Cele șapte sărbători ale Domnului. Concluzie. Georges André

Categorie: Invataturi biblice
 

(Numeri 28 ,29)

Fiecare sărbătoare era însoţită de jertfe, cum vedem între altele şi în aceste două capitole. Altfel zis, fiecare etapă importantă a vieţii duhovniceşti este legată de jertfa Domnului Isus: la Paşte, la Azimi, la snopul din cele dintâi roade, la Cincizecime, la Trâmbiţe, la Ispăşire şi la Corturi.

Înseamnă oare că doar în ocaziile însemnate ale vieţii trebuie să ne gândim la Domnul Isus? Începutul capitolului 28 ne dă răspunsul: „Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la timpul stabilit darul Meu, pâinea Mea pentru jertfele Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un miros plăcut... Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere-de-tot necurmată. Să aduci un miel dimineaţa şi celălalt miel seara“. E vorba aici de arderea-de-tot necurmată însoţită de darul de mâncare şi de jertfa sa de băutură. Astfel „timpul stabilit“ pentru jertfa Domnului nu corespundea doar marilor ocazii, ci în fiecare zi mirosul plăcut al arderi-de-tot urca înaintea Lui.

Dacă vom avea mai mult pe inimă, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Domnului Isus, vom contribui mult la menţinerea stării de trezire şi vom păstra bucuria părtăşiei. În fiecare dimineaţă să ne gândim la Acela care S-a oferit; în fiecare seară să binecuvântăm pentru că El a venit, pentru că El S-a dat.

În toate dimineţile şi serile, mielul era oferit ca ardere-de-tot. În ziua sabatului, însă: „să aduceţi doi miei de un an fără cusur“ cu darul lor de mâncare şi jertfa lor de băutură. Aceasta era arderea-de-tot pentru fiecare zi de sabat, în afară de arderea-de-tot necurmată. O zi pe săptămână, pentru noi prima zi, duminica, avem un sentiment mai profund, mai deosebit pentru Domnul Isus care S-a oferit: doi miei în plus faţă de arderea-de-tot din fiecare zi.

În sfârşit, „la începutul lunilor voastre să aduceţi ca ardere-de-tot Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur“ (Levitic 28:11 ); iată arderea-de-tot lunară. Aceste luni ale anului erau într-o oarecare măsură paralele cu desfăşurarea sărbătorilor. La fiecare lună nouă trebuia adusă o nouă jertfă. Într-un sens, viaţa creştină trebuie să fie o linie în ascensiune continuă, dar prin slăbiciunile şi neputinţele noastre, şi ea are fazele ei. Umbre şi lumini, căderi şi refaceri, declin şi reînnoire - la fiecare experienţă asemănătoare nu trebuie să ne gândim din nou la jertfa oferită la cruce? Amintirea lucrării împlinite la Golgota nu este doar pentru marile sărbători; ea trebuie să fie în faţa ochilor inimilor noastre în toate zilele vieţii, în toate săptămânile, în toate „lunile".

În cele două capitole, accentul este pus pe arderea-de-tot: Domnul Isus pentru Dumnezeu. Fără îndoială, ne gândim la ceea ce a făcut El pentru noi; dar trebuie să ne înălţăm în gândurile noastre şi să vorbim Tatălui despre Cel Preaiubit în care El Şi-a găsit toată plăcerea. Nu este aceasta o datorie a celor care se bucură de moştenire şi au parte de binecuvântările reprezentate prin fiecare sărbătoare?

Vom merge astfel din zi în zi, din săptămână în săptămână, din lună în lună, din an în an spre cea de a opta zi veşnică în care

Inimile noastre, de harul Tău pline,

Vor fi locuinţă doar pentru Tine,

Pe veşnicie.

sursa: https://comori.org/