Chemare. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

În meditaţiile noastre asupra expresiei locale a Adunării, am cercetat până aici principii importante care ar trebui să constituie şi să conducă o adunare a lui Dumnezeu strânsă după Scripturi. Ea trebuie mai întâi să se adune pe baza singurului Trup compus din toţi credincioşii, care se recunosc şi se primesc ca mădulare ale acestui trup spiritual al lui Hristos, şi nu recunosc alt titlu.

În al doilea rând, aceşti credincioşi trebuie să fie adunaţi în Numele Domnului Isus Hristos, avându-L numai pe El ca centru, şi să reţină acest Nume scump excluzând orice alt nume.

În al treilea rând, Domnul trebuie să aibă locul central care Îi revine, ca şi conducător divin; prezenţa Duhului Sfânt trebuie să fie recunoscută, şi trebuie să depindem de El ca El să călăuzească pe fiecare şi să dea fiecăruia după voia Sa.

În al patrulea rând, slujirea şi purtările de grijă spirituale din adunare trebuie să fie date nu de un singur om - pastor oficial numit - ci de darurile pe care Hristos le-a dat Bisericii, mădulare ale trupului, care se zidesc unul pe celălalt, sub conducerea Duhului Sfânt, în puterea şi în tăria Lui.

În al cincilea rând, slujba de supraveghere în adunare trebuie să fie împlinită de cei care au calificarea morală şi spirituală de bătrâni, ridicaţi şi conduşi de Duhul Sfânt pentru această sarcină necesară. Slujba de diacon * trebuie să fie împlinită de cei care au fost aleşi de adunare pentru această slujbă.

* Autorul vorbeşte aici despre sarcina de slujitor sau de diacon (în greacă: diaconos) şi nu de folosirea mai generală a acestui cuvânt pentru a desemna orice persoană care slujeşte, care efectuează o slujbă. Nota traducătorului în limba franceză.

În al şaselea rând, autoritatea de a acţiona vine de la Domnul care este în mijlocul adunării, şi de la Cuvântul lui Dumnezeu care pune în ordine acţiunile sale.

Aceste principii de bază ne-au dat structura, şi ca mecanism furnizat de Dumnezeu, al expresiei locale a Adunării Dumnezeului Celui viu. Aceasta ne permite acum să luăm în considerare diversele strângeri ale adunării. Dar înainte de a le studia în detaliu, vom prezenta o vedere de ansamblu a primei adunări locale rânduite de Domnul şi de Duhul Sfânt.

Biserica la Ierusalim

În Fapte 1 găsim o strângere a aproape o sută douăzeci de credincioşi în camera de sus, după ce Domnul a fost înălţat la cer (cap. 1 v. 15). Acolo stăruiau într-un singur gând în rugăciune şi aşteptau venirea Duhului Sfânt promis. În ziua de Rusalii, după promisiune, Duhul Sfânt a coborât şi, printr-un singur Duh, toţi au fost botezaţi într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ) şi au fost umpluţi de Duhul.

Acolo s-a născut Biserica lui Dumnezeu şi a fost formată prima adunare creştină dintr-o localitate, de către Duhul Sfânt. La început, Biserica formată la Ierusalim alcătuită numai din iudei, şi adevărurile particulare ale speranţei şi chemării Bisericii nu erau cunoscute încă. Totuşi putem considera această adunare ca o adunare model pentru noi, în numeroase privinţe. Era începutul Bisericii şi este întotdeauna instructiv să revenim la început. Acolo a lucrat Duhul Sfânt, rânduind lucrurile cum trebuiau să se menţină; de aceea trebuie să revenim la acest punct de plecare pentru a cunoaşte adevărul.

După relatarea inspirată din Fapte 2 , vedem imediat că Duhul Sfânt era conducătorul în adunare. Credincioşii au început să vestească lucrurile mari ale lui Dumnezeu, după cum le dădea Duhul să vorbească. Apoi Petru, prin puterea Duhului şi sub conducerea Sa, a vestit mulţimii răstignirea, învierea şi glorificarea acestui Isus pe care Îl respinseseră şi Îl omorâseră. Duhul lui Dumnezeu a folosit cuvintele lui pentru a produce în inima ascultătorilor convingerea de păcat, şi a lucrat în sufletul lor pocăinţa spre mântuire. Apoi, cei care primiseră cuvântul lui au fost botezaţi cu apă în Numele lui Isus, şi aproape trei mii de persoane au fost adăugate la această primă adunare de credincioşi.

Toţi „stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42 ). Aveau totul în comun, stăruiau într-un gând în templu, frângeau pâinea în casele lor, şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă (Fapte 2:42-47 ).

Caractere principale ale strângerilor la Ierusalim

Vedem astfel că erau activităţile acestei adunări întemeiată de Dumnezeu la Ierusalim, în cursul strângerilor sale. Se cuvine să notăm câteva puncte care caracterizează mărturia ei: credincioşii erau martori pentru Hristos, după cuvântul Domnului în Fapte 1:18 . Găsim aceste caractere detaliate în Fapte 1 şi 2.

Mai întâi ei erau împreună într-un gând şi stăruiau în rugăciune.

Prin Duhul au fost botezaţi într-un singur trup, umpluţi, conduşi şi îmbrăcaţi cu putere; ei dădeau mărturie pentru Isus Hristos.

Când dădeau mărturie, Îl prezentau pe Isus Hristos, îi chemau pe oameni la pocăinţă şi vesteau iertarea păcatelor în Numele Său. Se ocupau astfel cu predicarea Evangheliei de mântuire în Hristos.

Botezau * pe cei care primeau acest cuvânt de mântuire; începeau astfel să se achite de misiunea primită de la Domnul înviat: facerea de ucenici din toate naţiunile şi botezarea lor în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.

* Cum botezul cu apă urmează credinţei în Evanghelie şi se leagă mai mult sau mai puţin de lucrarea de evanghelizarea, nu ne-am oprit asupra acestui subiect în aceste reflecţii despre Biserică. Botezul cu Duhul Sfânt este cel care introduce pe cineva în Biserică, trupul lui Hristos. Totuşi planul divin din cartea Faptelor ne arată că cei care erau mântuiţi erau botezaţi cu apă şi erau primiţi apoi în adunarea locală de creştini. Nimeni nu-şi poate zice creştin dacă nu a fost botezat cu apă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Rezultă că nicio persoană nebotezată nu ar trebui să fie primită în comuniune într-o adunare, pentru că instituţia botezului precede pe cea a cinei Domnului.

Apoi stăruiau într-un gând în învăţătura apostolilor: învăţătura pe care le-o dăduse Domnul (Cuvântul lui Dumnezeu) într-o comuniune fericită pe care o aveau unii cu ceilalţi.

Frângeau pâinea în casele lor în fiecare zi şi îşi aminteau astfel des de Domnul în moartea Sa pentru ei, cum le ceruse El (Luca 22:19-20 ).

Erau uniţi şi în activităţile obişnuite ale vieţii, îşi împărţeau bunurile şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.

Stăruiau împreună în rugăciunea colectivă şi erau plăcuţi întregului popor.

Găsim mai multe detalii despre această adunare din Ierusalim în capitolele următoare din Fapte, dar nu putem dezvolta mai mult aici acest subiect.

Acestea erau activităţile Bisericii care se năştea. Domnul să ne ajute să revenim la „ce era de la început” (1. Ioan 1:1 ), şi să fim adunaţi în acelaşi fel, în teorie şi în practică. Putem spune că aceste activităţi erau izvorârea naturală a naturii divine care era în aceste suflete regenerate, şi a Duhului Sfânt care locuia în ei. Acestei naturi noi îi este foame şi sete de Cuvântul lui Dumnezeu şi doreşte arzător să se bucure de comuniune mutuală a comorilor divine. Ea arde să se exprime în rugăciune şi în lăudarea lui Dumnezeu, pentru adorare şi pentru reînnoirea puterilor sale; doreşte să se supună Cuvântului lui Dumnezeu, şi să împărtăşească celorlalţi ce are ea. Duhului Sfânt care locuieşte în fiecare credincios Îi place să-l conducă în aceste activităţi.

Astfel aceste dorinţe ale naturii noi, pe care Duhul Sfânt le dezvoltă şi le întăreşte, fac sufletele să se adune în jurul Domnului pentru învăţătură, comuniune, închinare, rugăciune şi vestirea Evangheliei. În consecinţă, strângerile adunării încep foarte firesc în vederea acestor diferite scopuri. Ar trebui să fie astfel, şi Evrei 10:24-25 ne dă acest îndemn: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua”. La început credincioşii se adunau în fiecare zi, dar aceasta nu a continuat. Acum, când ne apropiem de zilele rele ale apostaziei şi ale fărădelegii, este cu atât mai necesar să ne adunăm des cu cei care împărtăşesc aceeaşi credinţă.

După această introducere retrasând activităţile Adunării care lua naştere la Ierusalim, vom examina în detaliu diferitele strângeri ale adunării.

sursa: https://comori.org/