Categorie: Invataturi biblice
Problema care se pune este dacă venirea Domnului este o speranţă imediată sau dacă să aşteptăm evenimente premergătoare. Acesta este un punct important şi trebuie o atenţie deosebită în aprecierea învăţăturii din Scriptură referitoare la acest subiect.
La modul general se poate spune că sunt trei termeni în legătură cu a doua venire:
• „parusia“ (venirea);
• „apocalipsa“ (descoperirea, revelaţia);
• „epifania“ (arătarea, apariţia).
Primul cuvânt este „parusia“ – ceea ce înseamnă simplu „venirea“ – şi se aplică venirii personale a oricui, deci, la fel, şi celei a lui Hristos (exemple ale folosirii termenului în cazul venirii unor persoane: 2. Corinteni 7:6 ; 10:10 ; Filipeni 1:26 ; 2:12 .). Cuvântul este folosit de şaisprezece ori în legătură cu venirea lui Hristos (Matei 24:3, 27, 39 ; 1. Corinteni 15:23 ; 1. Tesaloniceni 2:19 ; 3:13 ; 4:15 ; 5:23 ; 2. Tesaloniceni 2:1, 8, 9 ; Iacov 5:7, 8 ; 2. Petru 1:16 ; 3:14 ). Folosirea cuvântului – din însăşi semnificaţia lui – este generală şi aceasta nu indică caracterul precis al evenimentelor cu care poate fi asociat.
Celălalt cuvânt este „apocalipsa“ şi înseamnă „descoperire“, „revelaţie“; este folosit de patru ori (1. Corinteni 1:7 ; 2. Tesaloniceni 1:7 ; 1. Petru 1:7, 13 ; şi, probabil, 1. Petru 4:13 ). Acest cuvânt este precis în aplicaţie, referindu-se întotdeauna la descoperirea Domnului din ceruri, de exemplu la venirea Lui cu sfinţii Săi şi în judecată pentru pământ (exemplu: 2. Tesaloniceni 1:7 ).
Ultimul cuvânt este „epifania“ şi înseamnă „apariţia“, „manifestarea“, „arătarea“. Acest cuvânt este folosit în legătură cu prima venire a Domnului nostru (2. Timotei 1:10 ) şi de cinci ori (dacă includem 2. Tesaloniceni 2:8 , unde este folosit împreună cu „parusia“) în legătură cu apariţia Lui viitoare. În plus, putem adăuga că, atunci când Domnul Însuşi Îşi anunţă venirea (de exemplu în Apocalipsa 22:7, 12, 20 ), El foloseşte cuvântul „erhomai“ – „Eu vin“.
Acum dificultatea este următoarea: Dacă avem de aşteptat „arătarea“ sau „descoperirea“ lui Hristos, este evident că nu putem avea speranţe imediate în legătură cu Domnul, pentru că aflăm din Scriptură că multe evenimente trebuie să aibă loc până atunci. Astfel, în 2. Tesaloniceni 2 , trebuie să apară întâi pe scenă omul păcatului – cu alte cuvinte, Antihristul; şi aceasta, după cum suntem învăţaţi, impune reîntoarcerea prealabilă a evreilor în ţara lor, reconstruirea templului, restabilirea slujbelor preoţeşti – a jertfelor (Matei 24:15 ; Daniel 9:26-27 ; Apocalipsa 11 - 13 ). Mai mult chiar, necazul cel mare, cu toate durerile lui, trebuie, în acest caz, să fie traversat înainte de „venirea“ Domnului.
Este atunci aceasta învăţătura Scripturii? În primul rând, nu putem nega că cei credincioşi aşteaptă „apariţia“ sau „descoperirea“, după cum aşteaptă şi „venirea“ lui Hristos. În 1. Corinteni 1:7 , apostolul spune: „astfel încât nu vă lipseşte nici un dar al harului, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos“. Încă o dată, scriind lui Timotei, el spune: „Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos“ (1. Timotei 6:14 ). Din nou, în epistola către Tit, el spune: „Aşteptând fericita speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos“ (Tit 2:13 ).
Oare credincioşii din această dispensaţie – Adunarea – vor rămâne pe pământ până la arătarea lui Hristos? O examinare îndeaproape a Scripturii arată că sunt definite două evenimente distincte: venirea Domnului Isus pentru sfinţii Săi şi venirea Domnului Hristos cu sfinţii Săi. În 1. Tesaloniceni 3:13 , ca şi în multe alte pasaje, o găsim pe cea din urmă; în 1. Tesaloniceni 4:15-17 , pe cea dintâi. Apostolul Pavel ne învaţă foarte clar în Coloseni că venirea lui Hristos cu sfinţii Lui va avea loc la apariţia Lui. El spune: „Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie“ (Coloseni 3:4 ). Dacă aşa stau lucrurile, sfinţii Lui trebuie să fi fost ridicaţi, astfel încât să fie cu Hristos înainte de revenirea Lui pe pământ manifestată public.
Atunci ne putem întreba: Atât cât ne învaţă Scriptura, se interpune ceva între cel credincios şi întoarcerea Domnului?
Cu alte cuvinte, speră creştinul în orice moment şi Îl aşteaptă în mod constant pe Hristos? Din învăţătura Domnului nostru binecuvântat ne putem reaminti faptul că fecioarele care au adormit sunt aceleaşi cu cele trezite de strigătul „Iată Mirele“ (Matei 25 ), iar slujitorii care au primit talanţii sunt aceiaşi cu cei cărora li se cere socoteală la întoarcerea Lui (Luca 19 ).
Dacă luăm, în adevăr, toate textele în care El vorbeşte despre venirea Lui, nu încape nici o îndoială că El dorea ca auditorii Lui să înţeleagă posibilitatea întoarcerii Lui chiar şi în cel mai neaşteptat moment (vezi Marcu 13:34-37 ; Luca 12:35-37 ; Ioan 21:20-21 etc.).
Apostolul Pavel foloseşte un limbaj cu aceeaşi semnificaţie. Călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, scriindu-le corintenilor despre învierea trupurilor credincioşilor, el are grijă să spună: „Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi“ (1. Corinteni 15:51 ); iar în 1. Tesaloniceni 4:15 el spune: „noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului“. Este clar că, folosind cuvântul „noi“, se includea şi pe el în numărul celor care s-ar putea să fie în viaţă la revenirea Domnului; şi, din câte ştia el, nimic nu împiedica venirea Domnului pentru sfinţii Lui în timpul vieţii sale. Că Petru considera aceasta ca ceva improbabil, am putea înţelege având în vedere descoperirea care îi spunea că trebuia să moară (2. Petru 1:15 ). Şi, desigur, faptul că ultimul anunţ al scrierii inspirate este „Eu vin curând“ (Apocalipsa 22:20 ) cultivă şi întăreşte această concluzie.
Dar, nerezistând la toate aceste dovezi prezumtive, totul depinde de întrebarea dacă Adunarea va rămâne pe pământ până la arătarea Domnului. În Matei 24 (în contrast cu textul din Coloseni), găsim răspunsul clar la această întrebare: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare. Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor“ (Matei 24:29-31 ). Aici avem ordinea evenimentelor la apariţia Fiului Omului:
• 1. necazul,
• 2. tulburarea luminătorilor cerului,
• 3. semnul Fiului Omului în cer,
• 4. jalea naţiunilor pământului,
• 5. faptul că ei Îl văd pe Fiul Omului etc., în timp ce aleşii Lui sunt încă pe pământ, încă neadunaţi.
Dar ce am citit în Coloseni? „Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie“ (Coloseni 3:4 ). Aşa şi în Apocalipsa, vedem că, atunci când Hristos vine din cer pentru judecată (arătarea Lui), „oştirile din cer Îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi curat“ (Apocalipsa 19:14 ). Cine sunt aceştia? Îmbrăcămintea caracteristică furnizează răspunsul: „inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor“ (Apocalipsa 19:8 ).
Evident, „cei aleşi“ din Matei 24 nu pot fi Adunarea, fiindcă sfinţii care compun Adunarea vor apărea împreună cu Hristos; şi, în fapt, acest capitol în sine arată din plin că ei sunt aleşi din Israel, rămăşiţa credincioasă a evreilor, pe care Dumnezeu, prin Duhul Său, a pregătit-o pentru timpul când Domnul, pe care ei Îl caută, va veni dintr-o dată în templul Său (Maleahi 3:11 ). Urmează deci că Domnul Isus va veni pentru poporul Lui înainte de arătarea Lui; şi, în măsura în care El îl distruge pe Antihrist cu strălucirea arătării Sale (2. Tesaloniceni 2:8 ), venirea Domnului trebuie să fie anterioară ridicării şi stăpânirii lui Antihrist, deci înainte de necazul cel mare, întrucât acesta este legat de timpul lui Antihrist.
Dar de aici decurge încă un lucru. Toate evenimentele prezise, care sunt aşteptate înainte de apariţia Domnului, sunt legate de restaurarea poporului lui Dumnezeu şi de faptele omului păcatului, ale fiului pierzării (Antihrist); şi deci, din cât ne descoperă Scriptura, nu este nimic între momentul prezent şi posibilitatea întoarcerii Domnului.
Atunci cum se explică faptul că în Scriptură se spune că trebuie să aşteptăm apariţia, la fel ca şi venirea, înţelegând că, atunci când Hristos apare, vom apărea şi noi cu El? Când se pune problema responsabilităţii, apariţia este obiectivul, şi nu venirea; şi aceasta pentru că, din moment ce pământul a fost scena responsabilităţii, tot pământul va fi şi scena recompensei promise. Aceasta nu se interferă în nici un fel cu faptul că venirea lui Hristos pentru sfinţii Lui este speranţa potrivită pentru credincios. Pe de altă parte, aceasta aruncă mai multă lumină asupra căilor lui Dumnezeu în cârmuirea poporului Său, aducând o nouă trăsătură a perfecţiunii lucrării Domnului cu slujitorii Săi. Când a plecat, El le-a încredinţat daruri pentru slujbă, spunând să aibă grijă până va veni (Luca 19:13 ).
Responsabilitatea slujitorilor în folosirea a ceea ce le-a fost încredinţat este redusă la călătoria lor pe pământ şi limitată de aceasta. Deci, când Domnul Se întoarce pe pământ, rezultatele responsabilităţii sunt declarate. Dar acest principiu nu se arată numai în folosirea darurilor, ci se aplică oricărui fel de responsabilitate a celui sfânt.
Corintenii nu duceau lipsă de nici un dar, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos; tesalonicenii sunt îndemnaţi să privească la consecinţele binecuvântate ale persecuţiilor împotriva lor, consecinţe pentru vremea când Domnul Isus va fi arătat din cer cu îngerii Săi (2. Tesaloniceni 1:7 ); Timotei trebuia să ţină porunca fără pată şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos (1. Timotei 6:14 ); pentru că atunci este momentul când El vine ca să fie glorificat în toţi sfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut (2. Tesaloniceni 1:10 ); şi tot atunci va fi manifestarea publică a rezultatelor şi concluziilor drumului celui sfânt prin această lume. Aceasta este consumarea şi împlinirea slujbei credinciosului, după cum este şi momentul când drepturile Domnului Isus Hristos vor fi declarate şi satisfăcute şi, ca urmare, în această privinţă, ni se spune să iubim arătarea Lui (2. Timotei 4:8 ).
Dar, după cum arată Scripturile, Domnul Se întoarce pentru sfinţii Lui înainte de arătarea Lui; şi spre venirea Lui sunt îndemnaţi sfinţii să privească. Acesta este obiectul potrivit al speranţei noastre. Inimile noastre ocupate cu El vor aştepta cu dor momentul când, după cuvântul Lui, El va veni să ne primească la El, ca, unde este El, să fim şi noi (Ioan 14:3 ). Aşa deci este atitudinea noastră. Aşa cum Israel, în noaptea de Paşti, cu mijlocul încins, cu încălţămintea în picioare şi cu toiagul în mână aştepta semnalul de plecare, aşa trebuie şi noi să fim găsiţi oricând, cu mijlocul încins şi cu făcliile aprinse, aşteptând pe Domnul să coboare din cer cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, să ne scoată din această scenă, ca să fim pe veci cu El.
Păstrăm noi constant această atitudine? Începem noi ziua cu gândul că, înainte să se întunece din nou, putem fi ridicaţi în lumina fără nor a prezenţei Lui? Când ne culcăm noaptea, ne amintim oare că înainte de zorii dimineţii putem fi luaţi din pat? Sunt toate afacerile noastre ţinute constant în rânduială, astfel încât să nu dorim să schimbăm nimic dacă în momentul următor vom fi cu Domnul? Sunt scopurile noastre şi ocupaţiile noastre asumate şi îndeplinite având în vedere această perspectivă minunată? Sigur că nici un rabat de la aceasta nu i-ar satisface pe cei care trăiesc în aşteptarea Domnului.
Fie ca El Însuşi să ne conducă în puterea adevărului binecuvântat, separându-ne din ce în ce mai mult de tot ce nu este potrivit Lui şi, prin prezentarea Lui înaintea noastră în toată frumuseţea Lui, ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă, să ne ocupe şi să ne absoarbă din plin inimile! Încă puţin – Vino, Mântuitorule, vino, După Tine mireasa Ta tânjeşte mult, Vino şi ia-ği sărmanii pelerini acasă, Să-şi cânte imnul cel nou şi etern Şi să străbată gloriile La pieptul Tău, etern.
sursa: https://comori.org/