Condiţii pentru luptă E. A. Bremicker

Categorie: Invataturi biblice
 

În Iosua 4 şi 5, poporul a sosit în ţară. El era pe malul celălalt al Iordanului; totuşi, lupta nu a început. Erau multe pregătiri până să înceapă. Aceste pregătiri au pentru noi o semnificaţie spirituală profundă, care trebuie să o înţelegem şi să o punem în practică înainte de a intra în luptă. Dacă vom îndeplini aceste condiţii, vom vedea că lupta nu este aşa de grea, deoarece de partea noastră este Domnul şi tăria puterii Lui. Victoria Israelului împotriva Ierihonului a fost mare, însă a fost o victorie la care poporul nu a putut contribui cu nimic şi nici nu a trebuit să contribuie.
 

În Iosua 4 şi 5, poporul se găsea la Ghilgal. Acolo era pregătit de Dumnezeu pentru război:

a) Pietre în mijlocul Iordanului - pietre pe malul Iordanului

La porunca lui Dumnezeu, poporul Israel trebuia să scoată pietre din mijlocul râului şi să le pună pe mal. Aceste pietre aveau să fie un semn pentru generaţiile viitoare ca amintire (Iosua 4:1-8 ). Fiecare din Israel putea să-şi amintească ce s-a întâmplat acolo şi cum l-a ajutat Dumnezeu pe poporul Său. Apoi Iosua a luat douăsprezece pietre şi le-a ridicat în mijlocul Iordanului, în locul unde au stat picioarele preoţilor care au purtat chivotul (Iosua 4:9 ). Aceste pietre nu au mai fost văzute în momentul când Iordanul a început să curgă din nou.

Ne-am amintit că Iordanul este o imagine a morţii Domnului nostru. El a murit, dar nu a rămas în moarte. El a înviat. Moartea şi învierea Sa nu au fost numai pentru noi ca să ne mântuiască, ci noi suntem morţi şi înviaţi împreună cu El. Acest adevăr este foarte important pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, dar întrebarea se pune cât de mult am înţeles acest adevăr în mod practic şi în ce măsură îl realizăm. Lupta din Efeseni 6 o putem duce numai dacă am înţeles acest adevăr şi trăim ca atare, şi anume morţi împreună cu Hristos şi înviaţi împreună cu El. Dacă ştim că poziţia Sa este poziţia noastră, putem lupta împotriva puterilor răutăţii din locurile cereşti.

Copiii lui Israel puteau să meargă oricând la Iordan şi să vadă pietrele. În gândurile noastre putem să ne îndreptăm mereu spre Golgota şi să ne amintim ce a însemnat moartea şi biruinţa Sa pentru noi. Moartea Sa a fost necesară; acum ştim că noi am murit împreună cu El. Domnul Isus a obţinut vic-toria Sa. El a înviat. Puterea tăriei lui Dumnezeu a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi (Efeseni 1:19-20 ). Aceeaşi putere a folosit-o Dumnezeu pentru învierea noastră. Poziţia noastră este acolo unde este Domnul acum.

b) Circumcizia

Ajuns pe malul celălalt al Iordanului, poporul a poposit la Ghilgal. Nici acum nu începuse lupta. Iosua a primit porunca de a face circumcizia. În loc să lupte, au devenit incapabili de luptă. Omeneşte vorbind, se pare că nu era momentul potrivit să i se provoace acestui popor, care trebuia să lupte, astfel de dureri, ca să nu poată lupta. Dar aşa lucrează Dumnezeu. Dispreţul Egiptului, care nu a fost posibil să fie îndepărtat în pustie, trebuia să fie îndepărtat acum; iar acest lucru se făcea prin circumcizie (Iosua 5 ).

Din Noul Testament înţelegem că circumcizia are o însemnătate spirituală, şi anume o însemnătate principială şi una practică. La fel ca şi Iordanul, circumcizia este o imagine a morţii Domnului pe cruce. În Coloseni 2:11 citim despre o „circumcizie nefăcută de mână“ şi ea ne aminteşte de „circumcizia lui Hristos“. Din acest context deducem că nu este vorba despre circumcizia Sa ca şi copil în a opta zi, ci se referă la moartea Sa pe cruce. Această circumcizie ne este atribuită şi nouă. Noi nu suntem numai morţi şi înviaţi împreună cu Hristos, ci şi circumcişi în El. Hristos a fost circumcis când a fost judecat pentru păcatele noastre pe cruce. Păcatele noastre sunt judecate şi sentinţa de moarte asupra păcatului a fost executată asupra Lui. Acest adevăr este principial pentru fiecare credincios.

Dar ni se pune din nou întrebarea - şi acesta este gândul din Iosua 5 - dacă transpunem în practica vieţii acest adevăr, dacă suntem în concordanţă cu el din punct de vedere spiritual. Dacă nu suntem în concordanţă cu acest adevăr, nu putem lupta contra puterilor spirituale ale răutăţii. De aceea, după învăţătura din Coloseni 2 urmează îndemnul: „Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ“ (Coloseni 3:5 ). Deşi suntem morţi împreună cu Hristos, mai avem ceva de omorât. Tocmai aceasta este diferenţa dintre ceea ce este adevărat principial şi ceea ce trebuie să facem în fiecare zi. Ceea ce trebuie să omorâm mereu sunt mădularele de pe pământ. Acestea sunt vlăstarii care vin din natura veche. Coloseni 3 ne aminteşte câţiva: „curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie“. Ceea ce vine din natura veche (numită şi carne sau păcat) trebuie să fie judecat zilnic de noi. Ne amintim că moartea lui Hristos a fost necesară şi că în moartea Sa, totul este rezolvat. Aceasta este traducerea în practică a circumciziei de la Ghilgal. Nimeni nu se poate pocăi de două ori; totuşi, moartea Domnului Isus poate fi aplicată mereu la carnea noastră. Dacă nu facem acest lucru, nu suntem gata şi destoinici să luptăm în ţară. Faptul că Ghilgal este amintit de zece ori, are să ne spună ceva. Poporul trebuia să se întoarcă mereu la acest loc.

c) Hrană în ţară

După ce tot poporul a fost circumcis, au sărbătorit în primul rând Paştele într-un mod cu totul diferit. Până în acel moment, mielul pascal a fost înjunghiat o dată în Egipt, apoi au sărbătorit Paştele în pustie. Aceste lucruri erau acum în urma lor. Acum ţineau sărbătoarea în câmpiile Ierihonului în prezenţa duşmanilor lor. În al doilea rând, a doua zi au mâncat din roadele ţării: azime şi boabe prăjite. În ziua aceea, hrana pustiei (mana) a încetat (Iosua 5:10-12 ).

Paştele în Egipt a fost temelia salvării din ţara robiei. Pentru noi, temelia mântuirii este Hristos, care a murit pentru noi, pentru a ne proteja de judecata care o meritam şi pentru a ne elibera de sub puterea diavolului. Paştele în pustie ne arată că lucrarea Domnului este şi temelia pentru conducerea şi păzirea noastră prin pustie. Paştele în ţară ne arată crucea lui Hristos ca fiind temelia pentru orice binecuvântare. În Efeseni 1:7 se vorbeşte despre adevărul mântuirii noastre prin sângele lui Hristos. Fără amintirea şi hrănirea cu jertfa Domnului nostru nu vom fi capabili să luptăm.

Apoi vin roadele ţării. În pustie, copiii lui Israel au mâncat mana. Mana este hrana din cer şi ea ne aminteşte de Domnul Isus care a trăit ca Om pe pământ şi ne-a lăsat un exemplu. Despre acest adevăr vorbeşte epistola către Filipeni (o epistolă a pustiei): „Pentru ca acest gând să fie în voi, care era şi în Hristos Isus“ (Filipeni 2:5 ). În ţară, hrana era cu totul alta. Pe de o parte ne hrănim cu Hristos (Paştele), iar pe de altă parte ne hrănim cu ceea ce ne dă ţara: Hristos în glorie. Este aceeaşi Persoană ca şi la mană, dar privită din alt unghi. Este vorba despre Omul ceresc, care nu numai că a intrat în cer, dar şi este acasă acolo.

Noi putem duce lupta în ţară numai dacă ne hrănim cu Hristos, ceea ce înseamnă că ne preocupăm zilnic cu El. Fără Hristos, putem cel mult să înţele-gem la nivel intelectual binecuvântările din locurile cereşti. Dar aceasta nu este o hrană. Un chimist poate să analizeze pâinea; dar dacă nu o mănâncă, nu este o hrană pentru el. Noi savurăm binecuvântările cereşti numai dacă ne preocupăm cu Hristos proslăvit în cer.

d) Căpetenia oştirii Domnului

Abia acum - la scurt timp înainte de începerea luptei împotriva Ierihonului - Iosua a avut o întâlnire uimitoare: în faţa lui stătea un om cu sabia scoasă în mână. Era Căpetenia oştirii Domnului, nimeni altul decât Domnul Isus în persoană. El nu a venit mai devreme; nu a venit nici în pustie, nici la Iordan, nici la Ghilgal, nici înainte de sărbătoarea Paştelui şi nici înainte de a mânca roadele ţării. Dar acum, poporul era pregătit să înceapă lupta ca oştire a Domnului. Însă înainte de începerea luptei, Însăşi Căpetenia oştirii Domnului a venit la Iosua ca să-l încurajeze (Iosua 5:13-15 ).

Acum a sosit timpul pentru luptă. La Marea Roşie nu a fost luptă. Acolo au auzit cuvintele: „Staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi“ (Exod 14:13 ). Dar aici era altceva. Când este vorba de eliberarea noastră, nu putem să ne aducem contribuţia. Domnul a făcut totul pentru noi. Însă când vorbim despre savurarea binecuvântărilor ţării, atunci este amintită lupta. Dar nu suntem singuri în această luptă. Domnul preia conducerea şi ne dăruieşte puterea de care avem nevoie încurajându-ne.

„Iosua a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat şi I-a zis: Ce spune Domnul meu robului Său?“ (Iosua 5:14 ). În faţa Persoanei Domnului este nevoie de o ţinută solemnă, supusă, respect şi o sfinţenie practică. De aceea şi Iosua a fost invitat să-şi descalţe încălţămintea, aşa cum a făcut şi Moise în faţa rugului aprins. Pentru cucerirea ţării, sfinţenia este foarte necesară. Trebuie să trăim într-o comuniune practică cu Domnul.

sursa: https://comori.org/