Ce trebuie să aibă loc în curând. Partea I. Joachim Setzer

Categorie: Invataturi biblice
 

Vremea de la urmă, răpirea credincioşilor, necazul cel mare, restabilirea Imperiul Roman, curva Babilon, numărul fiarei: 666, Antihristul, un templu în Ierusalim, Asirianul, un nou război mondial, revenirea lui Hristos, împărăţia de o mie de ani… - mulţi cunosc astfel de cuvinte cheie, care sunt luate din Biblie. Unii vorbesc despre provocare de panică şi limitează aplicaţia profeţiei biblice la prezent. Ceilalţi exagerează afirmatiile biblice adăugând utopii pline de fantezie despre sfârşitul lumii. Ca să rămânem feriţi de astfel de expuneri greşite, avem nevoie de o privire temeincă de ansamblu asupra afirmaţiilor profetice ale Bibliei. Dumnezeu ne face cunoscut „ce trebuie să aibă loc în curând” ( 1:1 ), ca să putem să înţelegem mai bine, care este speranţa noastră, ce este lumea şi Cine este Domnul Isus.

În primul dintre cele patru capitole ale seriei noastre vom privi mai întâi asupra profeţiei biblice în general, ca să oferim apoi o privire de ansamblu asupra evenimentelor viitoare. Mai înainte de a putea să cercetăm în detaliu profeţia în următoarele capitole, trebuie să arătăm cadrul general, în care sunt inserate evenimentele viitoare. Acesta se referă la istoria lumii din perspectivă biblică, la diferitele ere, la destrămarea Israelului şi dezvoltarea imperiilor mondiale.

1. Profeţia biblică

Originea profeţiei
Dumnezeu este dincolo de timp şi spaţiu. El cunoaşte viitorul (Isaia 42:9 ; 46:10 ) – şi ni-l face cunoscut şi nouă. Doar în Cuvântul lui Dumnezeu pot fi găsite profeţii de încredere (Isaia 45:11 ). În realitate, Biblia conţine multe profeţii, care s-au împlinit deja (de ex. despre naşterea, viaţa şi moartea lui Isus). Cu siguranţă că şi ceea ce este scris despre evenimente încă viitoare pentru noi se va împlini exact la fel. „Profeţia este istoria pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă despre viitor” *

* J.N. Darby, The Hopes of the Church of God.

Scopul profeţiei
Profeţii Vechiului şi ai Noului Testament îi puneau pe oameni în lumina lui Dumnezeu. Cei necredincioşi trebuiau să fie treziţi la realitate şi să se pocăiască (vezi Ieremia 35:15 ); credincioşii sinceri trebuiau să primească o lumină mai profundă despre gândurile lui Dumnezeu (vezi 18:17-19 ; Psalmul 25:14 ; Amos 3:7 ; 1:1 ) şi să fie încurajaţi (vezi 2. Petru 3:11-14 ).

Profeţii de atunci au vorbit adesea despre evenimente actuale, care dădeau ascultătorilor posibilitatea să recunoască din ceea ce spunea el daca era un profet adevărat sau nu (Deuteronom 13:1-5 ; 18:20-22 ; Ieremia 28:9 ). Alte aspecte ale afirmaţiilor lor, sau împlinirea lor deplină, puteau să aibă loc într-o vreme ulterioară.

Studiul profeţiei
Astăzi suntem uimiţi de carţi din secolul al XIX-lea, în care fraţi evlavioşi au scris ca de la sine înţeles despre lucruri care pe atunci erau încă de neînchipuit, cum ar fi de exemplu că Israel avea să redevină un stat independent. Cu toate acestea, studiul profeţiei nu este un studiu speculativ, atâta timp cât – prin compararea cu băgare de seamă a diferitelor locuri din Biblie – se explică Cuvântul lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu (vezi 2. Petru 1:20,21 ).

Teme ale profeţiei
Afirmaţiile profetice au toate legătură cu pământul. Hristos este punctul central al planului lui Dumnezeu cu acest pământ. De aceea, El este şi punctul central al profeţiei (Apocalipsa 19:10 b). Prin profeţi, Duhul Sfânt Îl arată pe El, ziua Sa – „ziua Domnului”, judecăţile şi Împărăţia Sa de o mie de ani.

Israelul, poporul Său pământesc, şi ţara acestuia cu capitala sa Ierusalim, reprezintă un alt subiect important al profeţiei. Pe lângă aceasta, Noul Testament vorbeşte despre viitorul creştinătăţii.

În fine, popoarele şi împărăţiile care iau contact cu Israelul ajung în atenţia profeţiei. Cu cât se află într-o legătură mai strânsă cu Israelul, cu atât mai frecvent şi mai clar sunt amintite (de ex. Asiria, Egiptul), imperiile mai îndepărtate fiind definite mai puţin clar (de ex. Europa de Vest, Rusia) sau găsindu-se în principiu în afara orizontului profetic (de ex. America, Australia).

2. Evenimentele viitoare în ansamblu

Ce ne aşteaptă pe noi şi ce vine peste pământul acesta? Rezumat pe scurt, există următoarele evenimente, respectiv perioade de timp:

a. Răpirea: Domnul Isus vine – nevăzut de cei necredincioşi -, ca să îi ia pe ai Lui la Sine în ceruri. Credincioşii care au murit înviază şi, împreună cu cei care sunt în viaţă, sunt răpiţi de pe pământ. Această speranţă a Adunării (Bisericii) poate să devină realitate în orice clipă. (Aşadar, răpirea în sine nu este obiectul profeţiei).

b. Timpul judecăţilor: după ce credincioşii sunt răpiţi, cei care rămân, în primul rând iudeii şi creştinii necredincioşi, vor fi atinşi de judecăţi îngrozitoare. Cine a respins în mod conştient Evanghelia înainte de răpire, nu se mai poate pocăi după aceea. Alţi oameni vor veni la credinţă. Timpul de necaz dureaza şapte ani. În ultimii trei ani şi jumătate – „necazul cel mare” – Satan îşi manifestă furia într-un mod deosebit, prin stăpânitorul Imperiului Roman restabilit şi prin Antihrist. La sfârşit, atacul unui popor vecin din nord asupra Israelului va constitui prilejul ca întreaga putere (vestică) a lumii să se adune în Orientul apropiat, ca să poarte război – în cele din urmă împotriva Domnului Isus Însuşi, care va reveni.

c. Arătarea lui Hristos: punctul culminant al judecăţilor este atins atunci când Domnul Isus va apărea în mod vizibil cu toţi sfinţii Săi şi îi va nimici pe toţi vrăjmaşii Lui. Prin aceasta evreii credincioşi vor fi eliberaţi de necazul lor. Ei Îl recunosc şi intră în împăraţia pe care El o întemeiază acum.

d. Împărăţia de o mie de ani: Hristos împărăţeşte apoi o mie de ani peste întreg pământul. Adunarea domneşte cu El din cer. Ierusalimul şi Israelul sunt punctul central al pământului. Au loc mari transformări, chiar în natură, care aduc o binecuvântare necunoscută până atunci pentru toţi oamenii. Pacea globală va fi asigurată printr-o pedepsire dreaptă şi imediată a oricărui rău. Totuşi, la sfârşitul celor o mie de ani, Dumnezeu îi va pune la încercare pe oamenii care s-au născut între timp pe pământ. Mulţi se vor răscula împotriva Lui – şi vor fi omorâţi.

e. Starea veşnică: După cei o mie de ani, prima creaţie va fi descompusă. Toţi necredincioşii vor fi judecaţi înaintea marelui tron alb şi vor sfârşi în iazul de foc. Un cer nou şi un pământ nou alcătuiesc starea veşnică, în care nu mai există nici un păcat. Pe pământul nou trăiesc toţi credincioşii; doar Adunarea aparţine cerului în veşnicie.

3. Cadrul general

Evenimentele profetice îşi au locul în contextul general al Scripturii. Ele vor putea fi recunoscute în mod clar doar atunci când se priveşte „cadrul general” în care au loc.

Diferite epoci
Mai intâi este de reţinut faptul că Dumnezeu, în diferitele epoci (sau ere, dispensaţii), îl se descoperă omului feluri diferite. Fiecare epocă are caracterul ei propriu şi se sfârşeşte în judecată – prin falimentul omului. Tabelul următor arată cum se pot deosebi diferitele epoci :

În diferitele epoci de până la „lege”, Dumnezeu l-a pus la încercare pe om – vrăjmăşia omului împotriva lui Dumnezeu a fost tot mai mare. „Şi, la urmă, l-a trimis la ei pe fiul Său” ( 21:37 ). Ei L-au răstignit. De atunci s-a încheiat încercarea omului, iar Biblia vorbeste despre timpul nostru ca de „sfârşitul veacurilor” ( 10:11 ; Evrei 9:26 ).

Trecut şi prezent
În principiu, viitorul trebuie să fie înţeles ca o continuare a trecutului. El nu poate fi privit izolat. În Biblie, descrierea evenimentelor trecute se descoperă adesea fară dificultate în viziunea evenimentelor viitoare. De aceea, o cunoastere a istoriei lui Israel şi a imperiilor care au de a face cu el este de o mare însemnătate pentru înţelegerea profeţiei.

Destrămarea Israelului
Dupa domnia împăratului Solomon, împărăţia formată din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel s-a împărtit în două, respectiv în zece seminţii. Împărăţia de zece seminţii a devenit numaidecât necredincioasă lui Dumnezeu, practicând oficial idolatria ( 12:26b ). Dumnezeu a răspuns faţă de această necredincioşie prin captivitatea asiriană şi prin împrăştierea celor zece seminţii ( 17:21b ). Ei se vor întoarce în ţara lor abia dupa arătarea lui Hristos (Osea 11:10,11 ).
Împărăţia de doua seminţii a fost de asemenea necredincioasă, iar Dumnezeu a îngăduit să fie duşi de Nebucadneţar în Babilon pentru şaptezeci de ani (Ieremia 25:11 ).

„Timpurile naţiunilor”
Gloria lui Dumnezeu a părăsit Ierusalimul (Ezechiel 10:4,18,19 ; 11:23 ), iar Nebucadneţar a primit o stăpânire universală ( 2:37,38 ). Cu aceasta încep „timpurile naţiunilor”. Aceste „timpuri ale naţiunilor” se vor sfârşi abia atunci când se va arăta Domnul Isus, ca sa întemeieze împărăţia Sa – pornind din Israel (Luca 21:24 ).

Cele doua seminţii s-au întors din Babilon în ţara lor dupa şaptezeci de ani de captivitate şi au construit din nou altarul, templul, Ierusalimul şi zidurile lui (2. Cronici 36:22, 23 ; Ezra; Neemia). Totuşi, gloria lui Dumnezeu nu s-a întors înapoi (Hagai 2:3 ). Când S-a născut Hristos, ei se găseau ca şi mai înainte, sub stăpânirea unui imperiu mondial: a Imperiului Roman.

Cele doua seminţii (Iuda şi Beniamin) L-au lepădat pe Hristos şi L-au răstignit. Ei au respins cu încăpăţânare şi ultimele chemari ale Duhului Sfânt la pocăinţa şi l-au omorât pe Ştefan cu pietre. Urmarea la aceasta a fost distrugerea Ierusalimului de către Romani în anul 70 d.H. (Matei 23:37,38 ).
Între timp, iudeii care au fost împrăştiaţi şi urmariţi peste tot, s-au întors din nou în ţara lor. Cu toate acestea, acolo îi aşteaptă judecata definitivă. Doar o rămăşiţă Îl va primi pe Mesia şi va intra în Împărăţia Sa.

Imperiile mondiale
În „timpurile naţiunilor”, profeţii Daniel şi Zaharia vorbesc în mod profetic despre patru imperii mondiale ( 2 ; 7 ; Zah 6 ). Profeţiile lui Daniel sunt cuprinse în tabelul următor:

În capitolul 8 al cărţii sale, Daniel vorbeşte detaliat despre Imperiul Medo-Persan şi Grec şi despre ceea ce a urmat Imperiului Grec: el s-a destrămat în patru imperii mai mici, iar stăpânitorul din unul din aceste imperii – din Asiria – a pricinuit mare amărăciune Israelului.

Împăratul nordului şi împăratul sudului
În Daniel 11 , se cercetează mai îndeaproape două din cele patru „imperii diadohice”, în care împărţit Imperiul Grec: Asiria, situată la nord de Israel (aproximativ tinutul Irakului, Siriei de astăzi) şi Egiptul, situat în sud. Ei sunt numiţi „împăratul nordului” şi „împăratul sudului”. În capitolul 11:1-39 el descrie amănunţit, cum aceste împărăţii se razboiesc tot mereu în timpul de la Cirus până la Antioh Epifanul, în timp ce „ţara frumuseţii” (Israel) se află permanent între fronturi.

De la capitolul 11:40, Daniel vorbeşte despre „timpul sfârşitului” (v. 40), care este încă viitor, şi arată că atunci se va întâmpla din nou ca în trecut:

v. 40-41: Împăratul nordului porneşte împotriva împaratului sudului şi „se revarsă” peste Israel şi alte ţări învecinate. Doar puţini scapă.

v. 42-43: Egiptul va fi învins (Libia şi Etiopia de asemenea).

v. 44-45: O ştire, care îl mânie, îl face pe asirian să se întoarca înapoi în Israel. Acolo va fi nimicit deodată (prin revenirea Domnului Însuşi).

Cap. 12:1-3: Dupa strâmtorare, Israel ca naţiune se trezeşte la o nouă viaţă.

sursa: https://comori.org/