text Invataturi biblice

"Comunică-ți credința. Patru legi spirituale"

"Comunică-ți credința. Patru legi spirituale"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

CONVERSAȚIA

«Dumnezeu te iubeşte şi are un plan minunat pentru viaţa ta.» Această expresie a fost citită sau auzită de milioane de oameni din întreaga lume. Se presupune că mai multe persoane în istoria bisericii au înțeles mai bine Evanghelia prin această propoziţie simplă, decât prin orice altă frază. Este, desigur, «Legea întâi» din cele Patru Legi spirituale, un instrument pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a atrage milioane de oameni la Sine.

Deoarece această întâlnire se focusează asupra împărtăşirii celor Patru Legi Spirituale, ar putea fi util să foloseşti o minge, care s-ar transmite de la o persoana la alta, în timp ce se vor pune câteva întrebări de început sau un test cu următoarele întrebări: cere ucenicului tău să numească ori să scrie cât mai multe lucruri din broşură, despre care îşi poate aminti. L-ai putea întreba: «Dacă ar fi să schimbi un singur lucru din această prezentare, care ar fi acesta? (Oferă câteva din exemplele tale). Legea 1 a fost destul de actuală publicului pentru care a fost scrisă. De ce crezi că Dr. Bright a adăugat-o? (Cele mai multe din prezentări la acel moment începeau cu vestea proastă că noi ne ducem în iad.)

Există păreri variate cu privire la eficacitatea celor patru legi. Unora le plac mult, deoarece îi ajută să comunice adevăruri complexe într-un mod simplu şi clar (sau pentru că ei aşa au înţeles mai întâi Evanghelia când cineva le-a vestit-o). Alţii le resping totalmente, deoarece ele se aseamănă cu o prezentare închisă. Indiferent de experienţa şi atitudinea cu care vine ucenicul tău, l-ai putea ajuta. Toată lumea va beneficia din înţelegerea adecvată a modului de utilizare a celor Patru Legi (şi a modului în care nu trebuie folosite).

Contextul, contextul, contextul

Deci, va lucra aceeaşi prezentare a Evangheliei în orice împrejurare? Desigur, nu. Ar fi, într-adevăr, o presupunere ridicolă. Evanghelia nu se schimbă niciodată, dar noţiunile care trebuie să fie subliniate, punctul de plecare, nivelul de adâncime urmărit, obiecţiile la care se cere un răspuns, metaforele utilizate pentru clarificare etc.- toate pot varia. Printre alte lucruri, ele pot fi afectate de relaţia dintre părţi, durata conversaţiei, trecutul credinciosului, cunoştințele creştinului, maturitatea oricăreia dintre părţi şi aşa mai departe. Deci, înseamnă aceasta că un instrument standardizat, ca Patru Legi, nu are valoare? Nu, bineînţeles că nu.

Chiar dacă trebuie să vă aşteptaţi la varietate în conversaţiile despre Evanghelie, este extrem de util să ai o înţelegere clară a esenţei Evangheliei şi să știi s-o exprimi. Având acestea, vei putea modifica uşor conversaţia ta pentru a fi mai util persoanei căreia îi vesteşti Evanghelia. Fără ea ai şansa să te trezeşti că tot încerci, dar nu reuşeşti să comunici în mod clar.

Gândeşte-te la un arhitect. Să spunem că numele său este...Mike Brady. Mike a plecat la facultate pentru a învăţa cum să proiecteze case.

El ştie totul despre dimensiunile ideale ale camerei, cerinţele legale, utilizarea spaţiului, lumină şi alte chestii structurale. Eu, pe de altă parte, nu ştiu nimic despre arhitectură, astfel încât lista aceasta a fost, probabil, destul de neclară pentru mine. Oricum, ideea este că Mike a fost instruit în esenţă în proiectarea caselor. Pentru că el a învăţat forma corectă a unei case, el poate aplica aceste cunoştinţe într-o varietate de medii de construcţie.

Dar să presupunem că Mike este mai mult un spirit liber. El ar fi putut spune: «Fiecare casă, pe care o construiesc, va fi diferită. Unele vor fi construite pe o pantă; unele vor avea un subsol; unele vor avea o mulţime de dormitoare. Deoarece fiecare casă va fi diferită, nu mai am nici un motiv să primesc instruire. O voi crea pe parcurs.» Cu această perspectivă, casele sale vor fi destul de haotice. El nu ar mai fi un arhitect bun. Este evident, instruirea în ceea ce ține elementele de bază ocupă un loc aparte. Ai nevoie de setul de abilităţi de bază pe care se vor crea contexte diverse.

Aş putea spune că atunci când este vorba de transmitere a esenţei Evangheliei, Cele Patru Legi Spirituale se isprăvesc la fel de bine ca şi orice altă metodă pe care o poţi găsi. Dacă eşti în căutarea unui set de abilităţi pentru cineva care vrea să fie un evanghelist eficient, cunoaşterea Celor Patru Legi este foarte potrivită.

Iată trei moduri diferite de a le folosi. Aş recomanda să înveţi ucenicul să se folosească de fiecare.

Citeşte cu cineva toată broşura

Citeşte cu cineva toată broşura

După cum sugerează titlul, aceasta este opţiunea în care citeşti broşura cu cineva. Atunci când ai o conversaţie cu cineva despre lucruri spirituale, ai putea să întrebi persoana dacă ar fi dispusă să-ţi ofere opinia despre patru puncte de bază a Evangheliei. Dacă persoana este de acord, fantastic. Scoate broşura şi citeşte-o. Pe acest CD există un fişier intitulat «Script Patru Legi». Acesta oferă un script, care conţine ceea ce ai putea spune, citi şi scrie atunci când treci prin Cele Patru Legi. Aruncă o privire, este destul de solid. Doar ţine minte, că dacă discuţia va părea că citeşti un scenariu, înseamnă că nu o faci corect. Scopul acestui script este să te ajute să identifici și să clarifici punctele-cheie ale Evangheliei şi să le comunici în mod eficient.

Citeaz-o din memorie

De multe ori lucrez cu studenţii care refuză ideea de a trece printr-o broşură cu cineva. Ei cred că o broşură va fi percepută ca ceva neautentic. Ştii de ce cred ei aşa? Pentru că, uneori, aşa şi este. Uneori, în special în cultura noastră, orice material tipărit este perceput ca ceva ce se vrea impus. Oamenii sunt mai interesaţi în autenticitate şi experienţă personală, decât într-o prezentare oficială. De asemenea, oamenii s-ar putea simţi ciudat să citească atunci când sunt alfabetizaţi de ani de zile.

Deci, ce faci, devii incoerent? Nu! Tot ce trebuie să faci este să oferi esenţa Evangheliei aşa cum este exprimată în Cele Patru Legi fără broşură. Cu alte cuvinte, o memorezi. Dacă tu şi ucenicul tău aţi memoriza fiecare cuvânt din broşură, aţi avea o comoară fantastică stocată în minte. Am în vedere fiecare cuvânt. Memorizaţi legile, textele din Scriptură şi propoziţiile ce oferă explicaţii. Puteţi omite numerotarea paginilor, dar memorizaţi orice altceva. Ar fi minunat dacă aţi ști chiar s-o desenați în diagrame până şi pe un şerveţel. Apoi, în dependență de situație, vă puteţi baza pe acel rezumat clar şi împărtăşi credinţa, conversând într-un mod care este confortabil, relevant şi care încă mai este valabil. Pentru a o face bine, este nevoie de ceva practică. Începeţi cu organizarea procesului de memorare.

Înmâneaz-o

Opţiunea finală este cea mai simplă. Făcînd un comentariu introductiv, oferă cuiva o copie a broşurii. Dr. Bright, fondatorul Campus Crusade și autorul Celor Patru Legi, a folosit deseori această metodă atunci când călătorea. După ce îşi cunoştea vecinul din avion, el spunea: «Lucrurile despre care se vorbeşte această broşură au schimbat viaţa mea. Dacă sunteţi interesat, mi-ar plăcea să vorbesc cu Dumneavoastră despre asta. Doriţi o copie pentru a citi singur?» Apoi, după ce persoana alegea s-o citească şi dorea să vorbească în continuare, se lega o discuţie. Dacă nu, nici o problemă.

 

sursa: https://www.cru.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>