"Câte căsuțe bifez eu?"

Categorie: Invataturi biblice
 

Dacă exista o listă cu calitățile unei „persoane bune”, cred că puteam bifa toate subpunctele de pe ea.

Pe hârtie sunt o persoană bună …

Uneori mă uit pe pagina de facebook a orașului meu. Acolo se pun informații locale despre drumuri închise, orele de deschidere a magazinelor, biciclete furate, animale pierdute - multe lucruri foarte folositoare. Dar cetățenii din oraș nu sunt mulțumiți doar cu schimbul simplu de informații. Orice postare poate fi ținta unei opinii radicale, iar lucrurile se pot dezvolta imediat în discuții aprinse sau chiar escala în certuri aprige. Din asta am învățat două lucruri:

Greutatea cu care oamenii mânioși trec peste chestiunile minore.

Care este percepția generală a unei „persoane bune.”

Aparent, dacă faci donații caritabile, păstrezi legile de circulație, deții un câine sau o pisică și mereu reciclezi plasticul, ești o persoană bună. Se pare că standardul este pus foarte jos.

Bifez multe căsuțe „bune” deci, conform acestor criterii, sunt o persoană bună. În plus, nu am fost niciodată arestată, îmi plătesc la timp facturile și nu strig la oameni pe stradă. Dacă ar fi să mă evaluez pe mine, conform opiniilor celorlalți, cred că aș fi OK. Și, folosind aceste criterii, mulți oameni din orașul meu ar reieși ca fiind buni, deoarece și ei pot bifa toate aceste căsuțe.

Problema cu această apreciere este că ea este făcută de oameni. Fiecare țară și fiecare societate își are setul de valori lăudabile, iar, deși aceste valori pot varia de la o cultură la alta, de la o generație la alta, un lucru rămâne constant: toate aceste evaluări sunt bazate pe ceea ce ceilalți văd și aud.

Cine este cel care hotărăște adevărul?

Sub suprafață

Dar oare nu există un Creator care ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și înțelege care sunt motivele pentru acțiunile și gândurile noastre?

Dacă nu ar fi existat un Creator, aș putea gândi orice aș vrea și tot aș arăta bine în fața altor oameni. Cu alte cuvinte, eu sunt o persoană bună pe hârtie, dar în interior pot fi invidioasă, mânioasă, revoltată sau pot să mint și să pretind că motivele mele sunt bune, când de fapt nu este deloc așa.

Dar, dacă cred că există un Dumnezeu care îmi înțelege cele mai profunde gânduri, dar tot sunt satisfăcută că arăt bine în fața oamenilor - atunci sunt o ipocrită.

Când începem să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu, începem să ne vedem cu alți ochi pe noi înșine, iar El ne descoperă puțin câte puțin, cine suntem noi cu adevărat. El decojește natura noastră omenească în fața ochilor noștri, exact cum se îndepărtează straturile unei cepe. Când observăm motivele noastre ascunse - îngâmfarea și sentimentul propriu de importanță - ar trebui să începem să le urâm. Acesta este unul dintre lucrurile față de care Isus a vorbit cu o severitate apăsată.

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.” Matei 23:27.

Nu ateul este ipocrit, ci credinciosul apatic - cel care este satisfăcut cu „văruirea” stilului de viață, care implică doar schimbul statutului social oferit de apartenența la o comunitate bisericească.

Creștin „văruit?”

Inițial am realizat că sunt „plină de oasele morților” când am realizat că am fost creștin timp de mai mulți ani. În tinerețe, eu și soțul meu fusesem imediat puși conducători la tineret într-o biserică evanghelistă baptistă. Aveam vârsta potrivită, fără legături, fără copii și cu timp suficient - era potrivirea perfectă. Ceea ce bătrânii care ne-au pus în funcție nu cunoșteau era faptul că noi ne certam de fiecare dată pe drumul spre biserică, iar când ajungeam acolo Îl lăudam pe Dumnezeu și eram numai un zâmbet, dar pe drum înapoi spre casă, orice chestiune minoră se putea transforma într-o ceartă aprigă.

Ce ne-a salvat de această „văruială?” Acest lucru s-a întâmplat când am început să citim cu adevărat în biblie, și am realizat că nu era ceea ce noi credeam că scrie. Când am început să citim biblia în totalitate, nu doar să alegem câteva versete favorite am început să realizăm adevărul. Versete precum Iacov 1:22-24 au fost ca un duș rece.

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.”

Iar, în loc să ne certăm și să dăm vina pe alte persoane, am început să ne judecăm pe noi înșine și să observăm ce ne-a motivat să reacționăm într-un fel rău. Am început să realizăm că trebuie să schimbăm ceva la noi și să nu judecăm și să-l schimbăm pe celălalt. Mai presus de toate, am început să folosim Cuvântul lui Dumnezeu ca să ne eliberăm de natura noastră proprie.

Patruzeci de ani mai târziu, am cedat să mai încercăm să arătăm bine în fața oamenilor și, prin harul lui Dumnezeu, suntem liberi de „văruială.”

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător … judecă simţirile şi gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” Evrei 4:12-13.

sursa: https://crestinismactiv.ro/