Categorie: Invataturi biblice
În ambele părţi precedente am trasat cadrul general al profeţiei. Prin cercetarea diferitelor texte cheie am putut să adunăm „pietrele de construcţie” esenţiale, care acum trebuie asamblate, pentru a putea înţelege evenimentele viitoare în detaliu. Fireşte că la aceasta nu vom trece strict cronologic, pentru că de multe ori lucrul acesta nu este posibil deloc, ci tematic. În această parte este vorba de răpire şi de timpul judecăţilor.
Evenimentele viitoare în detaliu
1. Răpirea
El vine curând
Nu există nicio profeţie, care ar mai trebui să fie împlinită, mai înainte ca Domnul să vină pentru răpirea credincioşilor. Această speranţă a adunării o prezintă Noul Testament ca fiind iminentă. Deja primii creştini aşteptau – pe drept – zilnic venirea Domnului (comp. de ex. 1:9-10 ).
„Cel care mărturiseşte acestea [care se găsesc în cartea Apocalipsa] spune: „Da, Eu vin curând (Lit. „repede“)!“ - Amin! Vino, Doamne Isuse!” ( 22:20 ).
El vine pentru noi
Când Domnul Isus a venit prima dată pe acest pământ, a fost respins. El va veni din nou! A doua Sa venire cuprinde două faze, care se află la distanţă în timp una de alta:
- venirea Lui pentru noi – pentru răpirea credincioşilor înaintea judecăţilor
- venirea Lui cu noi – ca să-Şi instaureze împărăţia şi să stăpânească cu noi.
Despre aceasta ne învaţă înainte de toate prima epistolă către Tesaloniceni. Pavel explică acolo mai întâi, că noi ne vom arăta împreună cu El ( 3:13 ; 4:14 ). Asta presupune însă, că El ne ia mai întâi la Sine ( 4:15-18 ).
La răpire Domnul nu vine încă pe pământ. Într-adevăr, El vine în întâmpinarea noastră, atunci ne răpeşte însă de pe acest pământ. Vom fi „răpiţi în nori, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh“ ( 4:17 ). Lumea necredincioasă nu Îl va vedea încă la acest moment.
Înviere şi schimbare
Cei care au adormit vor fi înviaţi cu un trup care este potrivit pentru cer, iar noi, cei vii, vom fi schimbaţi, adică vom primi de asemenea aceste trupuri. Aceasta are loc într-o clipă, într-o clipeală de ochi ( 15:51-53 ). Cei înviaţi şi cei schimbaţi vor fi răpiţi atunci în acelaşi timp în văzduh ( 4:15-17 ).
Toţi credincioşii vor fi răpiţi
Mulţimea acelora care înviază dintre morţi, îi cuprinde pe toţi „cei ai lui Hristos, la venirea Lui“ ( 15:23 ), adică toţi credincioşii care vor fi trăit până atunci. Şi credincioşii Vechiului Testament sunt „ai lui Hristos“, adică Îi aparţin Lui. Într-adevăr, în timpul vieţii ei nu au ştiut nimic despre răpire, însă totuşi vor face şi ei parte (vezi şi Ev. 11:40).
Duhul Sfânt
Noi, care aparţinem Adunării, miresei lui Hristos, putem să ştim despre răpire. Duhul Sfânt doreşte să însufleţească această speranţă în noi. „Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!“ Şi cine aude să spună: „Vino!“ ( 22:17 ).
Împreună cu Adunarea părăseşte acest pământ şi Duhul Sfânt, astfel că atunci nelegiuirea se va înmulţi excesiv, pentru că El „va fi luat din cale” ( 2:7 ).
Prea târziu!
Satan va putea atunci să se desfăşoare pe deplin şi să îi amăgească pe cei, „care pier, pentru că ei n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi. Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nedreptate.” ( 2:10-12 ). Adică, pentru oamenii care au cunoscut adevărul şi l-au respins, este prea târziu. Ei nu mai pot să se pocăiască. Vor fi pierdut toate şansele. Deodată uşa este închisă (comp. 25:10-12 ).
Li se întâmplă ca lui Faraon, care şi-a împietrit inima în mod repetat – până când Dumnezeu i-a împietrit inima. Dumnezeu ar putea imediat să îi recheme în veşnicie pe necredincioşii, care au refuzat Evanghelia în vremea harului. El îi va judeca însă, lăsându-i să trăiască mai departe cu o inimă împietrită.
Scaunul de judecată al lui Hristos
Când vom merge la Domnul, vom fi arătaţi înaintea scaunului Său de judecată ( 5:10 ; 14:10 ). Noi nu vom mai fi judecaţi, pentru că Judecătorul Însuşi, Hristos, a purtat judecata noastră, însă vom fi arătaţi. Întreaga noastră viaţă, tot ceea ce am făcut, spus şi gândit, se va scurge ca un film înaintea noastră. Dumnezeu a văzut toate! Pentru tot binele, pe care El a putut să îl lucreze în noi, vom fi răsplătiţi. Tot răul „arde”; pentru aceasta nu există nicio răsplată (comp. 3:12-15 ). Cu cât am trăit mai credincioşi, cu atât mai mare va fi răsplătirea noastră.
Prin arătarea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, vom fi aduşi în conformitate cu El. Vom aprecia atunci totul aşa cum El deja întotdeauna a văzut şi vom înţelege toate căile pe care El ne-a condus în viaţă.
Nunta Mielului
Mireasa este pregatită atunci pentru Mire, Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu. Atâta timp cât trăia încă pe pământ, ea era logodită cu Hristos şi se păstra curată faţă de lume ( 11:2 ). În cer are loc „nunta Mielului” ( 19:6-9 ).
La această nuntă sunt reprezentaţi toţi credincioşii răpiţi: Adunarea este mireasa, credincioşii Vechiului Testament invitaţii, oaspeţii de la nuntă. (Înainte de descrierea nunţii, cartea Apocalipsa sintetizează aceste două grupe în imaginea celor 2x12 = 24 de bătrâni; ultima dată în 19:4 ).
Privită în timp, nunta Mielului are loc însă cu puţin înainte de arătarea lui Hristos, după ce pe pământ falsa mireasă va fi fost judecată. Falsa mireasă este ceea ce, după răpire pretinde că este Adunarea ( 17 - 18 ).
2. Vremea judecăţilor
Şapte ani grei
După răpire (probabil curând după aceasta) urmează şapte ani grei, „necazul”. Cum în istoria lui Iosif după cei şapte ani de belşug au urmat şapte ani de foamete ( 41 ), la fel, după vremea harului urmează literalmente şapte ani de judecată. Aceasta este ultima „săptămână de ani” a lui Daniel ( 9:27 ).
Judecăţile îi ating în primul rând pe iudei şi pe creştini, aşadar Israelul şi Occidentul creştin. Vechiul Testament şi Evangheliile relatează îndeosebi ceea ce îi priveşte pe iudei – „necazul lui Iacov” -, pe când Apocalipsa se focusează puternic asupra judecăţii creştinătăţii ( 6 - 19 ).
Cartea Apocalipsa face deosebire între două faze:
- Judecăţi ale providenţei lui Dumnezeu: acestea sunt evenimente catastrofale, care vor adăuga oamenilor încă o mulţime de complicaţii nefericite. La acestea aparţin revoluţii, războaie, catastrofe naturale ş.a.m.d.
- Judecăţi printr-o intervenţie imediată a lui Dumnezeu: acestea sunt evenimente care nu sunt de explicat decât printr-o intervenţie directă a lui Dumnezeu.
Iudeii în Israel
Pentru că iudeii, în timpul „necazului” în ţara lor, vor constitui o ţintă a judecăţilor lui Dumnezeu, este clar, că mai înainte ei trebuie să se întoarcă în ţara lor. În principal este vorba de cele două seminţii (Iuda şi Beniamin), care erau în ţară şi în vremea lui Isus, dar care în anul 70 d.H. au fost din nou împrăştiaţi şi persecutaţi în întreaga lume. Ca naţiune ei vor fi restabiliţi, „smochinul a înfrunzit” (Luca 21:29-31 ), oasele uscate, cum spune Ezechiel, s-au apropiat unele de altele şi au fost acoperite cu tendoane şi carne – însă nu este încă viaţă în ele (Ez. 37:1-8), adică ei sunt necredincioşi şi Îl resping pe Hristos la fel.
Necazul cel mare
Profetul Daniel împarte ultima „săptămână de ani” în de două ori trei ani şi jumătate ( 9:27 ). Ultima jumătate este perioada cea mai îngrozitoare. Domnul o numeşte „marele necaz al lui Iacov” ( 24:21 ). Atât în profetul Daniel cât şi în Apocalipsa, acest timp este descris cu „un timp şi timpuri şi o jumătate de timp” (=1 + 2 + 0,5 ani) sau cu 42 de luni sau 1260 de zile ( 7:25 ; 12:7 ; 11:2b ; 12:6,14 ; 13:5 ).
„Trinitate” satanică
La începutul celor trei ani şi jumătate Satan este aruncat din cer pe pământ ( 12:7-17 ). Atunci el nu va mai avea acces în cer (ca astăzi încă) şi el este „cuprins de mânie mare, ştiind că are puţin timp” ( 12:12 ).
Cu doi oameni, care sunt inspiraţi de el, va forma o „trinitate” satanică:
- cu stăpânitorul Imeriului Roman format din nou, „prima fiară” ( 13:1-10 ) şi
- cu Antihristul din Israel, „a doua fiară” ( 13:11-18 ).
Toţi trei – Satan, prima şi a doua fiară – vor primi închinare.
Imperiul Roman
Imperiul Roman, care stăpânea pe vremea lui Isus, dar care s-a ruinat mai târziu, se va forma aşadar din nou. În contrast cu toate celelalte popoare, care aspiră după libertate şi independenţă (comp. „toţi copacii” în 21:29-31 ), Europa (teritoriul Imperiului Roman de vest) face mai întâi o confederaţie de state. În cele din urmă stăpânitorii individuali dau toată puterea unui singur om: (primei) „fiare” ( 17:12,13 ).
În felul acesta se ridică Imperiul Roman din agitata masă a popoarelor – „prima fiară” se ridică „din mare” ( 13:1 ).
Alianţa Israelului cu Roma
Ca în timpul Domnului Isus, Israelul se va afla atunci din nou sub stăpânire romană. Antihristul, care este conducătorul Israelului, îndeplineşte o funcţie ca un fel de ministru de propagandă sau ministru al religiei al (primei) fiare, al stăpânitorului roman. Această funcţie Antihristul o primeşte în Imperiul Roman întărit – „a doua fiară” se ridică „din pământ” ( 13:11 ).
Deja la începutul ultimei săptămâni de ani Roma şi Israelul încheie o alianţă ( 9:27 ), care trebuie să protejeze Israelul de „urgia care copleşeşte”, adică de o invazie a duşmanilor lor învecinaţi, în mod deosebit de asirian (Isaia 28:15 ). Politic şi militar puterea se află în mâinile Romei; Israelul va fi dependent de Vest. Totuşi, din punct de vedere religios, Antihrist va deţine conducerea mondială.
Antihristul
A doua fiară, Antihristul – sau „falsul profet”, „omul păcatului”, „fiul pieirii” - va merge atât de departe în înşelăciunea lui religioasă, că după trei ani şi jumătate el însuşi va cere să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu ( 2:3,4 ). În acelaşi timp va aşeza în templu un chip al stăpânitorului roman, căruia la fel va trebui să i se aducă închinare ( 13:14,15 ). Este aşa de asemănător ca sub Nebucadneţar ( 3 ): cine nu se închină chipului, cine nu aderă la această nouă religie mondială, va fi pedepsit cu moartea. Cu aşezarea „urâciunii pustiirii” în templu, pentru iudeii credincioşi începe necazul cel mare ( 24:15-22 ).
La început Antihristul s-a dat drept Mesia cel promis. Astfel el a fost primit şi de poporul iudeu şi făcut împărat. Cu toate acestea, acum el desfiinţează închinarea iudaică ( 9:27 ; 12:11 ).
Un templu în Ierusalim
În acel moment va exista aşadar din nou un templu în Ierusalim şi o închinare religioasă iudaică. Locul în care trebuie să stea templul este definit cu exactitate. Astăzi stau acolo încă aşa numitul „Dom al stâncii” sau Moscheea Al-Aqsa.
„Curva Babilon”
Ce va ajunge creştinismul în acel timp? Atunci, ceea ce va rămâne după răpire, se va numi „curva Babilon”. Ea este replica satanică la mireasa lui Hristos. Potrivit descrierii din 17:1-14 , ea prezintă caracteristicile bisericii romano-catolice, cu toate că va fi o biserică mondială unitară (ecumenică). Îşi va avea sediul la Roma, marele „oraş pe cei şapte munţi” ( 17:9,18 ).
La început, această biserică exercită o mare influenţă asupra Imperiului Roman. Totuşi, după aceea fiecare împărat îi va da puterea fiarei ( 17:13 ), care „se ridică din Adânc” ( 17:8 ), care va fi inspirată de Satan, care tocmai va fi fost aruncat din cer. Apoi aceşti împăraţi o vor urî pe „curvă” şi „o vor face pustie şi goală” ( 17:16 ).
În acel moment creştinii de nume vor fi renunţat deja la mărturisirea lor moartă – pentru că „lepădarea de credinţă” creştină precede arătarea Antihristului ( 2:3,4 ). Cu toate acestea este de admis, că pe lângă religia iudaică, va fi interzisă oficial şi religia creştină, de îndată ce Antihristul se va descoperi ca satanic, prin aceea că va rândui ca să se aducă închinare lui şi chipului fiarei din templu.
Curva îşi va pierde aşadar influenţa religioasă, cu toate că ea – ca „cetatea cea mare” – păstrează o influenţă economică asupra fiarei, până când va fi judecată definitiv la sfârşit de către Domnul Însuşi ( 18 ).
Cei doi martori
Înapoi la Israel: chiar dacă iudaismul este interzis în ultimii trei ani şi jumătate, totuşi Dumnezeu Îşi păstrează o mărturie în Ierusalim, care nu poate să fie nimicită. Apocalipsa 11:1-13 vorbeşte de „doi martori”, care vor apărea ca Moise şi Ilie. Abia la sfârşitul celor trei ani şi jumătate Dumnezeu va îngădui, ca fiara să îi ucidă ( 11:7 ). Imaginile cu ei vor face înconjurul lumii şi toţi se vor bucura ( 11:8-10 ). Însă, după trei zile – la fel ca şi Domnul lor odinioară – vor învia şi vor fi primiţi în cer. După aceea urmează sfârşitul definitiv ( 11:11-14 ).
Evanghelia în vremea necazului
În vremea necazului, credincioşii iudei vor vesti o Evanghelie, care nu este atât de cuprinzătoare ca Evanghelia harului, pe care am auzit-o noi. Este „Evanghelia împărăţiei” ( 24:14 ) şi „Evanghelie eternă” ( 14:6,7 ), adică oamenii trebuie să-L recunoască şi să-L aştepte pe Hristos, Împăratul împărăţiei care vine, şi trebuie să-L recunoască pe Dumnezeu, Creatorul.
Vestitorii vor înfăptui aceasta în cel mai scurt timp, ceea ce noi creştinii nu am realizat: ei ajung în întreaga lume. Prin vestirea lor se pocăiesc mulţi oameni, care nu au putut să audă Evanghelia harului.
Credincioşii în vremea necazului
Astfel iau naştere cinci grupe diferite de credincioşi. Cartea Apocalipsa distinge trei grupe, care vor intra trăind deja în împărăţia de o mie de ani:
- o rămăşiţă din întreg Israelul ( 7:1-8 ; simbolic: 144.000)
- o rămăşiţă dintre naţiuni ( 7:9-12 )
- o rămăşiţă din Iuda ( 14:1-5 ; simbolic: 144.000).
În afară de acestea, există două grupe de credincioşi, care vor muri din pricina persecuţiilor:
- aceia, care în timpul primilor trei ani şi jumătate ( 6:9-11 ), au fost “decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu” ( 20:4a )
- aceia, care în timpul ultimilor trei ani şi jumătate “nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor” ( 20:4b ).
Fuga rămăşiţei iudeilor
Tocmai în ultimii trei ani şi jumătate, ai necazului celui mare, credincioşii vor fi persecutaţi foarte mult. Credincioşii din Iudeea trebuie să fugă imediat, când Antihristul va aşeza statuia în templu ( 24:15-22 ). Satan, care va fi aruncat pe pământ, va iniţia un mare val de prigoană, totuşi femeia (=iudeii credincioşi) poate să fugă “în pustie” ( 12:13-17 ): la Moab (astăzi sudul Iordaniei; Is. 16:4), la Meşec (astăzi Turcia) şi la Chedar (astăzi nordul Iordaniei şi teritoriile învecinate; Psalmul 120:5 ).
Rămăşiţă în Ierusalim
Totuşi, nu toţi iudeii credincioşi pot să fugă din Iudeea; unii vor rămâne pe loc ( 12:7 ). Mulţi dintre ei vor fi ucişi ( 13:15 ). Dumnezeu Însuşi Îşi va păstra o rămăşiţă în mijlocul răului (compară cu cei doi martori din Ierusalim).
Primul atac al asirianului
La sfârşit de tot lucrul de care s-au temut Israelul şi Roma şi din a cărui cauză au şi făcut o alianţă se va întâmpla: “asirianul”, împăratul nordului, atacă Israelul. (Pentru orientare: Asiria de odinioară se situa aproximativ pe teritoriul de astăzi al Irakului şi Siriei).
Mai întâi asirianul se aliază cu ţările sale învecinate (Psalmul 83:1-9 ). Din umbră va fi sprijinit de o putere mare ( 8:23,24 ): de Rusia, “împăratul nordului îndepărtat”, care însă abia mai târziu se va înfăţişa personal (Ezechiel 38:5-9 ; 39:2 ).
Apoi pe neaşteptate, Egiptul şi Asiria, împăraţii învrăjbiţi ai nordului şi ai sudului, atacă Israelul, care se află între ei. Asirianul “inundă” pur şi simplu ţara cu invazia lui ( 11:40,41 ; Is. 8:7,8; 28:17,18; 59:19). El asediază Ierusalimul (Mica 5:1 ). Mai târziu va lua Ierusalimul şi va duce în captivitate jumătatea poporului (Zah 14:1,2 ).
Asirianul cucereşte Egiptul
În cele din urmă asirianul pleacă mai departe (doar câţiva soldaţi rămân în Israel) şi cucereşte Egiptul ( 11 ; 42 ,43). Între timp Imperiul Roman se pregăteşte de război.
Invazia romană
Pe baza alianţei cu Israelul, Roma porneşte o invazie uriaşă ( 19:19 ; 16:13-16 ). “Fiara şi împăraţii pământului”, adică Roma cu o mare alianţă militară, vin în Israel pe Marea Mediterană şi se adună la Armaghedon.
Acum evenimentele ajung departe. Arătarea lui Hristos urmează să se producă imediat, iar din marşul împotriva asirianului şi a aliaţilor săi din Orientul Apropiat, se ajunge deodată la o expediţie militară împortiva Celui, “care şedea pe cal”: împotriva Domnului Însuşi.
Întoarcerea rămăşiţei fugite
Mai întâi iudeii fugiţi se întorc la Ierusalim, ca să-I ajute pe fraţii lor strâmtoraţi împotriva asirienilor (Mica 5:3 ). Într-adevăr ei vor aduce la strâmtorare armata de ocupaţie asiriană (soldaţii rămaşi) (Zah 12:2,3 ).
Întoarcerea asirianului
Asirianul a auzit între timp veşti (despre invazia romană şi despre întoarcerea iudeilor) şi de aceea se întoarce din Egipt în Israel. Din nou asediază Ierusalimul ( 11:44,45 ; Is. 29:1-8).
Iudeii credincioşi sunt închişi în Ierusalim. În jurul oraşului sunt adunaţi pentru război asirianul cu partenerii lui de alianţă şi Roma cu aliaţii ei. Totuşi acest război mondial nu mai are loc în niciun fel, pentru că acum se arată Domnul Însuşi!
„Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine,
ca să dau fiecăruia după cum va fi fapta lui.
Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel
din urmă, Începutul şi Sfârşitul“.
Apocalipsa 22:12,13
sursa: https://comori.org/