Categorie: Invataturi biblice
În intervalul dintre răpirea sfinţilor şi apariţia lui Hristos, pământul va fi scena unora dintre cele mai groaznice evenimente pe care le-a văzut vreodată lumea. Printre acestea va fi apostazia – abandonarea deschisă a oricărei mărturii creştine, negarea atât a Tatălui cât şi a Fiului (1. Ioan 2:22 ) şi apariţia omului păcatului (Antihristul).
Apostolul Pavel ne-a dat cele mai precise şi mai clare învăţături cu privire la acest subiect. Falşi învăţători au căutat să tulbure gândurile credincioşilor tesaloniceni, afirmând că ziua Domnului a venit deja. Şi, ca să preîntâmpine această greşeală, el a scris: „Vă rugăm dar, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună la El, ca voi să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă,ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă acum. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii, care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându- se pe sine că este Dumnezeu“ (2. Tesaloniceni 2:1-4 ).
Suntem în mod limpede avertizaţi că „lepădarea de credinţă“ (apostazia) şi „omul păcatului“ vor fi văzuţi în intervalul dintre răpirea sfinţilor şi venirea Domnului, fiindcă apostolul îşi bazează îndemnul către aceşti credincioşi pe venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră împreună la El. Strângerea lor împreună la Hristos a fost o demonstraţie a imposibilităţii ca ziua Domnului să fi venit deja. Întâi, pentru că nu erau încă strânşi creştinii la Domnul, ei trebuind să vină cu El; în al doilea rând, cel rău, care trebuia să fie judecat, nu apăruse încă, aşa că judecata nu putea să fie exercitată.
Apostolul ne arată că, până ca Adunarea să fie ridicată, această împlinire şi întrupare a răutăţii nu poate avea loc: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul său. Pentru că taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa prin arătarea venirii Sale“ (2. Tesaloniceni 2:6-8 ).
Apostazia
Aceasta a fost prevăzută şi prezisă din primele zile ale creştinismului. Domnul nostru Însuşi o arată în unele din parabole şi niciodată nu vorbeşte de răspândirea treptată a adevărului până când toată lumea va fi ajuns să-L mărturisească pe El ca Domn. Pe de altă parte, El compară Împărăţia cerurilor, cum este văzută în lume, cu „un aluat“ (aluatul în Scriptură are în general semnificaţia stricăciunii) „pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot“ (Matei 13:33 ; vezi şi parabola neghinei şi a grăuntelui de muştar în acelaşi capitol).
Apostolul Pavel le spune bătrânilor adunării din Efes: „Eu ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruţă turma; şi dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei“ (Fapte 20:29-30 ). Iar în cele două epistole către Timotei (1. Timotei 4 şi 2. Timotei 3 ) întâlnim descrieri specifice răului „timpurilor din urmă“. Ce poate fi mai direct şi mai accentuat decât aceasta? Sfinţii cărora li se scria erau preveniţi că taina fărădelegii lucra deja şi, deşi deocamdată împiedicată, când piedica nu va mai fi, se va ridica repede şi puternic, depăşind orice limite şi în final se va împlini în acea fiinţă înspăimântătoare care se va împotrivi şi se va înălţa mai presus de orice este numit Dumnezeu şi va cere să i se aducă închinarea care I se cuvine numai lui Dumnezeu.
Petru vorbeşte despre răul „zilelor din urmă“, de asemenea şi Iuda, în special în forma apostaziei. În Apocalipsa ne este dat să vedem forma ei finală în „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului“ (Apocalipsa 17:5 ). Ca să înţelegem bine aceasta, trebuie să ne amintim că, după ce sfinţii sunt luaţi, Adunarea în forma ei exterioară (mărturia creştină) va rămâne. Numai adevăraţii creştini vor fi luaţi sus ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Vor fi lăsaţi în urmă milioane de aşa-numiţi credincioşi. Şi, fără îndoială, această mărturie de faţadă va fi menţinută; şi bisericile şi capelele şi alte locuri unde creştinii de nume se întâlneau îşi vor continua serviciile lor religioase ca şi înainte. Clopotele vor suna şi adunările se vor ţine, chiar cu un număr mai mic, prin absenţa copiilor lui Dumnezeu. De asemenea se vor intona cântări, se vor face sau se vor repeta rugăciuni şi se vor rosti predici. Dar când Duhul lui Dumnezeu, Cel care împiedica desfăşurarea „tainei fărădelegii“ în Adunare, nu va mai fi, răul va fi fără frâu, iar inimile necredincioase în caracterul lor, care se dădeau înapoi ca să primească învăţături şi care desconsiderau autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele lui fundamentale, vor cădea în curând cu totul sub stăpânirea lui.
„Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nedreptate“ (2. Tesaloniceni 2:11-12 ). Aşa vor fi, treptat, pregătiţi să cadă sub influenţa şi puterea lui Antihrist şi deci să abandoneze cu desăvârşire chiar şi forma creştinismului. Şi nu este greu de remarcat că apostazia se va dezvolta sub cele trei forme în care omul a fost în relaţie cu Dumnezeu: firea (păcatul neînfrânat care se înalţă); iudaismul (cel care stă în templul lui Dumnezeu) şi creştinismul (cel căruia i se aplică termenul de apostazie în pasajul din 2. Tesaloniceni 2 ).
Ce perspectivă înspăimântătoare! Şi cât de trist este să observăm această „taină a fărădelegii“ lucrând atât de clar în ziua de azi, ridicându-şi curajos capul în amvoanele creştinătăţii şi proclamând nestânjenit doctrine care răstoarnă chiar temeliile adevărului descoperit, pregătind drumul, îndată ce Adunarea va fi luată, pentru venirea omului păcatului!
Antihristul
El este numit: „împărat“ (Daniel 11:36 ), „păstorul cel netrebnic“ (Zaharia 11:17 ), „omul păcatului“, „fiul pieirii“ (2. Tesalonicei 2:3), „Antihrist“ (1. Ioan 2 ; 2. Ioan 7 ), „fiara“ (Apocalipsa). Antihristul nu este o figură de stil folosită pentru a ilustra un principiu rău sau un sistem rău, ci indică o persoană reală. Oricine va face efortul să citească diferitele texte unde el este amintit va vedea aceasta imediat. Mai mult chiar, sunt motive să credem că el nu va fi dintre naţiuni, ci un evreu.
Astfel, Domnul nostru, fără a lăsa loc la îndoieli când Se referă la această încarnare a răului, spune: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi“ (Ioan 5:43 ); şi aceasta ar fi de neconceput dacă n-ar fi din neamul lor. Într-adevăr, el se va prezenta ca Mesia, în antagonism cu Hristos; în Daniel se spune că el „nu va ţine seama de dumnezeii părinţilor săi“ (Daniel 11:37 ), arătând clar descendenţa lui evreiască, la fel de bine ca şi caracterul lui apostat. Şi „se va înălţa şi se va mări mai presus de orice dumnezeu şi va rosti lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va reuşi, până când se va împlini mânia; pentru că ce este hotărât se va face“ (Daniel 11:36 ).
În Apocalipsa 13 avem descrise atât ridicarea lui, cât şi caracterul faptelor lui. După cum i s-a descoperit lui Daniel, şi prin el a fost anunţat Nebucadneţar, patru împărăţii vor fi până la sfârşit: cea a Babilonului, cea medo-persană şi cea greacă au apărut şi au trecut; a patra, simbolizată prin picioarele de fier şi labele picioarelor parte din fier şi parte din lut, este ultima: „o piatră s-a desprins, fără mâini, şi a lovit chipul peste picioarele lui de fier şi de lut şi le-a sfărâmat ... Şi piatra care a lovit chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul“ (Daniel 2:34-35 ). Acesta este imperiul roman – întâi în energia lui primară şi în forţa irezistibilă, cum este înfăţişat sub simbolul fierului, apoi în forma lui finală, cele zece împărăţii, înfăţişate ca zece degete, unite într-o confederaţie sub un şef suprem. În Apocalipsa 13:1 , Ioan descrie întâi înălţarea puterii imperiului roman în forma lui finală: „Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne, zece diademe, şi pe capete, nume de hulă“ (Apocalipsa 13:1 ).
Marea ilustrează masa informă de oameni într-o stare tulbure a lumii: popoare în mare agitaţie, precum valurile fără odihnă ale adâncului. Şi din masa în anarhie şi confuzie se ridică o putere imperială. Fiara care apare astfel este caracterizată prin aceea că are şapte capete şi zece coarne, căreia „balaurul i-a dat puterea lui şi tronul lui şi autoritate mare“ (Apocalipsa 13:2 ), în aceeaşi măsură în care balaurul însuşi le avea atât de distinct în capitolul anterior (Apocalipsa 12:3 ).
Şi este de remarcat că acest transfer de caracteristici, care arată sursa puterii fiarei, urmează izgonirii lui Satan din cer (Apocalipsa 12:9 ). Cununile erau pe capetele balaurului, dar la fiară erau pe coarnele ei, ceea ce înseamnă că în imperiul roman avem exercitarea puterii ca o stare de fapt, în timp ce în cazul lui Satan avem principiul în sine, rădăcina faptului. Este o chestiune de sursă şi caracter, nu de istorie. Avem deci înaintea noastră forma finală a puterii naţiunilor, animată şi umplută de energia lui Satan şi posedând în ea toate trăsăturile care i-au marcat pe predecesorii ei (v. 2; Daniel 7:4-6 ).
Cele şapte capete reprezintă forme succesive ale puterii, care au existat, dar care acum sunt concentrate în fiară; cele zece coarne sunt împăraţi şi aceşti zece în final se vor uni sub un şef suprem. „Aici ... cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin. Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara“ (Apocalipsa 17:9, 10, 12 ).
Va fi o asemenea demonstraţie de forţă cum lumea nu a mai văzut niciodată; şi, cum şi sursa şi energia sunt satanice, ea va fi îndreptată împotriva lui Dumnezeu şi a poporului Său: „Şi şi-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune; şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat“ (Apocalipsa 13:6-8 ). Va fi o vreme de împotrivire făţişă împotriva lui Dumnezeu şi de aceea va fi un necaz înspăimântător pentru sfinţi.
În legătură cu toate acestea se ridică o altă „fiară“; nu din mare, ca predecesoarea ei, ci din pământ, într-un timp când este o guvernare stabilită sub ordinele şi stăpânirea primei fiare. Acesta este Antihristul. El „avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur“ (v. 11). El este un imitator al lui Hristos, deşi este împotriva Lui; dar glasul îi descoperă adevăratul caracter. El acţionează ca un fel de reprezentant al primei fiare, exercitându-şi puterea şi făcând ca „pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată“ (Apocalipsa 13:12 ). El, mai mult, face minuni, sau aparente minuni, şi de aceea înşală pe locuitorii pământului, determinându-i să facă o icoană primei fiare şi să se închine ei. Şi cel mai eficace mijloc de a-şi atinge scopul este: „să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei. Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor; şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei“ (Apocalipsa 13:15-17 ).
Va fi astfel o trinitate înşelătoare, compusă din Satan, prima fiară şi profetul mincinos; şi obiectul strădaniilor lor va fi să-L excludă pe Dumnezeu de pe pământ şi să-I uzurpe locul în minţile oamenilor.
• prima fiară este puterea supremă seculară;
• cea de-a doua, Antihrist, acţionând sub prima, avându-şi domeniul în sfera religioasă;
• Satan este inspiratorul şi sursa de energie. Toate lucrările înşelăciunii şi activităţile mentale ale oamenilor, despărţite de Hristos, nu au decât un singur scop, fiindcă toate ţintesc şi se vor întrupa în împotrivitorul plin de ură faţă de Dumnezeu şi Hristosul Său. Apostolul Ioan îi previne pe credincioşii din zilele lui că spiritul lui Antihrist era deja răspândit (1. Ioan 4:3 ); şi de aceea este necesar, în special când necredinţa creşte mai îndrăzneaţă ca niciodată, să fim în gardă şi să cântărim bine aceste trăsături schiţate ale omului păcatului care va veni, pentru ca să fim feriţi, în harul Dumnezeului nostru, de orice asociere care, fiind sămânţă a lui Satan, este şi un semn de ostilitate faţă de Hristos.
În clipa de faţă este mai ales necesar să fim vigilenţi, pentru că sunt multe indicii că Satan este angajat din plin în strângerea şi antrenarea forţelor pentru conflictul viitor. Dar, ca întotdeauna, mişcările lui sunt subtile. El încă nu îndrăzneşte să mărturisească deschis împotrivirea faţă de Hristos; dar el poate influenţa şi influenţează minţile oamenilor împotriva doctrinelor fundamentale ale creştinismului; şi el îi foloseşte în acest scop pe cei care sunt învăţători recunoscuţi ai creştinismului.
Duşmanii noştri sunt cei din însăşi casa noastră! Dar atâta timp cât suntem strâns lipiţi de Cuvântul lui Dumnezeu – refuzând înţelepciunea şi raţionamentele omeneşti – şi căutăm să fim călăuziţi numai de Duhul Sfânt, vom scăpa din cursă şi vom fi ţinuţi credincioşi lui Hristos.
sursa: https://comori.org/