"Caricaturiștii asasinați și manifestațiile ulterioare"

Categorie: Invataturi biblice
 

12 ianuarie 2015 (evenimentele din 7-9 ianuarie)

Mort de râs

Iată o expresie frecventă, folosită forţat în circumstanţele morţii caricaturiştilor – expresie scrisă pe un mormânt caricaturizat şi care vrea să sublinieze perseverenţa absolută a comicului; şi totuşi, ce tragic dispreţ al morţii! Scriptura a spus din vechime: „chiar şi în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită şi bucuria poate sfârşi prin necaz” (Proverbe 14: 13 ). Pentru credinciosul care ştie ce-i aşteaptă pe atei, „iazul de foc şi de pucioasă” (Apocalipsa 20 ), „acolo unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Marcu 10 ), expresia aceasta este mult mai tragică. Bogatul care în viaţă îşi luase lucrurile bune a fost repede dezamăgit când a ajuns dincolo (Luca 16: 22-23 ). Văduvele au mai multe motive să plângă decât să râdă!

Manifestaţiile şi miza lor

Cu ocazia asasinării caricaturiştilor şi a mai multor ostatici evrei şi ne-evrei, au avut loc manifestaţii de masă. Numărul extrem de mare de manifestanţi i-a adus pe mulţi în situaţia să celebreze unitatea naţională şi chiar internaţională. Unitatea este ceva ce se caută de mult timp, încă de la Turnul Babel (Geneza 11 ); dar, tocmai de aceea a fost semănată confuzia şi li s-au încurcat limbile oamenilor, iar ei nu s-au mai înţeles. Până astăzi starea de spirit şi obiectivele adunărilor sunt foarte diverse şi chiar opuse, astfel că multitudinea acestor manifestaţii par un Turn Babel.

Unii manifestează pentru republică şi valorile ei (subînţelegându-se aici şi spiritual laic), alţii pentru libertatea presei şi libertatea de expresie (fără a spune care anume expresie să fie liberă), alţii manifestează împotriva terorismului, alţii împotriva antisemitismului, alţii împotriva amestecurilor. Or, multe dintre aceste revendicări se opun sau chiar sunt antinomice. Fără a intra în detalii, nu poate fi unitate între ateii militanţi, care revendică dreptul de a blasfemia, şi creştinii sau musulmanii care vor să-L respecte pe Dumnezeu şi să fie liberi să-şi practice credinţa; nu poate fi unitate între islamiştii siguri pe faptul că în Coran scrie despre propagarea islamului prin violenţă (jihadul)  şi ceilalţi care vor să reinterpreteze Coranul în modalitatea de a trăi în pace şi în linişte.

Or, ce făceau aceşti caricaturişti şi nu făceau ceilalţi oameni? Huleau.

Miza dreptului la libertatea de expresie este, în ultimă instanţă, dreptul de a huli. Este zăvorul ultim care trebuie înlăturat pentru militanţii atei, căci este singurul de care oamenii religioşi se agaţă, iar această transgresiune dă impresia că eşti mai puternic decât Dumnezeu, căci poţi să-L sfidezi pe faţă…

„Descreştinizarea”, cel puţin la nivel exterior, a făcut societatea occidentală să-L pună pe Dumnezeu de-o parte şi să accepte dreptul de a blasfemia (chiar la un tribunal francez). Tocmai de aceea majoritatea manifestanţilor n-au avut niciun scrupul în a se identifica cu aceşti caricaturişti: practicarea blasfemiei nu a mai şocat; este un semn de profundă decadenţă morală, de avansare a apostaziei, a cărei încununare va fi anticristul. Totuşi, mulţi oameni nu şi-au dat seama de această miză, şi anume că în numele acestei libertăţi de expresie liderii reclamă libertatea de a huli.

Orice ar face sau ar zice omul, el nu-L va împiedica pe Dumnezeu să existe (Psalmul 14: 1 ), să Se facă pe Sine cunoscut nu doar în creaţie (Romani 1: 20 ; Psalmul 19: 1 ), dar şi în Biblie (Cuvântul Său) şi în Domnul Isus Hristos (Ioan 1:18 ). Sfinţenia şi măreţia lui Dumnezeu sunt cele pe care cea de-a treia poruncă din Legea dată de Moise le vizează şi prin care interzice nu doar blasfemia, ci chiar luarea numelui Domnului în deşert. Evreii au dus acest respect faţă de Dumnezeu până la a se feri a-I pronunţa şi numele. La polul opus, a-ţi permite să huleşti fără ruşine este unul din semnele timpului, semnul îndepărtării extreme a omului de Dumnezeu, semnul apostaziei şi al judecăţii lui Dumnezeu care se apropie (dar nu omul va face această judecată), 2. Tesaloniceni 2:3-12 . Un alt semn al acestor vremuri apostatice apropiate este că marii conducători creştini nu-L mai mărturisesc pe Domnul Isus Hristos, nici nevoia de salvare a păcătoşilor.

Între timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne anunţă că starea spirituală a lumii va merge din rău în mai rău: liderii vor huli (Apocalipsa 13: 1, 5, 6 ; 17:3 ), urmaţi de oameni în general (Apocalipsa 16: 9, 11, 21 ). Aceasta va aduce o ruină totală. Credinciosul creştin poate rămâne în pace pentru că el ştie că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt asupra tuturor şi va da biruinţa Fiului Său, Isus Hristos (Psalmul 2 ). Pentru moment, el are misiunea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos.

Crimă şi violenţă 

Asasinarea caricaturiştilor este inadmisibilă şi nejustificabilă în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, chiar în situaţia de blasfemie.

Trebuie să specificăm că adevărata hulă culpabilă înaintea lui Dumnezeu este cea împotriva adevăratului Dumnezeu, nu împotriva religiilor, oricare ar fi ele, nu împotriva falşilor dumnezei, nu împotriva unui profet. Laicismul face un amalgam din toate religiile, dar credinciosul creştin nu poate atribui Coranului sau islamului valoarea de a fi şi de a comunica Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) îi spune să nu insulte „stăpânirile” (Iuda 1 :8), satan însuşi fiind considerat ca o „stăpânire” asupra căruia arhanghelul Mihail s-a ferit să rostească vreo insultă (ceea ce nu l-a împiedicat mai târziu să se lupte cu el, Apocalipsa 12: 7-8 ). Va fi deci nefiresc pentru credinciosul creştin să hulescă sau să insulte islamul (ceea ce nu-l va împiedica să fie convins că acesta este adevărata origine a jihadului şi s-o spună direct).

Caricaturiştii nu-şi băteau joc doar de islam şi de profet, ci şi de creştinism, de Isus Hristos în special, din plin, cu răutate (după aprecierile adevăraţilor creştini), murdărind. Şi totuşi nu se vorbea prea mult de atacurile lor la adresa creştinismului, creştinii nereacţionând prin violenţă.

4. Ce face Dumnezeu? 

Reacţionează Dumnezeu? De ce îi lasă? Oamenii cred că Dumnezeu nu există dacă nu-L văd intervenind. În realitate, Dumnezeu este răbdător. El a intervenit şi va mai interveni. El exercită un anumit control, dar nu imediat, nu automat, aşteptând ziua când orice genunchi se va pleca înaintea Fiului Său. (Filipeni 2:9-11 )

Astfel, Dumnezeu spune de 22 de ori (câte litere sunt în alfabetul ebraic) prin profetul Ezechiel „ei vor şti că Eu sunt Dumnezeu” şi de 22 de ori „voi veţi şti că Eu sunt Dumnezeu” sau „veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu”. Aceste fraze au fost pronunţate cu ocazia a tot felul de fapte şi pedepse date de Dumnezeu, trecute sau viitoare, fie împotriva poporului Său, fie împotriva altor naţiuni, mari sau mici (profetul Ezechiel tocmai asistase la împrăştierea poporului Israel departe de ţara lui, în Babilon „ţara caldeilor”). Aceste fraze au fost spuse tocmai pentru a întări că Dumnezeu este acolo, că El vede tot, că I se va da socoteală şi că într-o zi toţi vor fi obligaţi să-L recunoască şi pe El, şi drepturile Sale. În zadar au acţionat fără a ţine cont de Dumnezeu. El îi va face să ştie, la un moment dat, că ceea ce au făcut se pedepseşte. Pentru moment, Dumnezeu nu acţionează în ceea ce priveşte guvernarea lumii, ci prin har, vestindu-Şi Evanghelia. Şi o va face din plin, aşa cum a arătat misiunea celor 70 în Luca 10 . Credinciosul creştin ştie că aceasta este misiunea lui.

Dumnezeu acţionează cu milă, dar trebuie pocăinţă şi mărturisirea păcatelor. Destinul etern al atâtor asasini şi al victimelor lor atee te face să tremuri! (Luca 16 este fără echivoc.)

Avertizările fac parte din Evanghelie. Asasinatele caricaturiştilor trebuie să le vorbească oamenilor ca altădată catastrofa prăbuşirii turnului din Siloam (Luca 13: 4-5 ; nimic nu justifică şi nu scuză crimele, ceea ce nu-L împiedică pe Dumnezeu să folosească astfel de evenimente pentru a le vorbi oamenilor care au supravieţuit şi a-i avertiza). Dumnezeu cheamă la pocăinţă, iar pocăinţa este cu atât mai urgentă cu cât şi-au permis să hulească. „Dacă nu vă pocăiţi , toţi veţi pieri la fel!”

sursa: https://comori.org/