text Invataturi biblice

Credinţa. J. N. Darby

 

Categorie: Invataturi biblice
 

Ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţa, aceea în Fiul lui Dumnezeu” (Galateni 2:20 )

Credinţa mă face să văd că Dumnezeu este mai mare decât păcatul meu şi nu că păcatul este mai mare decât Dumnezeu.

Nu legaţi slujba voastră decât numai de Dumnezeu şi nu de persoane particulare. Puteţi să fiţi încurajaţi prin legătura frăţească; inima îşi poate găsi astfel un loc de recreere, dar trebuie să lucraţi prin propria voastră credinţă şi prin puterea voastră individuală, fără să vă sprijiniţi pe cineva, oricine ar fi el; căci, dacă lucraţi astfel, nu puteţi fi un slujitor credincios. Slujba trebuie să fie măsurată cu credinţa şi părtăşia personală cu Dumnezeu. În toate timpurile, prin lucrarea individuală a fost adusă binecuvântarea sufletelor şi din clipa în care această lucrare s-a pierdut, puterea mărturiei a decăzut. Tendinţa spre asociere are ca rezultat, pentru noi, că ne sprijinim unii pe alţii.

Simplitatea unei vieţi de credinţă are un farmec pe care nu-l cunosc cei care niciodată n-au realizat-o. Nu scapi de greutăţile drumului credinţei, căutând să le ocoleşti, trebuie să stai deasupra lor, prin puterea lui Dumnezeu. O greutate poate să fie foarte apăsătoare, dar ea nu constituie o piedică decât pentru necredinţa inimilor noastre, atunci când urmăm calea voii lui Dumnezeu; căci credinţa se bazează pe Dumnezeu şi greutăţile nu sunt nimic în faţa Lui.

Experienţa ar trebui să întarească credinţa, dar este necesară o credinţă vie pentru a te servi de o experienţă.Prin credinţă este cinstit Dumnezeu. Satan este satisfăcut când reuşeşte să ne îndepărteze, prin frică, de calea curată şi simplă a credinţei.

Credinţa lucrează în felul lui Dumnezeu şi Îl descoperă în mijlocul împrejurărilor diferite, în loc să fie stăpânită de ele. Superioritatea credinţei asupra a ceea ce o înconjoară este vădită. Ce odihnă sufletească, să poţi da mărturie de această credinţă în mijlocul păcatelor acestei lumi sărmane! Ceea ce caracterizează credinţa este că ea se bazează pe Dumnezeu, nu numai în ciuda greutăţilor, ci chiar în ciuda imposibilităţilor.

N-am văzut ca Dumnezeu să-i părăsească pe cei care s-au consacrat lucrării Sale, încrezându-se în El! Am cunoscut, dimpotrivă, că lucrătorii Domnului, care datorită soţiilor lor sau din cauza stării propriei lor inimi, au căutat o ocupaţie suplimentară pentru a veni în ajutorul soţiilor sau familiei lor, au căzut în încurcături morale, iar folosirea lor în depunerea mărturiei a fost mult împiedicată.

O credinţă pusă la încercare este o credinţă întărită. Prin încercare, noi învăţăm să ne cunoaştem slăbiciunea, dar şi credincioşia lui Dumnezeu, grija sa plină de dragoste chiar în greutăţile pe care ni le trimite, pentru ca să trecem prin ele împreună cu El, Domnul nostru slăvit!

Resursele mele băneşti s-au micşorat puţin, dar totul merge bine: pentru credinţă, totul merge bine. “Mulţumiţi pentru toate”(1. Tesaloniceni 5:17 ). Dacă totul vine de la Dumnezeu, totul trebuie să fie bine.

Este în ceruri El, Cel care are puterea de a-Şi înfăptui toate gândurile. Dacă noi avem credinţă şi mergem în dependenţă de El, vom simţi siguranţa îndrumării Lui.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>