"Ce se întâmplă cu credința când tragedia lovește?"

Categorie: Invataturi biblice
 

Lydia și Jouni abia trecuseră de douăzeci de ani și erau căsătoriți de un an când viețile lor au fost răsturnate complet și credința lor în Dumnezeu a fost testată la limite.

6 minute · Maggie Pope

Lydia și Jouni abia trecuseră de douăzeci de ani și erau căsătoriți de un an când viețile lor au fost răsturnate complet și credința lor în Dumnezeu a fost testată la limite.

Trecuse exact un an de la nunta noastră când Jouni a început să nu-și mai simtă degetele de la picioare. Locuiam în Finlanda în acea vară și el tocmai primise un job bun ca șofer de macara și primea un salariu bun; aveam nevoie de acei bani ca să plătim ultimul meu an de facultate din Anglia.

Am fost la doctor de trei ori dar el nu credea că este ceva serios; poate doar vreun nerv blocat. Totuși noi am revenit la spital pentru că au început să apară și alte simptome. În final, după aproape două săptămâni, Jouni abia putea să meargă fără să fie ajutat și a fost nevoit să facă un MRI de urgență. Îmi amintesc că doctorul a venit și ne-a chemat repede în biroul lui. El ne-a explicat că găsise o tumoare la spatele lui; ei nu știau dacă era malignă sau belignă, de aceea noi trebuia să mergem la un spital dintr-un alt oraș pentru o biopsie.

Când am ajuns la spitalul din Tampere, doctorii de acolo au decis că situația este prea serioasă pentru orice test. Orice încercare de a afla gradul sau tipul de cancer putea cauza împrăștierea acestuia. Urma să fie o operație dificilă și de durată și tot nu aveam garanția că Jouni urma să supraviețuiască, fără să mai vorbim despre a merge din nou.

Îmi amintesc că stăteam în liniște împreună pentru mult timp. Chiar spusese doctorul cuvântul „cancer”? Este un cuvânt pe care nu te aștepți să-l auzi, iar când îl auzi, nu vrei să crezi că este real.

Chiar spusese doctorul cuvântul „cancer”?

Dar s-a întâmplat ceva ciudat. Era de parcă timpul se oprise și noi eram ținuți sus peste peste toată problema. Puteam simți clar că frații noștri se rugau pentru noi. Noi doi am avut părtășie excelentă împreună în acest timp.

„Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Noi am experimentat acest verset literalmente. Chiar dacă au fost vărsate lacrimi, noi aveam odihnă în Dumnezeu; odihnă provenită din rugăciunile fraților. Am primit multe mesaje de încurajare. Cred că lucrul care mi-a vorbit cel mai mult a fost să-l văd pe Jouni intrând în sala de operație în odihnă totală.

Un proces lung de vindecare

După operație, Jouni a început procesul încet de vindecare însă noi am continuat să ne lovim de multe ziduri: MRSA, o a doua operație la inimă, infecții. În multe feluri, am simțit de parcă trecusem de marea bătălie și aproape că nu ne venea să credem că încă continua…

În multe feluri, am simțit de parcă trecusem de marea bătălie și aproape că nu ne venea să credem că încă continua…

Îmi amintesc că gândeam: „Ei bine, Dumnezen nu ne va trece prin lucruri mai grele decât noi putem purta, iar eu acum am ajuns la limită – nu poate fi mai rău decât atât!” Dar Dumnezeu a trebuit să mă pună în situația în care a trebuit să-L caut și să nu mă bazez pe puterea mea omenească limitată. Atunci El a putut începe ceva total nou în mine!

Au fost multe lucruri pe care nu le-am înțeles și este dificil pentru noi, oamenii, să înaintăm fără să știm exact de ce anumite lucruri se întâmplă sau fără să ai măcar vreun fel de plan. Pentru mine, să înaintez în credință în această situație, era ca și cum îmi întindeam mâna lui Dumnezeu și îmi închideam ochii.

Pentru mine, să înaintez în credință în această situație, era ca și cum îmi întindeam mâna lui Dumnezeu și îmi închideam ochii.

De multe ori am simțit că nu mai puteam continua deoarece era greu să am încredere în Dumnezeu, dar atunci mi-am amintit versetul: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55:8-9.

Încredere în Dumnezeu

Ușor îmi pot forma o idee despre ce Dumnezeu ar vrea să-mi arate într-o situație și cum El se va asigura că totul este „OK”, dar căile și gândurile Lui sunt mai înalte decât ale mele. Nu știu cum El mă va folosi în situația prezentă, dar eu pot fi în odihnă, știind că planul Lui este desăvârșit.

Treptat, învăț să înțeleg gândurile lui Dumnezeu cu mine și să văd că totul are de-a face cu mântuirea mea – veșnicia mea. Eu trebuie să o iau corect, ca El să poată face acea lucrare în mine.

La început ne-am concentrat să trecem cu bine prin fiecare zi în parte. Nu a devenit mai ușor, dar îmi amintesc că cineva mi-a spus atunci, „Trebuie să vă păstrați viziunea la El sau vă veți scufunda în apă”. Și astfel ne-am decis să tratăm separat fiecare zi.

Când lucrurile devin deosebit de întunecate, deseori îmi amintesc versetul din 1 Samuel 7:12: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”

Singura opțiune este să ne încredem în El în totalitate.

El nu ne-a dezamăgit niciodată. În orice lucru în care ne-a condus, ne-a scos de acolo nevătămați. Singura opțiune este să ne încredem în El în totalitate. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Momentan, Jouni este paralizat de la mijloc în jos. Nu știm dacă el va merge din nou, dar știm că Dumnezeu ne va păzi și va face ca totul să lucreze spre cel mai mare bine al nostru – mântuirea noastră veșnică.

sursa: https://crestinismactiv.ro/