Categorie: Invataturi biblice
Ne-au stat în atenţie în capitolele precedente numai caracteristicile pământeşti ale mileniului; acum vom lua în considerare aspectul ceresc, cum este el oglindit în Noul Ierusalim.
Apocalipsa 19 .11-21, 20.1-15 şi 21.1-8 sunt texte relevante cu privire la o serie de evenimente:
• venirea Domnului Isus, urmat de oştirile care erau în cer, pentru judecată;
• distrugerea Fiarei, a profetului mincinos şi a oştirilor lor;
• legarea lui Satan pentru o mie de ani;
• dezlegarea lui Satan;
• marele tron alb şi starea eternă.
Imediat după aceasta suntem conduşi la o descriere a Noului Ierusalim (care se extinde până în capitolul 22), mai exact la o prezentare a caracterului cetăţii în timpul mileniului şi a relaţiei ei cu pământul în această perioadă. Ioan spune: „Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care avuseseră cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte plăgi, şi a vorbit cu mine, spunând: «Vino aici: îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!» Şi m-a dus, în Duh, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu, având gloria lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 21:9-11 ).
Este izbitor contrastul dintre textul acesta şi cel din capitolul 17: „Şi unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: «Vino aici; îţi voi arăta sentinţa curvei celei mari, care şade pe apele cele multe»“ (versetul 1).
În capitolul 17 este zugrăvit Babilonul, iar în capitolul 21, Noul Ierusalim. Babilonul este cetatea omului, iar Noul Ierusalim este cetatea lui Dumnezeu; primul este expresia a ceea ce este omul, al doilea, perfecţiunea gândurilor lui Dumnezeu îmbrăcată în gloria lui Dumnezeu. Să urmărim cu grijă contrastul şi să învăţăm din el lecţia divină.
Cetatea este „mireasa, soţia Mielului“. Aceasta îi determină caracterul. Este Adunarea pe care Hristos Şi-o înfăţişează ca „Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ... sfântă şi fără cusur“ (Efeseni 5:27 ), înfrumuseţată cu propria Lui frumuseţe şi având gloria lui Dumnezeu.
În ce priveşte poziţia ei, atât în versetul 2 cât şi în versetul 10, cetatea sfântă este văzută coborând de la Dumnezeu din cer; dar o comparaţie între cele două texte ne va arăta locul pe care cetatea îl ocupă în cei o mie de ani. În versetul 10 este văzută coborând din cer de la Dumnezeu, dar, după ce o declaraţie similară a fost făcută în versetul 2, Ioan aude proclamaţia: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii“ (Apocalipsa 21:3 ), arătând că ceea ce a coborât a şi rămas pe pământ.
Concluzia din plin susţinută de alte texte este că în versetul 10 cetatea coboară către pământul milenar, dar rămâne deasupra lui, deasupra Ierusalimului pământesc. Ţinută astfel deasupra cetăţii pământeşti, ea va fi un obiect vizibil de lumină şi glorie; şi probabil aceasta explică limbajul cu care profetul se adresează Ierusalimului: „Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, nici luna nu te va lumina prin strălucire, ci Domnul va fi lumina ta eternă şi Dumnezeul tău, gloria ta“ (Isaia 60:19 ).
Să examinăm acum câteva din caracteristicile ei:
1) Originea ei este divină şi caracterul ei este ceresc: cetatea coboară de la Dumnezeu din cer.
2) Cetatea are „gloria lui Dumnezeu“. Lumina ei este ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis (jasp), cum este cristalul, iaspisul fiind un simbol al gloriei lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:3 ). Adunarea este glorificată împreună cu Hristos în gloria lui Dumnezeu. În versetele 18 şi 19 se spune că zidul şi temelia sunt din iaspis. Gloria lui Dumnezeu conferă atât stabilitatea şi siguranţa cetăţii cereşti, cât şi lumina şi frumuseţea ei. Şi zidul pe de o parte exclude tot ce este nepotrivit cu gloria, iar pe de altă parte păstrează înăuntru tot ce este în acord cu ea.
3) Cetatea are douăsprezece porţi şi douăsprezece temelii: „având douăsprezece porţi şi la porţi doisprezece îngeri şi nume înscrise, care sunt ale celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit: trei porţi; şi spre nord: trei porţi; şi spre sud: trei porţi; şi spre apus, trei porţi. Şi zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului“ (Apocalipsa 21:12-14 ). Toate acestea se referă la zidul cetăţii, iar caracteristica distinctivă este numărul doisprezece – doisprezece îngeri, douăsprezece seminţii, doisprezece apostoli, douăsprezece porţi, douăsprezece temelii. Îngerii devin de bunăvoie păzitori ai porţilor marii cetăţi, care sunt rodul în glorie al lucrării de răscumpărare a lui Hristos. Cele douăsprezece porţi simbolizează perfecţiunea umană deplină în puterea de guvernare şi administrare. Poarta era locul de judecată, iar doisprezece semnifică perfecţiunea şi puterea guvernamentală. Caracterul porţii este deci marcat de numele celor douăsprezece seminţii. Porţile nu aveau rostul de a fi o temelie, ci de a deţine caracterul puterii. Erau şi douăsprezece temelii: cei doisprezece apostoli ai Mielului, prin semnificaţia lucrării lor. Astfel, Cârmuitorul (Iahve) şi Adunarea, odinioară întemeiată la Ierusalim, sunt aduşi împreună în cetatea cerească, locul organizat al puterii cereşti. Cetatea este prezentată ca mireasă, este „mireasa, soţia Mielului“. Totuşi nu apare aici caracterul paulinic al deplinei ei comuniuni cu Hristos în binecuvântare. Este Adunarea aşa cum a fost întemeiată la Ierusalim sub cei doisprezece apostoli, reşedinţa organizată a puterii cereşti, noua capitală, acum cerească, a cârmuirii lui Dumnezeu.
4) Cetatea este măsurată, indicând faptul că este stăpânită de Dumnezeu şi destinată Lui. Măsurile simbolizează perfecţiunea ca un dar divin. Astfel, cetatea este un cub, egal pe fiecare faţă, semn al perfecţiunii împlinite.
5) Sunt apoi prezentate materialele din care este clădită cetatea şi temeliile ei. Cetatea este clădită, în natura ei, în dreptate şi sfinţenie divină – aur transparent ca sticla. Ceea ce Cuvântul produce şi aplică în omul de jos este însăşi esenţa acestui locaş privit ca un întreg (Efeseni 4:24 ). Pietre preţioase – aspecte ale firii dumnezeieşti – împodobesc acum temeliile cetăţii. Porţile au frumuseţea morală (fiecare poartă era dintr-o singură perlă) care-L atrage pe Hristos în Adunare. Unde calcă oamenii, în loc să fie pericol de întinare, este neprihănire şi sfinţenie; străzile cu care vin în contact oamenii sunt dreptate şi sfinţenie – aur transparent ca sticla.
6) Nu are templu: „Şi nu am văzut templu în ea, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic şi Mielul sunt templul ei“ (Apocalipsa 21:22 ). Un templu ar vorbi despre un adăpost sau despre un loc special unde S-ar arăta Dumnezeu Însuşi celor care s-ar apropia pentru închinare. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Chiar acum, cât suntem aici, avem acces liber în Sfânta Sfintelor (Evrei 10 ); da, locul nostru este în lumină, după cum şi Dumnezeu este în lumină. În cetatea cerească, Dumnezeu este deplin manifestat.
Suflete al meu, Mielul e acolo,
Acolo Se odihneşte Dumnezeu.
Dragostea divină s-a revărsat
Prin toţi cei deplin binecuvântaţi cu El.
Dumnezeu şi Mielul – ce minunat,
Eu ştiu izvorul cel divin
De bucurie şi iubire – ce sublim –
Şi toate-s totuşi pentru mine.
7) Nu este nevoie de lumină creată: „cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul“ (Apocalipsa 21:23 ). Dumnezeu luminează cetatea cu gloria Lui, glorie descoperită în persoana Mielului care este astfel făclia cetăţii.
Cine poate spune scânteierea glorioasă
A luminii vii,
Unde Dumnezeu Şi-arată strălucirea
Şi unde locuiesc gloriile Mielului divin?
Acolo Dumnezeu şi Mielul Lumina şi templul vor fi;
Oşti radioase pentru vecie
Vor fi la preascumpa arătare.
După ce ne-am oprit atenţia asupra caracteristicilor cetăţii, trecem acum să observăm relaţia acestei cetăţi cu pământul milenial. Întâi ni se spune că „naţiunile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îi vor aduce gloria lor“ (Apocalipsa 21:24 ). Cuvântul tradus „în“ ar trebui redat prin „la“ sau „către“; altfel ar părea că împăraţii pământului au acces în cetatea cerească. Noul Ierusalim va străluci cu o putere copleşitoare, încât naţiunile vor umbla în lumina lui – lumina gloriei care este în el şi prin care este iluminat. Va fi suspendat deasupra Ierusalimului pământesc şi, de acolo, va transmite razele gloriei lui Dumnezeu de care este înconjurat şi străbătut.
Mai mult, împăraţii pământului i se vor închina, aducând gloria şi onoarea lor la el, recunoscându-l ca obiectul încântării lui Dumnezeu şi scena manifestării prezenţei Lui în glorie, tronul lui Dumnezeu şi Mielul fiind acolo. Apoi se adaugă: „porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo. Şi i se vor aduce gloria şi onoarea naţiunilor. Şi nimic întinat nu va intra nicidecum în ea, nici cine practică urâciune şi minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului“ (Apocalipsa 21:25-27 ).
Nu se poate să nu fim izbiţi de asemănarea dintre limbajul acesta şi cel cu care profetul se adresează Ierusalimului pământesc: „Porţile tale vor fi mereu deschise, nu se vor închide nici zi, nici noapte, ca să se aducă la tine bogăţiile naţiunilor şi să fie conduşi împăraţii lor“ (Isaia 60:11 ). Va fi o relaţie intimă între cele două cetăţi, asemănătoare cu cea dintre Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor în cort, deşi trebuie să ne reamintim mereu faptul că una este cerească, iar cealaltă pământească, în caracterul lor.
Porţile deschise sunt un simbol al deplinei securităţi de care se bucură cetatea: nici un adversar nu va fi acolo; iar absenţa nopţii prefigurează că răul a trecut şi de aceea este mereu zi. Nu numai absenţa răului, ci şi imposibilitatea intrării lui caracterizează cetatea sfântă, pentru că înăuntru nu sunt „decât cei scrişi în cartea vieţii Mielului“. Sunt apoi prezentate râul cu apa vieţii şi pomul vieţii: „Şi mi-a arătat un râu de apă a vieţii, strălucitor ca cristalul, ieşind din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul străzii ei şi a râului, de o parte şi de alta, era pomul vieţii, făcând douăsprezece roade, dându-şi rodul în fiecare lună; şi frunzele pomului sunt pentru vindecarea naţiunilor“ (Apocalipsa 22:1-2 ).
Toate acestea ilustrează relaţia cetăţii cu pământul milenar şi descoperă sursa vieţii şi a binecuvântării milenare. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului sunt întemeiate, ca întotdeauna, pe har şi viaţă, iar frunzele pomului vieţii slujesc la vindecarea naţiunilor. Numai cei glorificaţi se vor hrăni cu cele douăsprezece feluri de roade ale pomului. Şi se adaugă: „Nu va mai fi nici un blestem, şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea; şi robii Lui Îi vor sluji şi vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Şi nu va mai fi noapte, şi nici nevoie de lampă şi de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei şi vor împărăţi în vecii vecilor“ (Apocalipsa 22:3-5 ).
Adam, după căderea lui în păcat, a fost alungat din grădina Edenului şi Dumnezeu „a pus heruvimii şi flacăra sabiei strălucitoare spre răsăritul grădinii Edenului, ca să păzească drumul către pomul vieţii“ (Geneza 3:24 ). Acum pomul vieţii este în piaţa cetăţii de aur, iar sfinţii glorificaţi găsesc în roadele lui împrospătare şi bucurie. Blestemul este pe veci desfiinţat, pentru că tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi acolo şi slujitorii Domnului Îi slujesc în mod desăvârşit, Îi văd faţa şi au Numele Lui pe frunţile lor – minunate expresii ale deplinei şi perfectei fericiri a celor răscumpăraţi! Nu va fi noapte şi ei nu au nevoie de lumina creată, pentru că Dumnezeu Însuşi este sursa luminii şi a binecuvântării, iar gloria Lui luminează întreaga scenă.
În această stare ei vor împărăţi în veci de veci, asociaţi cu Hristos în gloria Lui imperială. Ni se permite în felul acesta să vedem nu numai binecuvântările pământeşti, ci şi perfecţiunea şi gloriile acestei cetăţi cereşti, caracteristici însemnate ale perioadei milenare. Cu privire la felul comunicării dintre sferele cereşti şi pământeşti sau al modului exact în care Hristos Îşi va exercita guvernarea ca Împărat, Scriptura rămâne tăcută. Ceea ce ni se spune însă este că „domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii. Întinderea domniei Lui şi a păcii va fi fără sfârşit, pe tronul lui David şi în împărăţia sa, ca s-o întărească şi s-o susţină cu judecată şi cu dreptate, de acum şi pentru totdeauna“ (Isaia 9:6-7 ).
sursa: https://comori.org/