"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter

Categorie: Invataturi biblice

“Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1 ).

Cine s-ar potrivi perfect cu descrierea aceasta? Şi cine se potriveşte cu aceste standarde elevate? Acest verset, cu toata probabilitatea, descrie calităţile morale ale Domnului nostru Isus Hristos, dovedite în timpul mersului Său pe acest pământ. Ne-am putea gândi la Avraam, tatăl evreilor, sau la Moise, marele legiuitor; ne-am putea gândi la David, regele prin excelenţa după inima lui Dumnezeu, la Iosif sau la apostolul Pavel, sau la alţi oameni de seamă ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu este în concordanţă deplină cu aceste gânduri ale Psalmului 1 … cu excepţia lui Mesia, Domnul nostru Isus Hristos! El este, desigur, singura excepţie, din moment ce Biblia spune ca toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Romani 3:23 ).

Domnul, şi doar El singur, a fost fără păcat; El nu a cunoscut sau făcut vreun păcat, El a fost separat de păcat (1. Ioan 3:5 ; 2. Corinteni 5:21 ; 1. Petru 2:22 ; Evrei 4:15 ).

O provocare şi o promisiune

În acelaşi timp, acest Psalm reprezinta o provocare pentru orice credincios, răscumpărat şi îndreptăţit de lucrarea lui Hristos la cruce, prin sângele Lui vărsat, prin moartea şi învierea Lui. În limba ebraică, cuvântul “binecuvântat” are legatură cu ceea ce este drept şi legitim, cu o cale dreaptă, şi prin urmare cu fericirea. Cuvântul “omul” nu exclude femei, dar accentuează responsabilitatea umană, fie a bărbatului fie a femeii.

Verbul “se duce” indică ceea ce se practică: slujbele sau ocupaţiile noastre, acţiunile şi modul nostru de viaţă, în cel mai larg sens, dar implică deasemenea direcţia drumului pe care cineva merge. Obiceiurile, comportamentele şi cuvintele noastre nu pot avea nimic în comun cu răul sau cu cel rău, nici cu privire la ţelul nostru, nici cu privire la sfaturile cerute sau la acţiunile prevăzute.

Pe lângă aceasta, versetul de mai sus demonstrează o creştere în intensitate a răului, indicată de verbele: (1) se duce, (2) stă, (3) se aşază. Abaterea începe cu un pas mic, dar direcţia şi intenţia lui sunt greşite, deoarece acest prim pas greşit conduce în cele din urmă la un refuz total al gândurilor lui Dumnezeu. Creştinul merge prin credinţa, mergând pe o cale care este plăcută lui Dumnezeu, pentru că fără credinţă nu se poate ca cineva să-I fie plăcut (Evrei 11:5 ). Acest drum al credinţei este numit “calea cea dreaptă” (Psalmul 107:7 ) sau “o cale dreaptă” (Ezra 8:21 ). Promisiunea lui Dumnezeu, şi anume că El ne va conduce şi ne va face fericiţi, implică din partea noastră provocarea ascultării credinţei şi a separării de rău.

Credinţa sau neascultare

Dumnezeu va conduce credinciosul pe calea dreaptă: “Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32:8 ). Aceasta este ceea ce ne face fericiţi. Responsabilitatea creştinului de a asculta merge mână în mână cu grija lui Dumnezeu de a-L ghida. Dar aceasta va funcţiona doar în măsura în care credinţa mă motivează şi mă ghidează. Cu alte cuvinte, dacă facem ce trebuie să facem, dupa cum ne arată Psalmul 1:1 , Dumnezeu va face ceea ce nu putem noi face: El ne va îndrepta pe calea cea adevarată şi ne va face fericiţi.

În schimb, cel necredincios este condus de privire: natura şi felul său de a fi, precum şi căile lui, sunt o urăciune înaintea lui Dumnezeu. În contextul acesta găsim o altă progresie: lipsit de evlavie/rău, păcătos, batjocoritor. Deja am remarcat o progresie, exprimată prin seria de verbe “se duce”, “stă”, “se aşează”, sugerând un proces de împietrire, descris în mod solemn de aceste cuvinte. Cât de tragic este ca cineva să se împietrească şi să se împotrivească lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, cel credincios se judecă pe sine în lumina lui Dumnezeu, în timp ce se roagă cu David, “Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Şi vezi dacă este în mine vreo cale a întristării şi condu-mă pe calea eternă!” (Psalmul 139:23,24 ).

Domnul Isus a rezumat acest contrast în felul următor: “Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul (sau nu se supune Fiului) nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36 ).

Psalmul 1:1 - rezumat

(1) - Ferice de omul

(2) - care nu se duce

(3) - la sfatul

(4) - celor răi,

(5) - şi nu stă

(6) - pe calea

(7) - păcătoşilor

(8) - şi nu se aşază

(9) - pe scaunul

(10) - celor batjocoritori.

Primul punct implică promisiunea, şi anume de a fi fericit. Celelalte nouă puncte specifică provocarea , indicată de o progresie în fiecare dintre cele trei grupuri.

Contrast şi binecuvântare

În contrast cu aceste puncte negative, citim ceea ce îl priveşte pe cel credincios: “ci plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte. Şi el este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui şi a cărui frunză nu se veştejeşte; şi tot ce face prosperă” (Psalmul 1:2-3 ).

Este aceasta partea ta?