Categorie: Invataturi biblice
Nimic nu este mai sigur din Cuvântul lui Dumnezeu decât că evreii, care sunt împrăştiaţi în lume, vor fi restabiliţi în ţara lor; pentru că „Cel care a împrăştiat pe Israel îl va aduna“ (Ieremia 31:10 ). Timpul restabilirii nu este descoperit, dar, cum ei sunt în ţară după răpirea sfinţilor, este evident că va avea loc cam în aceeaşi vreme. Nu putem spune dacă înainte de aceasta sau după, dar probabil după, pentru că altfel ar fi un semn vizibil că Domnul este aproape.
O referire succintă la căile lui Dumnezeu în cârmuire pe pământ va simplifica şi va uşura foarte mult înţelegerea acestui subiect. Învăţăm din profetul Daniel că, în urma eşecului total al lui Israel ca depozitar al puterii lui Dumnezeu pe pământ, dominaţia a fost transferată naţiunilor. Astfel, în interpretarea marelui chip pe care Nebucadneţar l-a văzut în visul lui, Daniel spune: „Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căruia Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţia, puterea şi tăria şi gloria. Şi oriunde locuiesc fiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerurilor, El le-a dat în mâna ta şi te-a făcut stăpân peste toate. Tu eşti capul de aur“ (Daniel 2:37-38 ).
Trei imperii vor urma: medo-persan, grec şi roman; şi ultimul dintre acestea, dispărut pentru un timp, va reveni în final, dar împărţit în zece regate, cum sunt prezentate cele zece degete ale picioarelor chipului, toate fiind unite într-o confederaţie sub un conducător suprem (Daniel 2:31-43 ; 7 ; Apocalipsa 13 şi 17). Aceste imperii dispar pe rând; şi ultimul este eliminat, distrus de Împărăţia lui Hristos: pentru că „în zilele împăraţilor acestora, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată; şi împărăţia aceea nu va trece la alt popor; ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea va rămâne pentru totdeauna“ (Daniel 2:44 ; vezi şi Apocalipsa 19:11-21 ; 20 ).
Acum perioada care cuprinde toate aceste monarhii este numită „timpul naţiunilor“, timp în care, după cuvintele Domnului nostru, „Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni“ (Luca 21:24 ). Absenţa evreilor din ţara lor va coincide aproximativ cu această perioadă. Dar ţelurile lui Dumnezeu în legătură cu vechiul Său popor vor fi totuşi împlinite: „Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău“ (Romani 11:29 ). Şi, odată cu împlinirea şi răpirea Adunării, Dumnezeu va începe să lucreze din nou cu această naţiune. Este adevărat că unei mici rămăşiţe, în principal din Iuda şi Beniamin (Ezra 10:7-9 ), i s-a permis să se întoarcă la Ierusalim în timpul domniei lui Cirus, istorie pe care o avem în Ezra şi Neemia; dar aceasta nu este nicidecum restaurarea naţională, nici împlinirea scopurilor lui Dumnezeu, pentru că Hagai, Zaharia şi Maleahi, toţi profeţind după această perioadă, vorbesc despre binecuvântarea naţională la timpul viitor (Hagai 2:7-9 ; Zaharia 9 - 14 ; Maleahi 3 şi 4).
Într-adevăr, de la întoarcerea lor şi până la naşterea Domnului nostru, departe de a fi o naţiune independentă, ei au fost tot timpul supuşi puterii naţiunilor. Într-o asemenea situaţie nu era nimic care să corespundă prezicerii strălucite a profetului. „Şi fiii străinului îţi vor reconstrui zidurile şi împăraţii lor îţi vor sluji. Pentru că în mânia Mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa Mea M-am îndurat de tine. Şi porţile tale vor fi mereu deschise, nu se vor închide nici zi, nici noapte, ca să se aducă la tine bogăţiile naţiunilor şi să fie conduşi împăraţii lor. Pentru că naţiunea sau împărăţia care nu-ţi va sluji va pieri şi naţiunile acelea vor fi pustiite cu desăvârşire“ (Isaia 60:10-12 ).
Motivul acestei întoarceri parţiale pare să fi fost ca Hristos să Se nască între ei, după prezicerile profeţilor, şi să li Se înfăţişeze ca Mesia. Aceasta a avut loc; şi Evanghelia după Matei, care se ocupă în special cu acest subiect, ne arată pe larg rezultatul. El a fost total respins. Ei l-au ales pe Baraba ca să-L nimicească pe Hristos: „Şi guvernatorul, răspunzând, le-a spus: «Pe care din cei doi vreţi să vi-l eliberez?» Şi ei au spus: «Pe Baraba!» Pilat le-a spus: «Ce să fac deci cu Isus, care Se numeşte Hristos?» Ei toţi i-au spus: «Să fie răstignit!» Şi el a spus: «Dar ce rău a făcut?» Iar ei şi mai tare strigau, spunând: «Să fie răstignit!»“ (Matei 27:21-23 ).
În Evanghelia după Ioan, nedreptatea lor este, dacă se poate, prezentată şi mai izbitor: „Pilat le-a spus: «Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?» Preoţii de seamă au răspuns: «Nu avem împărat decât pe Cezarul!»“ (Ioan 19:15 ). Aşadar, de bunăvoie ei au renunţat la speranţa gloriei naţiunii lor. L-au respins pe Mesia în dorinţa lor rea de a-L răstigni pe Isus din Nazaret: şi din acea zi până azi au suferit consecinţele crimei lor groaznice, ca proscrişii şi ocara naţiunilor pământului.
Dar Dumnezeu, oricare ar fi păcatul poporului Său, nu poate să Se nege pe Sine: şi, în moartea Celui pe care vechiul Său popor L-a respins (pentru că El a murit pentru acel neam — Ioan 11:52 ), El a pus baza restaurării şi binecuvântării viitoare. Dovezile sunt atât de numeroase, încât este greu de spus unde să începem şi unde să încheiem: dar câteva texte pot fi alese, lăsând cititorii să urmărească detaliile. „Şi va fi aşa: în ziua aceea, Domnul Îşi va întinde din nou mâna, a doua oară, ca să dobândească rămăşiţa poporului Său, care va fi rămas, din Asiria, şi din Egipt, şi din Patros, şi din Cuş, şi din Elam, şi din Şinear, şi din Hamat şi din insulele mării. Şi va înălţa un steag pentru naţiuni şi-i va aduna pe cei alungaţi ai lui Israel şi-i va strânge pe cei risipiţi ai lui Iuda, din cele patru colţuri ale pământului“ (Isaia 11:11-12 ).
Din nou citim: „Domnul va avea milă de Iacov şi din nou va alege pe Israel şi-i va aşeza în odihnă în ţara lor; şi străinul se va însoţi cu ei şi se vor lipi de casa lui Iacov. Şi popoarele îi vor lua şi-i vor aduce la locul lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Şi îi vor lua captivi pe cei care-i ţinuseră captivi şi vor stăpâni peste asupritorii lor“ (Isaia 14:1-3 ). Citiţi şi Isaia 25:6-12 ; 26 ; 27:6 ; 30:18-26 ; 35:10 ; 49:7-26 ; 54 ; 60 ; 61 . Limbajul lui Ieremia este tot aşa de clar: „«Iată, vin zile», zice Domnul,«când îi voi ridica lui David o Odraslă dreaptă şi va împărăţi ca împărat şi va lucra cu înţelepciune şi va face judecată şi dreptate în ţară. În zilele Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va locui în siguranţă. Şi acesta este Numele Lui, cu care Se va numi: «Domnul, Dreptatea noastră». De aceea, iată, vin zile», zice Domnul, «când nu vor mai zice: «Viu este Domnul care i-a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului», ci: «Viu este Domnul care a scos şi care a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la nord» şi din toate ţările unde-i alungasem; şi vor locui în ţara lor»“ (Ieremia 23:5-8 ). Citiţi mai ales Ieremia 30 , 31 şi 33. Nu este profet care să nu atingă acest subiect: dacă Sionul nu ar fi fost confundat cu Adunarea, nici unul nu s-ar fi îndoit de intenţiile lui Dumnezeu în legătură cu vechiul Său popor.
Mai mult chiar, dacă mărturia profeţilor a fost mai puţin precisă, argumentul apostolului Pavel ar trebui să fie suficient ca să ne înveţe că El nu va abandona ţelurile Lui de har şi de binecuvântare pentru sămânţa lui Avraam, pentru că, după ce arată că Dumnezeu nu Şi-a lepădat poporul (Israel), el spune: „Pentru că nu doresc să nu ştiţi, fraţilor, taina aceasta, ca să nu fiţi înţelepţi în voi înşivă: pentru că lui Israel i s-a făcut orbire în parte, până va intra plinătatea naţiunilor; şi astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta neevlavia de la Iacov. Şi acesta este legământul din partea Mea pentru ei, când voi înlătura păcatele lor»“ (Romani 11:25-27 ). Două lucruri sunt clare din acest text: că binecuvântarea este păstrată pentru Israel şi că Salvatorul va veni din Sion, arătând că ei trebuie să fie în ţara lor înainte de binecuvântarea descrisă.
Sunt totuşi mai multe etape în stabilirea lor, înainte de rezultatul deplin despre care vorbeşte apostolul Pavel. O parte se va întoarce în Palestina în necredinţă. Aceasta este cert din faptul că Zaharia descrie convertirea lor în ţară prin apariţia Domnului (Zaharia 12:9-14 ; 13:1 , vezi şi Isaia 17:10-11 ; 28:14-15 ). În necredinţa lor vor construi un templu şi vor căuta să restabilească slujbele preoţeşti, netezind astfel drumul pentru ridicarea prin Antihrist a urâciunii pustiirii în locul sfânt, de care Domnul i-a prevenit pe ucenicii Săi (Matei 24:15 , vezi şi Apocalipsa 11:1-2 şi Isaia 66:1-6 ).
Va fi însă o rămăşiţă în mijlocul fraţilor lor necredincioşi, care se va bizui pe Dumnezeu şi care, necunoscând încă pe Mesia al lor, va striga către Domnul din nenorocirea ei, şi va fi ferită de urâciunile în care partea mare a neamului va cădea. Aceştia sunt rămăşiţa aleasă, a cărei experienţă este atât de larg expusă în Psalmi şi în profeţi. Restaurarea celor zece triburi se va face după ce Domnul Îşi va lua Împărăţia în stăpânire, cu atât mai mult cu cât ei nu au avut nici un rol în respingerea şi răstignirea lui Hristos. Deşi ei vor fi judecaţi pentru păcatele lor, vor fi cruţaţi de groaznicele experienţe prin care fraţii lor vor trebui să treacă drept consecinţă a acceptării şi legăturii lor cu Antihrist. De aceea, după întoarcerea lui Hristos, El va aduce la lumină şi va restaura această parte de mult pierdută a poporului Său.
Ezechiel descrie restaurarea lor: „«Viu sunt Eu», zice Domnul Dumnezeu, «că Eu voi domni peste voi cu mână puternică şi cu braţ întins şi cu furie revărsată. Şi vă voi scoate dintre popoare şi vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi cu mână puternică şi cu braţ întins şi cu furie revărsată; şi vă voi aduce în pustiul popoarelor şi acolo, faţă în faţă, voi intra la judecată cu voi! Cum am intrat la judecată cu părinţii voştri în pustiul ţării Egiptului, aşa voi intra la judecată cu voi», zice Domnul Dumnezeu. «Şi vă voi trece pe sub toiag şi vă voi aduce în legătura legământului. Şi voi curăţi dintre voi pe cei răzvrătiţi şi pe cei care nu-Mi sunt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care locuiesc ei temporar, dar nu vor intra pe pământul lui Israel. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul»“ (Ezechiel 20:33-38 ).
Ieremia merge şi mai departe şi descrie venirea lor în ţară într-un limbaj de o frumuseţe singulară: „Pentru că va fi o zi când păzitorii vor striga pe muntele lui Efraim: «Ridicaţi-vă şi să ne suim în Sion, la Domnul Dumnezeul nostru!» Pentru că aşa zice Domnul: «Cântaţi cu bucurie pentru Iacov şi chiuiţi înaintea căpeteniei naţiunilor! Strigaţi, cântaţi laude şi ziceţi: «Salvează, Doamne, pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!» «Iată, îi voi aduce din ţara de la nord şi-i voi aduna de la marginile pământului; şi, printre ei, pe orb şi pe şchiop, pe femeia însărcinată şi pe cea care este în durerile naşterii, pe toţi împreună: o adunare mare se va întoarce aici! Vor veni plângând şi-i voi conduce cu cereri; îi voi face să umble pe lângă pâraiele de apă, pe o cale dreaptă, pe care nu se vor poticni. Pentru că Eu îi voi fi tată lui Israel, iar Efraim va fi întâiul Meu născut»“ (Ieremia 31:6-9 ).
Profetul Ieremia expune mai departe scopul pe care şi l-a propus Dumnezeu pentru poporul Său şi viitoarea lor moştenire de bucurie: „Ascultaţi, naţiuni, cuvântul Domnului! Şi faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi ziceţi: «Cel care a împrăştiat pe Israel îl va aduna şi-l va păzi, ca un păstor turma sa. Pentru că Domnul l-a salvat pe Iacov şi l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el». «Şi ei vor veni şi vor cânta pe înălţimea Sionului; şi vor alerga împreună la bunătatea Domnului, la grâu şi la must şi la untdelemn, şi la cei tineri din turmă şi din cireadă, iar sufletul lor va fi ca o grădină udată şi nu vor mai lâncezi nicidecum. Atunci fecioara se va bucura la joc, şi tinerii şi bătrânii împreună. Şi le voi schimba jalea în veselie şi-i voi mângâia şi-i voi bucura în întristarea lor. Şi voi sătura sufletul preoţilor cu grăsime şi poporul Meu se va sătura cu bunurile Mele», zice Domnul“ (Ieremia 31:6-14 ).
Cele zece seminţii nu numai că sunt aduse înapoi, ci, mai mult, ni se spune că vor fi unite cu Iuda în fericita şi glorioasa domnie a lui Mesia: „nu vor mai fi două naţiuni, nici nu vor mai fi despărţiţi în două împărăţii“, ci slujitorul lui Dumnezeu, David (David cel adevărat, Hristos), va fi Prinţul lor pentru totdeauna (Ezechiel 37:21-28 ). Dumnezeu nu Şi-a uitat legământul Său cu Avraam (Geneza 17:4-8 ). În timp ce Israel a greşit în responsabilitatea lui şi a pierdut orice drept înaintea lui Dumnezeu, El, în credincioşia pentru Cuvântul Său, în minunea harului Său, va face ceea ce a spus. Şi se apropie vremea când Israel, încă o dată restabilit în ţara lui „în viitor,... va prinde rădăcină,... va înflori şi va înmuguri şi va umple faţa lumii cu rod“ (Isaia 27:6 ), pentru că „Aşa zice Domnul: «Dacă nu rămâne legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a lui David, robul Meu, încât să nu iau din sămânţa lui conducători peste sămânţa lui Avraam, Isaac şi Iacov: pentru că îi voi întoarce pe cei captivi ai lor şi voi avea milă de ei»“ (Ieremia 33:25-26 ).
sursa: https://comori.org/