text Invataturi biblice

"Ce este atât de special legat de Paște?"

"Ce este atât de special legat de Paște?"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Paștele a fost ori o fabulă, ori cel mai mare eveniment care a avut loc vreodată.

6 minute · Richard Savage

Ce este atât de special legat de Paște?

 

Cineva a remarcat o dată că întregul creștinism stă sau cade în funcție de învierea lui Isus Hristos. Ori a fost o fabulă creată, ori cel mai mare eveniment care s-a îmtâmplat în istoria omenirii.

Mulți oameni au avut norocul să fie înviați, iar în Biblie citim despre mai mulți oameni care au fost înviați pentru a trăit mai mult timp pe pământ, prin puterea lui Dumnezeu și prin credința lui Isus, a apostolilor sau a unor prooroci din Vechiul Testament.

Dar, în cazul lui Isus s-a întâmplat ceva special. A fost un cutremur puternic, s-au deschis mormintele, iar sfinți din Vechiul Testament au apărut ca toți oamenii să-i vadă, iar perdeaua din templu a fost ruptă de sus până jos. O astfel de putere a fost descătușată când Isus a biruit însăși moartea.

Un eveniment extraordinar

Pentru început, putem afirma că Isus, fără nicio îndoială, a murit; mulți oameni au mărturisit asta. Marii preoți au pus chiar și un soldat să păzească mormântul ca să se asigure că urmașii lui Isus nu-I vor lua trupul din mormânt.

Dar în dimineața Paștelui, când mai mulți dintre urmașii lui Isus au venit la mormânt, piatra fusese dată la o parte, și în mormânt nu era niciun corp. Fusese un cutremur puternic; un înger a venit să mute piatra. Paznicul a fugit de frică și a raportat preoților ce s-a întâmplat, iar aceștia i-au dat o sumă mare de bani ca el să spună că ucenicii au furat trupul.

Apoi Isus S-a arătat ucenicilor – viu, înviat din morți! El le-a spus să Îl examineze și să vadă rănile de la mâinile și picioarele Sale și a mâncat împreună cu ei să dovedească faptul că nu era o fantomă, ci că avea un trup și era viu. (Matei 27-28)

Toate dovezile și mărturiile celor care L-au văzut arată foarte clar că Isus era viu și că S-a arătat de mai multe ori în cele 40 de zile, după care ucenicii L-au văzut ridicându-Se la cer de pe Muntele Măslinului. (Luca 23-24, Fapte 1:1-11).

Adevăratul mesaj de Paște

Mulți creștini cred că mesajul esențial de Paște este că Isus a murit în locul nostru, ca noi să putem fi iertați de păcatele noastre. Dar, această iertare era posibilă și în Vechiul Testament, prin sacrificiul unui animal fără vină – în locul păcătosului. Nu, Paștele înseamnă mult mai mult decât iertare. Înseamnă și că noi putem ajunge la aceeași „viață înviată” pe care Isus a trăit-o. Aceasta este viața cea nouă care vine după ce omorâm viața veche, care reprezintă păcatul din natura noastră omenească. (1 Corinteni 15:2 Corinteni 4:7-12)

Rădăcina la tot păcatul este faptul că oamenii aleg să facă voia lor proprie, în loc să asculte de voia desăvârșită a lui Dumnezeu, lucru care duce, în mod inevitabil, la moarte. Faptul că Isus a biruit însăși moartea s-a întâmplat pentru că El Și-a negat mereu propria voie, ca să împlinească voia Tatălui într-un trup ca al nostru cu aceleași pofte și cu aceeași dorință de a trăi pentru persoana și câștigul propriu. Cu puterea Duhului Sfânt, El a suferit până la capăt și a omorât aceste pofte, trăind total pentru plăcerea lui Dumnezeu – fără să înfăptuie păcat, nici măcar o dată, deși a fost ispitit, exact ca noi. (Evrei 4:15) Aceasta este calea crucii creată de El, ca noi să-L urmăm.

Să crezi total în Isus Hristos și în învierea Lui, înseamnă să crezi în lucrarea care s-a întâmplat în trupul Său, aici, pe pământ, când El a omorât trupul său muritor și tot ce era în conflict cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a fost ascultător până la moarte, în fiecare zi din viața Lui și a terminat lucrarea la Golgota, când a strigat: „S-a terminat!”. În acel moment tot păcatul moștenit, care locuia în natura Lui omenească, a fost înfrânt și calea către Tatăl a fost inaugurată, ca noi oamenii să o putem urma.

O viață de înviere

Mulți oameni și-au găsit pacea, înainte de moarte, știind că păcatele lor au fost iertate. Alții au fost voitori să fie persecutați și martirizați pentru credința lor în Isus. Dar, numai puțini de tot au preferat să cedeze totul ca să devină ucenici adevărați ai lui Isus și să-și ia crucea în fiecare zi și să trăiască „o viață înviată,” o viață de biruință.

Cum este posibil dacă Hristos nu a înviat din morți să fie un Mântuitor viu care ne poate ajuta să suferim în fire până la moarte așa cum El a făcut? El îi invită la El pe toți cei care vor să trăiască o viață bună. Și cei care au făcut asta nu au fost dezamăgiți. Ei pot mărturisi că Isus din Nazaret nu este mort! El a înviat!

Isus a murit ca un miel perfect, fără cusur, așa că toți care își recunosc nevoia de iertare și ajutor pentru a trăi o viață fără păcat, pot găsi Calea, Adevărul și Viața în El.

Istoria Paștelui nu este un basm sau truc religios. Este o demonstrație a dragostei și puterii lui Dumnezeu și a Fiului Său pentru oamenii care suferă din cauza păcatului. Dumnezeu tânjește să ne dea fiecăruia dintre noi fericire și pace adevărată, dar păcatul pe care noi l-am moștenit în natura noastră omenească ne privează de acestea. Ai tu o dorință fierbinte să fii eliberat de robia păcatului și să primești pacea pe care Dumnezeu vrea să ți-o dea? Isus a făcut asta posibil prin calea crucii, învingând puterea morții prin faptul că a biruit păcatul care aducea moartea. Devino un ucenic adevărat, și urmează-L pe această cale, omorând păcatul din viața ta în ascultare de Dumnezeu! Atunci și tu vei experimenta o viață de înviere!

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>