text Invataturi biblice

„Cetățenia noastră este în ceruri” Samuel Prod'hom

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Fragment dintr-o scrisoare scrisă în 4 Septembrie 1919, Vevey, Elveția

Nu trebuie să căutăm în Scriptură justificare pentru gândurile noastre, ci noi să ne corectăm gândurile prin Cuvânt. Nici un cuvânt din Scriptură nu îl încuviinţează pe un credincios să voteze.

Cel credincios nu este din lume, după cum nici Domnul nu este din lume (Ioan 17:14,16 ): „Cetăţenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3:20 ). În Epistola către Romani 13:1-7 , ni se descriu care sunt datoriile noastre civice, datoriile de străini în mijlocul lumii: a fi supus autorităţilor (ceea ce nu înseamnă să le stabileşti) şi a-ți plăti impozitele. Dacă mă va obliga cineva să votez, voi pune un buletin de vot în alb.

Autoritatea este hotărâtă de Dumnezeu. Eu trebuie s-o recunosc, dar nu să o stabilesc; ea este de la Dumnezeu, indiferent în ce mâini se află. În timpul apostolului Pavel, această autoritate se afla în mâinile lui Nero - cel mai teribil dintre împăraţii romani, un tiran, un despot. Sub domnia lui, Pavel a spus: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu există stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu“ (Romani 13:1 ).

Se va spune că noi nu mai suntem sub o putere despotică, ci suntem democraţi, republicani etc. Dar, în democraţie, poporul este suveran însă cel credincios nu este sub nicio formă suveran în lumea din care nu mai face parte; el este străin, pentru că este din cer. Ori cel care votează face un act de suveranitate şi nu de supunere.

Lumea se află într-un curent al răului care nu se va putea opri decât prin judecata lui Dumnezeu, aşa că niciun om credincios nu va putea opri curentul răului. Numai Dumnezeu poate să Se servească de autorităţi, pentru că acestea sunt de la El; El le va menţine, dar nu este treaba noastră să le stabilim.

Tot sistemul lumii reprezintă o stare de lucruri, iar cel credincios se află în afara acestui sistem. Însuşi Domnul este în afară şi va fi până când va lua în mână împărăţia Sa, începând cu exercitarea judecăţilor asupra acestor stări de lucruri. În mijlocul lor, noi suntem martori, dar nu facem parte din ele.

El a spus: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta“ (Ioan 18:36 ). A pune întrebarea: „ Trebuie un creştin să voteze?“ , este o dovadă de pierdere a mărturiei; altădată în mijlocul fraţilor n-ar fi fost ridicată o asementea întrebare. Mărturia înseamnă să rămâi despărțit de lume și dependent numai de Dumnezeu.


sursa: https://comori.org/
 

 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>