Categorie: Invataturi biblice
Diferenţa dintre venirea Domnului şi arătarea Lui este că, în primul caz, El vine pentru sfinţii Săi, în timp ce în ultimul El vine cu sfinţii Săi. De aceea Împărăţia este întotdeauna legată de arătarea Lui, pentru că atunci El Îşi va lua puterea şi „va domni de la o mare la altă mare şi de la râu până la marginile pământului“ (Psalmul 72:8 ).
Acest eveniment va fi cu totul neaşteptat. Cufundată adânc în somn şi surdă la orice avertisment, lumea, sub amăgirea puternică trimisă peste ea, va crede o minciună, înşelăciunea lui Satan, şi se va încrede în capodopera lui – Antihristul. Oamenii între timp îşi vor găsi fericirea uitând de Dumnezeu; „pentru că, aşa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând şi bând, însurându-se şi măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi şi venirea Fiului Omului“ (Matei 24:38-39 ). Da, atât de neaşteptat va fi, îngrozind o lume până atunci nepăsătoare şi acum uimită: „Pentru că, aşa cum fulgerul care fulgeră străluceşte dintr-un capăt de sub cer până la celălalt capăt de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa“ (Luca 17:24 ).
Dar, pentru a avea o viziune mai clară a acestui eveniment minunat, este indicat să ne facem o idee generală despre starea lucrurilor de atunci. Spre sfârşitul necazului, descris în ultimele pagini, va fi o coaliţie de puteri ostile evreilor. Aşa se spune în unul dintre psalmi: „Urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: «Veniţi, şi să-i nimicim ca naţiune şi să nu mai fie amintit numele lui Israel»“ (Psalmul 83:3-4 ). Rolul principal în această confederaţie ar putea să-l aibă asirianul, atât de des pomenit de Isaia (Isaia 10:24 ; 14:25 ), altfel spus, împăratul de la nord sau cornul mic din Daniel 8 , prima fiară, capul imperiului roman înviat şi profetul mincinos – Antihrist.
Zaharia se referă la aceasta când strigă în Numele Domnului: „Iată, voi face Ierusalimul un potir de ameţire pentru toate popoarele de jur-împrejur; şi va fi de asemenea împotriva lui Iuda la asediul împotriva Ierusalimului. Şi va fi aşa: în ziua aceea voi face Ierusalimul o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi câţi se vor împovăra cu ea vor fi greu răniţi; şi toate naţiunile pământului se vor aduna împotriva lui“ (Zaharia 12:2-3 ).
Şi, ca întotdeauna, Satan este cel care inspiră inimile duşmanilor lui Israel, dar Domnul îi foloseşte ca să pedepsească naţiunea apostată. De aceea Zaharia mai spune: „Iată, vine o zi a Domnului şi prada ta va fi împărţită în mijlocul tău. «Şi voi aduna toate naţiunile la luptă împotriva Ierusalimului»“ (Zaharia 14:1-2 ). În Apocalipsa găsim alţi actori importanţi în scenă, a căror duşmănie este descrisă aici ca fiind împotriva Mielului şi a sfinţilor Săi şi probabil de aceea avem acolo o dezvoltare ulterioară a planurilor lor ocazionate de arătarea lui Hristos: „Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştirile lor adunate să lupte împotriva Celui care şedea pe cal şi împotriva oştirii Lui“ (Apocalipsa 19:19 ).
Combinând aceste relatări cu detaliile suplimentare care se găsesc în Zaharia, putem indica ordinea evenimentelor. Toate naţiunile s-au adunat împotriva Ierusalimului şi „cetatea va fi luată, şi casele vor fi jefuite, şi femeile batjocorite; şi jumătate din cetate va merge în captivitate şi rămăşiţa poporului nu va fi nimicită din cetate“ (Zaharia 14:2 ). Dar în aceste clipe de cumpănă, când îşi dau frâu liber răzbunării asupra acestui popor nefericit, când scopurile mârşave ale lui Satan sunt aproape să se îndeplinească, „Domnul va ieşi şi va lupta cu naţiunile acelea, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei“ (Zaharia 14:3 ).
Dar aliaţii lui Satan nu se lasă lipsiţi de prada lor şi, împinşi spre atacul care încununează calea lor rea, conduşi de fiară şi de profetul mincinos, care de mult căutau să şteargă de pe pământ Numele lui Dumnezeu şi al Hristosului Său şi să şteargă amintirea Lor din inimile oamenilor, îndrăznesc acum „să lupte împotriva Celui care şedea pe cal şi împotriva oştirii Lui“. Astfel, ei se grăbesc să-şi întâmpine destinul: „Şi fiara a fost prinsă, şi falsul profet care era cu ea, care făcuse înaintea ei semnele prin care îi înşelase pe cei care au primit semnul fiarei şi pe cei care s-au închinat chipului ei. Cei doi au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă; şi ceilalţi au fost ucişi cu sabia Celui care şedea pe cal, sabie care ieşea din gura Lui; şi toate păsările s-au săturat din carnea lor“ (Apocalipsa 19:20-21 ).
Isaia vorbeşte despre această zi când spune: „va lovi pământul cu nuiaua gurii Lui, şi-l va ucide pe cel rău cu suflarea buzelor Sale“ (Isaia 11 .4). 92 Iar Pavel ne aminteşte: „şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa prin arătarea venirii Sale“ ( 2 .8). Astfel Se ridică Dumnezeu, şi vrăjmaşii Lui sunt împrăştiaţi. Dacă ne întoarcem la alt text, vom găsi noi detalii legate de această arătare. După ce descrie necazul, Domnul nostru continuă: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare“ (Matei 24 .29-30).
Şi profetul Ioel spune în mod asemănător: „Şi voi arăta minuni în ceruri şi pe pământ, sânge şi foc şi stâlpi de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare“ (Ioel 2:30-31 ). Vor fi astfel minuni în ceruri şi pe pământ care să vestească arătarea lui Hristos, când va veni cu zecile Lui de mii de sfinţi: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi cei care L-au străpuns; şi toate seminţiile pământului se vor jeli din cauza Lui! Da, amin“ (Apocalipsa 1:7 ). Va fi o scenă de o grandoare impresionantă şi înfricoşătoare, pentru că va fi „arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos“ (Tit 2:13 ) – manifestarea publică a lui Dumnezeu în gloria Sa, a Celui odată respins şi răstignit, dar care acum Se întoarce ca Fiu al Omului ca să ia în stăpânire întreaga lume. Şi pe cei adormiţi în Isus, Dumnezeu îi va aduce cu El (1. Tesaloniceni 4:14 ), asociaţi cu Domnul lor în glorie, aşa cum odinioară au fost asociaţi cu El în respingerea Lui, ca să fie admirat în toţi cei care au crezut (2. Tesaloniceni 1:10 ).
După ce am văzut felul în care El Se va arăta, putem prezenta unele evenimente care însoţesc arătarea Lui. Unul dintre acestea a fost deja notat – nimicirea vrăjmaşilor Lui. După aceea urmează convertirea lui Israel: „«Şi va fi aşa: în ziua aceea voi căuta să nimicesc toate naţiunile care vor veni împotriva Ierusalimului. Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul îndurării şi al cererilor; şi vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns»; şi vor boci pentru El, cum boceşte cineva pentru singurul lui fiu, şi se vor amărî pentru El, cum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut. În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea din Hadadrimon în valea Meghidonului. Şi ţara va boci, fiecare familie în parte; familia casei lui David deoparte şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Natan deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Levi deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia şimeiţilor deoparte, şi soţiile lor deoparte; toate celelalte familii, fiecare familie deoparte şi soţiile lor deoparte. În ziua aceea se va deschide un izvor casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului, pentru păcat şi pentru necurăţie“ (Zaharia 12:9-14 ; 13:1 ).
Îndată ce Adunarea va fi luată, Dumnezeu va începe să lucreze prin Duhul Său în inimile unora din vechiul Lui popor – rămăşiţa atât de constant menţionată în Psalmi şi profeţi, şi aceştia, după cum se poate înţelege din Psalmi şi unele părţi din Isaia, se vor pleca în ţărână, simţind mânia sfântă a lui Dumnezeu împotriva poporului Său Israel din cauza apostaziei lor; şi acest sentiment, împreună cu necazul înspăimântător, caracterizează sufletele lor. Şi, în acest moment, în care cuptorul în care au fost aruncaţi arde cel mai tare şi sunt suspendaţi deasupra abisului distrugerii totale, Domnul li Se arată şi Îl recunosc imediat şi privesc pe Cel pe care L-au străpuns. Adevăratul Iosif Se descoperă fraţilor Săi şi ei sunt cuprinşi de mâhnire amară şi umilinţă din cauza păcatului lor şi a neamului lor.
Dar în această privinţă există o soluţie: izvorul deschis care spală păcatul şi necurăţia şi de aceea ei pot acum să strige: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru; pe El L-am aşteptat şi El ne va mântui. Acesta este Domnul: L-am aşteptat, ne vom bucura şi ne vom desfăta în mântuirea Lui“ (Isaia 25:9 ). Şi nu numai rămăşiţa din Ierusalim va fi chemată, ci, la arătarea Lui, „va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor“ (Matei 24:31 ). Oriunde se vor găsi, nici unul nu va fi pierdut din vedere, ci toţi vor fi aduşi să împărtăşească binecuvântările Împărăţiei Sale. El „va înălţa un steag pentru naţiuni şi-i va aduna pe cei alungaţi ai lui Israel şi-i va strânge pe cei risipiţi ai lui Iuda, din cele patru colţuri ale pământului“ (Isaia 11:12 ).
S-ar putea ca aceasta să nu se împlinească până la începutul domniei Lui; pentru că, după arătarea puterii şi a gloriei Lui, după ce Domnul va fi venit „cu foc şi carele Lui sunt ca un vârtej, ca să-Şi arate mânia Sa cu furie şi mustrarea Sa cu flăcări de foc“ (Isaia 66:15 ), unii dintre cei salvaţi sunt trimişi să vestească gloria Lui între naţiuni; ei „vor aduce pe toţi fraţii voştri din toate naţiunile, ca un dar de mâncare pentru Domnul, pe cai şi în care şi în căruţe acoperite şi pe catâri şi pe dromadere, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim – zice Domnul – cum aduc fiii lui Israel un dar de mâncare în vas curat în casa Domnului“ (Isaia 66:20 ).
Mai este de consemnat un alt eveniment de mare importanţă legat de stabilirea Împărăţiei şi probabil pregătitor acesteia. După ce descrie nimicirea fiarei şi a profetului mincinos şi măcelul celor care i-au urmat, Ioan spune: „Şi am văzut un înger, coborând din cer, având cheia Adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi l-a apucat pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani, şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp“ (Apocalipsa 20:1-3 ).
Astfel Domnul Îşi manifestă puterea în judecată asupra întregii trinităţi a răului – Satan, fiara şi profetul mincinos – care s-a ridicat împotriva Lui şi, hulind, I-a uzurpat autoritatea; şi, în acelaşi timp, El eliberează pe poporul Său, pe cei aleşi din Israel, şi Îşi netezeşte şi Îşi pune bazele domniei Sale milenare. Dorim acum să îndreptăm atenţia cititorului către cei pe care Hristos îi va asocia cu El în domnia Lui. Sunt mai multe categorii distincte care vor avea această onoare. Oricine înţelege că cei credincioşi din această dispensaţie vor împărăţi cu Hristos. Aceasta este prea clar afirmat pentru ca să mai admitem vreo îndoială: „dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună; dacă Îl tăgăduim, şi El ne va tăgădui“ (2. Timotei 2:12 ).
Dar sunt şi unii singularizaţi pentru această înălţare specială; Ioan spune: „Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apocalipsa 20:4-6 ).
Clasa celor care stau pe tronuri şi cărora li s-a dat să facă judecată este compusă din oştirile care L-au urmat pe Hristos din cer (Apocalipsa 19:14 ) – sfinţii care au fost luaţi sus mai înainte, ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh (1. Tesaloniceni 4 ): într-un cuvânt, Adunarea şi, probabil, şi sfinţii din dispensaţiile anterioare. Dar sunt şi alte două clase: întâi cei care au fost martirizaţi în timpul puterii Antihristului – cei care au fost decapitaţi pentru mărturisirea Domnului Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi, în al doilea rând, cei care s-au îndepărtat de ispita lui şi, neclintiţi sub ameninţări, au refuzat să primească semnul. Ca recompensă pentru credincioşia lor în mijlocul necredinţei generale, semn al favorii şi aprobării Domnului, ei sunt făcuţi părtaşi primei învieri, asociaţi cu Hristos în Împărăţia Lui. Ei au parte atât de demnitatea preoţească, cât şi de cea imperială – onoare minunată pe care au moştenit-o prin harul Lui, care Şi-a însemnat suferinţele lor şi S-a bucurat în statornicia lor pentru Numele Lui şi pentru mărturie.
Forţa acestui pasaj este adesea explicată argumentând că învierea despre care se vorbeşte este una figurată. Dar, dacă este aşa, atunci învierea şi judecata descrise în ultima parte a capitolului sunt şi ele figurate şi astfel întregul adevăr al unei judecăţi finale este pierdut. Nu, nu se poate fura semnificaţia unor cuvinte atât de clare, ca să nu mai vorbim despre acordul lor perfect cu alte părţi din Cuvântul lui Dumnezeu. Binecuvântată perspectivă pentru sfinţii lui Dumnezeu! Şi cum se vor bucura ei, nu atât pentru asocierea lor cu Hristos în splendorile Împărăţiei Lui, oricât de neînchipuită va fi onoarea, cât mai ales pentru că El Şi-a primit locul cuvenit titlului şi lucrării Sale! Chiar glasuri puternice în cer vor sărbători evenimentul, zicând: „«Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor». Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s-au prosternat şi s-au închinat lui Dumnezeu, spunând: «Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule atotputernic, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti»“ (Apocalipsa 11:15-17 ).
Dar ce groază va umple această sărmană lume când Îl vor vedea pe Cel pe care L-au refuzat şi L-au respins venind în putere şi mare glorie să judece totul după standardele dreptăţii Lui! Şi va veni „ca un hoţ în noapte. Când spun: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei, ca durerea peste cea însărcinată; şi nicidecum nu vor scăpa“ (1. Tesaloniceni 5:2-3 ).
sursa: https://comori.org/