text Invataturi biblice

Cercetarea în comun a Cuvântului. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

 

La fel ca în celelalte strângeri laolaltă, şi în cazul cercetării în comun a Cuvântului, sunt necesare unele condiţii, pentru a putea avea din această cercetare a Cuvântului, o binecuvântare. Ar putea să existe lucruri care răpesc strângerii laolaltă prospeţimea şi rodnicia şi pot împiedica binecuvântarea. În timp ce, pe de o parte, fiecărui frate care ocupă locul său în mijlocul adunării i se dă libertatea să participe la prezentarea Cuvântului, pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că libertate nu înseamnă lipsă de stăpânire. Cercetarea Cuvântului nu este locul unde fiecare îşi poate aduce gândurile sale şi poate vorbi despre orice. Cine participă la prezentarea Cuvântului, trebuie să o facă în supunere faţă de Duhul Sfânt şi spre „zidirea Adunării“ (1. Corinteni 14:12 ). Într-o astfel de strângere laolaltă, părerile proprii şi neobişnuite trebuie clarificate într-o discuţie smerită, liniştită, cu dorinţa sinceră de a învăţa unii de la alţii.

De asemenea este important să ne amintim de îndemnurile lui Iacov: „Nu fiţi mulţi învăţători, fraţii mei“; de multe ori există tendinţa ca un număr mare de fraţi să se considere învăţători destoinici. Rezultatul acestui fapt poate fi că de cele mai multe ori se aud fraţii mai puţin cunoscători. Domnul Însuşi ne dă un exemplu minunat: El a ocupat locul cel mai de jos. Când a fost tânăr, era în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Când împrejurările au pretins, cunoştinţa Sa divină a fost fără îndoială vizibilă, pentru că „se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui“.

Câteodată se întâmplă că cei care ar putea spune ceva pentru zidire, sunt tăcuţi. Pentru aceştia are valabilitate cuvântul: „cel care are cuvântul Meu să spună cuvântul Meu cu credincioşie“ (Ieremia 23:28 ). În strângerea laolaltă ar trebui să domine un duh fericit, smerit, marcat de rugăciune, supus şi dispus să primească cu blândeţe Cuvântul lui Dumnezeu. În loc să privească la uneltele omeneşti, pe care El le poate folosi spre zidire, toţi trebuie să fie conştienţi de depedenţa faţă de Domnul pentru binecuvântare.

Deşi s-ar putea să fie de ajutor să ne abatem de la fragmentul supus cercetării, pentru a adăuga alte texte care se referă sau lărgesc acel subiect, trebuie totuşi să avem grijă ca cele spuse să rămână la textul tratat. Întotdeauna există pericolul să ne abatem de la subiect, dacă participă mai mulţi fraţi. Rezultatul va fi atunci confuzie şi lipsă de binecuvântare. Discuţiile îndelungate asupra unor subiecte care nu prezintă interes pentru toţi, sau asupra unor păreri contrare, ar trebui evitate. Dacă ceva pare prea dificil sau nu se obţine un acord, discuţia ar trebui să fie întreruptă şi să se aştepte lumină. Cei care participă la prezentarea Cuvântului trebuie să se gândească să vorbească în folosul tuturor celor prezenţi şi să se adrese tuturor, şi nu numai către un frate sau către fraţii care au vorbit mai înainte. De aceea trebuie să se vorbească tare şi clar (1. Corinteni 14:9 ). Cele spuse conţin câteva condiţii pentru o cercetare cu folos a Cuvântului. Să dea Domnul să experimentăm tot mai mult binecuvântarea spirituală, care rezultă dintr-o altfel de cercetare a Cuvântului, călăuzită de Duhul!

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>