală şi totuşi să formeze în jurul lui o partidă cu opinii personale şi vederi particulare.

Erezia, în istoria Bisericii, este contrară credinţei ortodoxe, dar adevăratul sens al cuvântului „erezie” este „încăpăţânare”. Pretutindeni unde lucrează ea, tinde să formeze o sectă, o schismă în Adunare.

Un asemnea om trebuie să fie admonestat o dată sau de două ori. I se aminteşte astfel gravitatea păcatului său şi este avertizat despre seriozitatea consecinţelor. Dacă nu dă atenţie acestei duble avertizări cu privire la purtarea lui sectară şi generatoare de dezbinare, trebuie să fie evitat şi să fie „respins”. Refuzând în mod repetat să cedeze diferitelor admonestări, arată adevărata lui stare. El este stricat, s-a îndepărtat de calea dreaptă şi păcătuieşte. Se arată mândria lui spirituală şi se condamnă el însuşi. Este clar că nu poate fi în comuniune şi trebuie să-l refuzăm ca aţâţător la dezbinare.

Putem crede că un asemenea om va părăsi adunarea fiindcă nu va putea să-i impună propria lui voie şi propriile lui idei. Nu se spune aici să fie dat afară din comuniune ca un om rău, poate fiindcă această Epistolă către Tit a fost scrisă unui individ. Dacă nimeni nu îl ascultă şi dacă este evitat, rezultatul (dacă stăruie în calea lui) va fi fără nicio îndoială că va sfârşi prin a pleca din propria sa iniţiativă. Prin această formă de disciplină, sau propria lui voie va fi zdrobită, sau starea lui se va arăta pe deplin prin retragerea sa din adunare. Dacă ar rămâne în adunare, ar trebui negreşit să fie mustrat în public, ar trebui să-i fie interzisă orice acţiune în strângeri, şi nimeni nu ar trebui să-l viziteze. Cazul poate deveni cel al unui om rău şi poate fi nevoie atunci ca el să fie îndepărtat ca atare, conform 1. Corinteni 5:13 .

Să luăm seama la cei care fac dezbinări şi să ne depărtăm de ei

Porunca din Romani 16:17-18 cu privire la cei care fac dezbinări este strâns legată de instrucţiunea cu privire la omul sectar. „Dar vă îndemn, fraţilor, să luaţi seama la cei care fac dezbinări şi prilejuri de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o; şi depărtaţi-vă de ei. Pentru că unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Hristos, ci pântecelui lor; şi, prin cuvinte dulci şi vorbiri frumoase, amăgesc inimile celor fără răutate”.

Aceasta face un om sectar. Caută să-i adune în jurul lui pe cei care îl vor sprijini în părerile lui, rezultă de aici că schisma produsă în interior conduce la o diviziune exterioară. Cei nemulţumiţi ies, pentru a face cum li se pare bine. Cei care se despart de fraţii lor pentru a urma propriile lor păreri sau propria lor formă de învăţătură fac dezbinări, şi trebuie să luăm seama la ei şi să-i evităm; trebuie să ne depărtăm de ei. Cuvântul „a evita” are un sens foarte puternic în original.

În vremea lui Pavel, acei oameni făcuseră probabil o dezbinare în altă parte. În cazul în care aveau să vină la Roma, apostolul le spune acestor creştini să ia seama la ei şi să-i evite pentru că ei nu slujesc Domnului Isus Hristos ci propriului lor pântec (propriilor lor interese), şi îi amăgesc pe cei simpli.

Creştinul trebuie să se îndepărteze de nelegiuire, dar a face dezbinate insistând asupra propriilor sale opinii este contrar învăţăturii pe care am învăţat-o din Scriptură. Ea ne învaţă să ne străduim să păstrăm „unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4:3 ). O dezbinare între creştinii adevăraţi nu se poate justifica decât atunci când singurul mod de a menţine dreptatea, adevărul şi sfinţenia este de a se despărţi de cei între care fărădelegea este practicată şi susţinută (2. Corinteni 6:14-18 şi 2. Timotei 2:19-22 ).

sursa: https://comori.org/