Categorie: Invataturi biblice
În dispensaţia actuală, harul domneşte prin dreptate (Romani 5:21 ); în starea eternă va locui dreptatea; în Împărăţia milenară va domni dreptatea. Aceasta va fi, în adevăr, caracteristica Împărăţiei după cuvântul profetului: „Iată, un împărat va împărăţi cu dreptate şi căpeteniile vor conduce cu judecată“ (Isaia 32:1 ).
Sau cum spune psalmistul: „Tronul Tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor; sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru de dreptate“ (Psalmul 45:6 ). Sunt două antetipuri ale lui Hristos ca Împărat: David şi Solomon. David Îl preînchipuie ca Împărat al dreptăţii, iar Solomon ca Prinţ al păcii. Acestea două sunt îmbinate în Melhisedec, împăratul Salemului (Evrei 7:2 ). Dreptatea şi pacea sunt trăsături distincte ale domniei lui Hristos, prima precedând-o şi generând-o pe cealaltă (Isaia 32:17 ). Hristos nu poate fi numit nicidecum Împărat al Adunării. Cu Adunarea El este într-o relaţie mai strânsă, chiar de Cap, fiind unit cu ea prin Duhul lui Dumnezeu. Adevărat, El este Împărat prin titlu, deşi în prezent este un Împărat respins; şi este adevărat că cel credincios nu are altă autoritate decât a Lui; dar a afirma că Domnul Hristos împărăţeşte acum înseamnă a face o confuzie între dispensaţii.
În prezent El stă la dreapta lui Dumnezeu şi va continua să stea până când vrăjmaşii Săi vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Sale. Atunci El va apărea şi va trece să doboare orice domnie, autoritate şi putere, „pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale“ (2. Corinteni 15:25 ). Aceasta este Împărăţia pe care o luăm în considerare în acest capitol.
Împărăţia cerurilor există acum (Matei 13 ), la fel şi Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3 ) şi credincioşii se spune că vor fi mutaţi în Împărăţia Fiului iubit al lui Dumnezeu (Coloseni 1:13 ), dar domnia lui Hristos ca Împărat este limitată în mileniu.
Mariei i-a spus: „Şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, tatăl Său“ (Luca 1:32 ). Această promisiune nu a fost împlinită încă; atunci când El a fost prezentat iudeilor ca Mesia, ei nu L-au primit şi în final au strigat: „Nu avem împărat decât pe Cezarul!“ (Ioan 19:15 ). Dar fiecare cuvânt al lui Dumnezeu rămâne, astfel că El va fi Împărat al lui Israel, şi nu numai al lui Israel, întrucât ca Fiu al Omului El moşteneşte o glorie mai mare: „şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta“ (Daniel 7:27 ). Israel va fi centrul stăpânirii universale, prin care El va cârmui naţiunile pe pământ.
Întâi, după ce Îşi va lua tronul (ceea ce va avea loc după ce El Se va arăta), El va lucra în judecată, după modelul lui David, adică va judeca totul după dreptate. De aceea psalmistul spune: „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dreptatea Ta fiului împăratului. El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe întristaţii Tăi cu nepărtinire“ (Psalmul 72:1-2 ). El „va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire şi pe cei care practică nelegiuirea“ (Matei 13:41 ) şi „Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn şi Numele Lui, unul singur“ (Zaharia 14:9 ).
Avem o prezentare remarcabilă a acestui personaj în Matei 25 . După ce Şi-a aşezat tronul în dreptate, toate naţiunile sunt adunate înaintea Lui pentru judecată. Aceasta este cert legată de Împărăţia Lui. „Dar, când va veni Fiul Omului în gloria Sa, şi toţi îngerii cu El, atunci va şedea pe tronul gloriei Sale; şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui“ (Matei 25:31-32 ). Este singura dată când Domnul nostru aplică titlul de împărat referindu-Se la El Însuşi: „Atunci Împăratul va spune ...“ (Matei 25:34-40 ). Aceasta arată că Împărăţia a fost întemeiată, marcând în adevăr începutul domniei milenare.
Dacă examinăm trăsăturile acestei judecăţi, vom vedea că nu este nici un pretext să o confundăm cu cea a tronului mare şi alb (Apocalipsa 20 ) sau să deducem din ea ideea populară a judecăţii generale – a credincioşilor şi a necredincioşilor împreună. Este de fapt o judecată a naţiunilor în viaţă. Nu avem nici un precedent scripturistic în care morţii să fie numiţi „naţiuni“.
Apar aici trei clase – oile, caprele şi „fraţii“ Împăratului. Felul în care naţiunile i-au tratat pe „fraţii“ Împăratului devine criteriul clasificării lor în oi şi capre. Acest fapt este cheia întregii scene. Cine sunt „fraţii“ Împăratului? Desigur, ei trebuie să fie evrei – neamul Lui după carne, dar şi adevăraţii slujitori ai Lui. În Isaia 66 descoperim că, după ce Domnul va fi venit în judecată, unii dintre cei salvaţi sunt trimişi să vestească gloria Lui între naţiuni.
„Fraţii“ Împăratului în mod cert s-au dus ca mesageri între naţiuni şi de aceea au fost învestiţi cu o autoritate specială şi au un loc deosebit şi, ca ambasadori ai unui suveran, sunt îmbrăcaţi cu toate onorurile şi demnitatea Celui pe care Îl reprezintă. Principiul pe care ei sunt trimişi este acelaşi cu care Domnul i-a trimis pe cei doisprezece: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte“ (Matei 10:40 ). De aceea Împăratul spune celor de la dreapta Sa: „Adevărat vă spun, întrucât aţi făcut acestea unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut“ (Matei 25:40 ) şi ei vor moşteni Împărăţia pregătită pentru ei de la întemeierea lumii.
Celor de la stânga le spune: „«Adevărat vă spun, întrucât n-aţi făcut unuia dintre aceştia foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut». Şi aceştia vor merge la pedeapsă eternă, iar cei drepţi la viaţă eternă“ (Matei 25:45-46 ).
Hristos, arătându-Şi puterea în judecată, obţine stăpânirea universală: pentru că „împăraţii Tarsisului şi ai insulelor vor aduce daruri, împăraţii din Seba şi Saba vor prezenta tribut. Da, toţi împăraţii se vor pleca înaintea lui, toate naţiunile îi vor sluji“ (Psalmul 72:10-11 ). După ce a doborât orice stăpânire şi orice autoritate şi putere, El domneşte ca Prinţ al păcii. „Numele lui va fi pentru totdeauna; numele lui va dăinui înaintea soarelui: şi se vor binecuvânta în el; toate naţiunile îl vor numi fericit“ (Psalmul 72:17 ).
Vom arăta în continuare câteva din trăsăturile de seamă ale Împărăţiei Lui.
1. Ierusalimul îşi va recăpăta gloria de dinainte; poziţia lui viitoare însă o va întrece cu mult pe cea de dinainte, pentru că gloria lui Hristos ca Împărat în strălucirea Lui va face ca David şi Solomon să pară şterşi. „Şi fiii străinului îţi vor reconstrui zidurile şi împăraţii lor îţi vor sluji. Pentru că în mânia Mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa Mea M-am îndurat de tine. Şi porţile tale vor fi mereu deschise, nu se vor închide nici zi, nici noapte, ca să se aducă la tine bogăţiile naţiunilor şi să fie conduşi împăraţii lor. ... Gloria Libanului va veni la tine, chiparosul, pinul şi bradul, laolaltă, ca să împodobească locul sfântului Meu locaş; şi voi face glorios locul picioarelor Mele. Şi fiii celor care te-au făcut să suferi vor veni, plecându-se înaintea ta; şi toţi cei care te-au dispreţuit se vor pleca la aşternutul picioarelor tale şi te vor numi «Cetatea Domnului», «Sionul Sfântului lui Israel». În loc să fii părăsită şi privită cu ură, încât nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă pentru totdeauna, o bucurie din generaţie în generaţie... Şi vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului şi o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău“ (Isaia 60:10-15 ; 62:3 ; etc). Este potrivit ca metropola Împărăţiei lui Mesia să fie pe măsura vredniciei, demnităţii şi gloriei Împăratului!
2. Templul şi slujbele acestuia vor fi reluate într-o şi mai mare splendoare (Ezechiel 40 –46). Unii au simţit o dificultate în ce priveşte restabilirea jertfelor, dar dificultatea dispare când ne amintim că jertfele sunt legate de un templu de pe pământ şi vor avea un caracter comemorativ. În vechea dispensaţie nu aveau nici o eficienţă în afară de referirea la Hristos, pentru că nu era posibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să îndepărteze păcatul (Evrei 10:4 ); şi în mileniu ele vor privi tot către unica jertfă pentru păcat care s-a oferit pe cruce, după cum au preînchipuit-o cele din dispensaţia mozaică. De aceea ele vor reaminti celor recunoscători, inimilor evlavioase ale poporului lui Dumnezeu, de sângele Domnului Isus Hristos, Fiul Său, care curăţeşte orice păcat.
3. Toate naţiunile se vor sui la Ierusalim ca să se închine. Astfel citim: „Şi va fi aşa: la sfârşitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munţilor şi se va înălţa peste dealuri; şi toate naţiunile vor veni spre el. Şi multe popoare vor merge şi vor zice: «Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; şi El ne va învăţa căile Sale şi vom umbla pe cărările Sale». Pentru că din Sion va ieşi legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului“ (Isaia 2:2-3 ). Zaharia spune: „Şi va fi aşa: toţi câţi vor rămâne din toate naţiunile care au venit împotriva Ierusalimului se vor sui din an în an, ca să se închine Împăratului, Domnului oştirilor, şi să ţină sărbătoarea Corturilor“ (Zaharia 14:16 ).
4. Creaţia animală va împărăţi în pace şi binecuvântare în acea zi. „Lupul şi mielul vor paşte împreună şi leul va mânca paie ca boul“ (Isaia 65:25 ; vezi şi 11:6-9), însă şarpele se va hrăni cu ţărână. Presupunem că şarpele va fi exclus de la eliberarea din robia sub care însăşi creaţia animală a gemut până acum, amintită în Romani 8:21 : „creaţia însăşi va fi eliberată de robia stricăciunii, pentru a se bucura de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu“.
5. Blestemul va fi luat de pe pământ. Când Adam a căzut, pământul a fost blestemat din cauza lui. Cu toată uşurarea sentinţei sub Noe, el nu este complet abrogat până la Împărăţia lui Mesia. Astfel, psalmistul cântă: „Să Te laude popoarele, Dumnezeule, toate popoarele să Te laude! Pământul îşi va da rodul; Dumnezeu, Dumnezeul nostru ne va binecuvânta“ (Psalmul 67:5-6 ). Amos profeţeşte: „«Iată, vin zile», zice Domnul, «când plugarul va ajunge pe secerător şi cel care calcă struguri pe semănător şi munţii vor picura must şi toate dealurile se vor topi»“ (Amos 9:13 ). Pentru că în acest timp „pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul. Va înflori din belşug şi se va bucura, da, cu bucurie şi strigăt; i se va da gloria Libanului, măreţia Carmelului şi a Saronului. Vor vedea gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru“ (Isaia 35:1-2 ).
6. În tot mileniul nu va fi moarte decât prin judecată. „Nu va mai fi acolo prunc care să trăiască puţine zile, nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri în vârstă de o sută de ani va fi tânăr, iar păcătosul în vârstă de o sută de ani va fi blestemat“ (Isaia 65:20 ). Semnificaţia acestui text ar părea să fie că moartea va fi cu totul excepţională, şi atunci numai pe calea judecăţii drepte. Vârsta lui Metusala poate deci nu numai să fie egalată, ci chiar depăşită, în această perioadă binecuvântată a Împărăţiei lui Mesia.
7. Orice nedreptate va fi imediat îndreptată. Aceasta se impune în mod necesar prin guvernarea lui Mesia. De aceea citim: „Pentru că el va scăpa pe săracul care strigă şi pe întristatul care n-are ajutor. Va avea milă de cel lipsit şi de cel sărac şi va salva sufletele săracilor. Va răscumpăra sufletul lor din asuprire şi violenţă şi sângele lor va fi preţios în ochii lui“ (Psalmul 72 .12-14). Oamenii visează cu drag că acesta este ţelul cunoaşterii şi al progresului omenirii, dar ignoră 109 sau uită stricăciunea incurabilă a naturii umane şi nu se gândesc că, chiar dacă toată lumea ar avea legi drepte şi egale, ei ar da greş fie în administrarea lor, fie în aplicarea lor. Nu; Domnul Hristos este singura speranţă pentru pământ, ca şi pentru sfânt; pentru că „El vine să judece pământul: El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire“ (Psalmul 98 .9).
8. Dar, în ciuda tuturor acestor trăsături binecuvântate, vor fi revolte chiar şi sub domnia lui Hristos. „Din cauza mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc“ (Psalmul 66:3 ). Sau: „Îndată ce au auzit cu urechea lor, m-au ascultat; fiii străinului mi se supun linguşindu-mă“ (Psalmul 18:44 ). S-ar părea din aceste afirmaţii că demonstraţia forţei lui Hristos în judecată va fi atât de copleşitoare, pe cât va fi şi în judecata naţiunilor strânse împotriva Ierusalimului, încât mulţi, neplecaţi în inima lor, vor accepta de groază cârmuirea Lui. Ei vor arăta supunere, în timp ce inimile lor vor fi străine de El; astfel vor fi uşor tentaţi să renunţe la supunere sub stăpânirea Lui. Astfel, probabil nu mult după întemeierea Împărăţiei Lui, Gog vine împotriva poporului Său Israel cu o mulţime de adepţi, cu „o mulţime mare şi o oştire puternică“ (Ezechiel 38:15 ), ca „un nor care să acopere ţara“ (Ezechiel 38:9 ). Dar el vine ca să-şi găsească nimicirea totală şi imediată, încât „şapte luni îi va înmormânta casa lui Israel, ca să cureţe ţara“ (Ezechiel 39:12 ).
Din nou, la sfârşitul mileniului, este o revoltă şi mai mare, direct atribuită lui Satan. „Şi, când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui şi va ieşi ca să amăgească naţiunile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război pe cei al căror număr este ca nisipul mării. Şi s-au suit pe întinderea pământului şi au încercuit tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită“ (Apocalipsa 20:7-9 ).
Astfel, fiecare dispensaţie se încheie cu un eşec, ca o mărturie izbitoare despre caracterul şi natura omului. Încercat în orice fel: fără lege, sub lege, sub har şi în cele din urmă sub guvernarea personală a lui Mesia, el arată că nu se poate îmbunătăţi. Carnea rămâne aceeaşi şi nu este supusă legii lui Dumnezeu şi, în adevăr, nu poate fi, pentru că gândurile fireşti sunt vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu.
Evreii şi-au ales un Cezar, da, un Baraba în locul lui Hristos; şi în final omul îl acceptă pe Satan însuşi şi sub conducerea lui se duce să atace şi să distrugă „tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită“, aflate sub protecţia specială a gloriosului Mesia. Deznodământul nu poate fi decât unul singur. Lui Dumnezeu nu Îi mai rămâne decât să răzbune dreptatea tronului lui Hristos; şi astfel citim că „a coborât foc din cer de la Dumnezeu şi i-a mistuit. Şi diavolul, care i-a amăgit, a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde sunt şi fiara şi falsul profet; şi vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor“ (Apocalipsa 20:9-10 ).
Aşa se încheie perioada de o mie de ani. A fost introdusă prin judecată şi se încheie prin judecată; şi totuşi va fi timpul bucuriei şi al binecuvântării pământului. Pentru că trebuie să ne amintim că Satan este legat până la sfârşitul perioadei şi, de aceea, în timp ce carnea rămâne aceeaşi, puterea răului fiind absentă, orice influenţă la care este supus omul este de la Hristos. Va fi un total revers al stării actuale a lucrurilor, aşa încât strigătul psalmistului poate triumfa: „Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul, să mugească marea şi tot ce o umple! Să se bucure câmpia şi tot ce este pe ea! Atunci toţi copacii pădurii vor cânta de bucurie înaintea Domnului, pentru că El vine, pentru că El vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Sa“ (Psalmul 96:11-13 ).
sursa: https://comori.org/