text Invataturi biblice

"Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea?"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Împăcarea este o dovadă a dragostei și îndurării incredibile ale lui Dumnezeu. Citește ce implicări are aceasta.

Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea?

 

Ce este împăcarea?

Împăcarea reprezintă îndeplinirea lucrurilor necesare pentru a aduce reconciliere sau reuniunea unor două părți care sunt în contradicție; implică efectuarea unor compensații sau despăgubiri pentru o transgresiune, o greșeală sau o vătămare. Pe scurt, înseamnă readucerea echilibrului provocat de un rău cauzat.

Încălcarea legii se compensează, de regulă prin a plăti o amendă sau a fi închis într-un penitenciar, pentru o perioadă. În unele țări, o infracțiune foarte serioasă poate fi ispășită prin moartea făptuitorului. În acest mod, se încearcă readucerea echilibrului cauzat de o crimă, de exemplu.

De ce avem noi nevoie de împăcare?

Păcatul semnifică încălcarea legii și voii lui Dumnezeu și, de aceea, este ireconciliabilă cu Dumnezeu și viața veșnică. (Romani 8:6-8; 1 Ioan 3:4-10).

Relația bună între Dumnezeu și oameni a fost adânc deteriorată când ei nu L-au ascultat. Pierderea a fost aproape imposibil de reglementat și a afectat toate generațiile - inclusiv pe tine și pe mine. Păcatul intrase între Dumnezeu și oameni, iar, de aceea, ei nu au mai putut avea părtășie intimă cu El, așa cum era la început, deși Dumnezeu dorea extrem de mult acest lucru.

Când noi trăim în păcat, suntem de acord cu el și îl lăsăm să ne stăpânească. Devine o parte din viața noastră. Dacă, în mod deliberat, lăsăm păcatul în viețile noastre, suntem condamnați să murim și să fim distruși împreună cu păcatul. (Romani 8:13). „Căci răsplata păcatului este moartea …” Romani 6:23. Aici nu se referă doar la moartea fizică, ci la moartea spirituală și la separarea eternă de Dumnezeu în duhul nostru.

„Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar … Toţi s-au abătut … Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar … Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” Romani 3:10-18. Cu alte cuvinte, toți suntem păcătoși vinovați; relația noastră cu Dumnezeu este ruptă și toți merităm moartea. Așa de serioase sunt lucrurile. Iar, dacă citim atenți, observăm că nu se referă doar la păcatele grosolane și evidente, ci toate păcatele, toate devierile de la voia lui Dumnezeu.

Cum primesc împăcare?

Există un singur lucru care poate potoli furia lui Dumnezeu împotriva păcatului: moartea asupra păcatului. Dar dacă Dumnezeu ar fi omorât pe fiecare păcătos de pe pământ, ca ispășire pentru păcatele comise de ei, acest lucru ar însemna sfârșitul umanității. Dar El este un Dumnezeu îndelung răbdător și îndurător care-Și iubește creația și pe toți oamenii. Nu vrea ca ei să moară ci vrea să restaureze relația Lui cu ei și să ajungă la părtășie.

Împăcarea după legea Vechiului Testament

În Vechiul Legământ, oamenii puteau aduce un animal la templu, pentru a fi sacrificat. Acest animal trebuia să fie perfect, fără defect și el trebuia să moară în locul celui care îl aducea ca jertfă - ca păcatele proprietarului să-i fie iertate. „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre.” Leviticul 17:11.

Citește în Leviticul 16 și Evrei 9:18-22 despre Ziua Împăcării și ce însemna ea în Vechiul Testament.

Însă, sângele animalelor era un semn care nu putea împiedica pe oameni să păcătuiască. Această ceremonie trebuia făcută din nou și din nou. (Evrei 10:1-3). Devenise foarte clar că trebuia să se schimbe ceva.

Împăcarea și jertfa de ispășire a lui Isus în Noul Legământ

Schimbarea a venit prin Isus, care era Fiul lui Dumnezeu, și care S-a coborât din înălțime și a ales să primească o natură umană, la fel ca noi toți. Cu alte cuvinte, El a fost ispitit în toate lucrurile, ca noi. Dar Isus a fost născut și din Duhul Sfânt, iar acest duh L-a însoțit întreaga lui viață, având cu sine puterea și voința necesară de a birui fiecare ispită. Rezultatul a fost că El nu a păcătuit niciodată. (Matei 1:18-22; Luca 1:30-35; Filipeni 2:5-8; Evrei 4:15; Isaia 61:1-3)

Totuși acest Isus, care a fost singurul om din istorie total curat și fără păcat, a fost crucificat ca un criminal. Astfel, El Și-a luat asupra Sa pedeapsa păcatelor întregii lumi - Mielul fără defect al lui Dumnezeu - jertfa absolută! Isus a devenit jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. Astfel, Dumnezeu Și-a întors mânia împotriva păcatului, de la cei care aleg să creadă în El. El le-a dat darul vieții veșnice, în schimb! (Isaia 53:4-11; Ioan 3:14-17: 1 Ioan 2:2)

Un dar al harului

Noi nu putem face nimic prin puterea noastră care să ne facă să merităm iertarea și mântuirea. (Galateni 2:16; Efeseni 2:8-9 etc.) Împăcarea prin iertare este un dar gratis, provenit în totalitate din harul, dragostea și îndurarea lui Dumnezeu - pe care trebuie să-l primim prin credință. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6:23.

Citește tot capitolul din Romani 5 despre darul harului primit prin Isus.

Nu putem niciodată percepe semnificația darului primit prin harul împăcării. Pentru a începe să înțelegem, trebuie să recunoaștem adevărul despre noi într-un grad extrem de profund. Adevărul este că noi suntem toți păcătoși și toți am încălcat legea - toți suntem egoiști și avem o natură egoistă. Trebuie să înțelegem părerea lui Dumnezeu asupra păcatului. Păcatul nu are niciun viitor în eternitate, iar noi nu am avea nicio șansă fără mila și dragostea lui Isus Hristos, care Și-a dat viața, ca plată pentru păcatele noastre. Însă, prin acest dar primit din har, ni s-a dat o nouă șansă la viață, o nouă posibilitate - viață veșnică! Nu vom putea niciodată să-I mulțumim lui Isus pentru acest lucru!

Ce se întâmplă după ce primim această împăcare?

Jertfele Vechiului Testament acopereau doar anumite clase de păcate, înfăptuite de la „ultima dată.” Însă ele nu înlăturau rădăcina și motivul existenței păcatului - poftele și dorințele din natura umană. Oamenii erau slabi și păcătuiau din nou și din nou, formând un ciclu neoprit de păcat-iertare.

În Noul Testament, jertfa lui Isus a acoperit tot păcatul întregii lumi! Însă, important pentru cei care cred în El și vor să fie ucenicii Lui este cum acest lucru a devenit posibil prin viața și moartea Lui. Autoritatea lui Isus asupra păcatului și morții provine din credincioșia Lui de a asculta de voia lui Dumnezeu și întotdeauna de a respinge voia Sa proprie (poftele și dorințele din natura Sa omenească) în momentul ispitei. El Și-a luat crucea în fiecare zi „omorând” rădăcina păcatului din viața Lui. În Isus, Dumnezeu a putut face ceea ce nu era posibil prin jertfele Vechiului Testament: putea condamna păcatul în fire. (Romani 8:3; Evrei 2:14)

De ce este acest lucru atât de semnificativ pentru noi? Însuși Isus ne-a spus că noi Îl putem urma. (Luca 14:26:27). Cu alte cuvinte, dacă facem aceste lucruri, putem fi ucenicii Lui și putem trăi aceeași viață. Împăcarea ne-a dat oportunitatea de a începe viața cu o pagină nouă, curată, iar exemplul lui Isus și Duhul Sfânt, care ni L-a trimis ne dă posibilitatea să biruim, așa cum El a biruit - moștenind astfel toate lucrurile cu El! (Apocalipsa 21:7)

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>