Blândeţea E. A. Bremicker

Categorie: Invataturi biblice
 

O însuşire nefirească

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă în diferite locuri la blândeţe. Multor oameni le vine greu din fire să fie blânzi sau îngăduitori. Desigur, unul este din fire mai liniştit şi mai răbdător, pe când altul se înfurie mai uşor. Dar în fond protestăm cu toţii când ni se face o nedreptate sau când nu ne convine ceva. Tocmai acestea nu le face creştinul blând. El nu se apără când este atacat pe nedrept. El nu reacţionează agresiv când este tratat josnic. El nu protestează când trebuie să facă ceva ce nu-i place.

Când suntem îndemnaţi la blândeţe, atunci Cuvântul lui Dumnezeu nu se referă la o înclinaţie omenească, ci la o stare de inimă determinată de Duhul Sfânt. În Galateni 5:22 ne este descrisă roada Duhului. O parte din această roadă este blândeţea. Numai Duhul Sfânt o poate produce în noi. El acţionează asupra duhului nostru, aşa încât suntem în stare să fim blânzi. De aceea în 1. Timotei 6:11 suntem îndemnaţi: „Dar tu, om al lui Dumnezeu... urmăreşte... blândeţea duhului“ (aici nu este vorba de Duhul Sfânt, ci de duhul omenesc care trebuie să fie influenţat de blândeţe).

Să arătăm blândeţe faţă de toţi oamenii

În Tit 3:2 suntem îndemnaţi să arătăm „toată blândeţea faţă de toţi oamenii“. Blândeţea se referă la comportamentul nostru faţă de fraţii noştri şi faţă de semenii noştri necredincioşi.

Pavel avea motiv să critice comportamentul corintenilor, pentru că la ei multe lăsau de dorit. Dar în ce duh a vrut Pavel să facă acest lucru? El le-a pus întrebarea: „Ce vreţi? Să vin la voi cu o nuia, sau cu dragoste şi cu duh de blândeţe?“ (1. Corinteni 4:21 ). Un duh al blândeţii nu exclude cuvintele clare; totuşi, comportamentul nostru unul faţă de altul trebuie să fie influenţat nu de duritate, ci în toate de dragoste şi de blândeţe.

În Galateni 6:1 , Pavel vorbeşte despre unii care au căzut într-o greşeală. Aşa ceva se întâmplă, din nefericire, deseori. Ce trebuie să facem atunci? Să le facem observaţii? Pavel scrie: „Voi, cei spirituali, îndreptaţi pe unul ca acesta cu duhul blândeţii“. Imediat după aceea urmează îndemnul: „Purtaţi-vă poverile unii altora“. Putem duce poverile altuia numai în duhul blândeţii. Un pas mai departe merge în 2. Timotei 2:25 . Acolo e vorba de împotrivitorii care trebuie mustraţi aspru. Dar cum trebuie făcut acest lucru? Pavel scrie: „corectându-i cu blândeţe pe cei care se împotrivesc“. Dacă am fi caracterizaţi mai mult de această blândeţe în relaţiile noastre unii faţă de alţii, cât de uşor s-ar rezolva unele probleme!

Dar nu numai în comportamentul faţă de fraţi trebuie să fim blânzi. Şi în relaţiile cu oamenii acestei lumi ne putem lăsa călăuziţi de blândeţe. Despre aceasta vorbeşte Petru: „Fiţi întotdeauna gata pentru a da răspuns oricui vă cere socoteală cu privire la speranţa care este în voi, dar cu blândeţe şi cu teamă“ (1. Petru 3:15 ). Relaţia în care se află acest verset este de reţinut. Petru vorbeşte în acest capitol despre suferinţele pe care trebuie să le suportăm din cauza dreptăţii. El spune: „Dar chiar dacă aţi suferi pentru dreptate, ferice de voi“ (versetul 14). „Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiţi făcând binele, decât făcând răul“ (versetul 17). Când suntem atacaţi de lume, pentru că vrem să trăim pentru dreptate, putem respinge un astfel de atac numai în duhul blândeţii. Dacă însă protestăm, atunci satan câştigă victoria.

Hristos, exemplul nostru

De la cine putem învăţa mai bine blândeţea decât de la Domnul nostru? Şi în acest sens, El este exemplul nostru desăvârşit. Numai când suntem în părtăşie continuă cu El, putem arăta un duh al blândeţii. Doar privind la El suntem şi noi capabili să ne comportăm aşa cum s-a comportat El când a fost pe pământ. El Însuşi spune: „Învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima“. Pentru noi este important  să-L privim pe El aşa cum a fost aici ca Om, cum a reacţionat, cum S-a comportat. Atunci, chipul Lui se va putea vedea în noi şi caracterul Său va fi găsit la noi. Pavel nu scrie degeaba: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus“. Dacă gândirea Sa este în noi, atunci ne asemănăm Învăţătorului nostru, atunci gândim, acţionăm şi reacţionăm ca El; atunci suntem blânzi aşa cum a fost El.

Este o mare îmbărbătare pentru noi că putem învăţa blândeţea de la Însuşi Domnul Isus. El ne-a demonstrat printr-o viaţă exemplară ce este blândeţea şi cum se exteriorizează ea. Putem călca pe urmele Lui. El nu S-a apărat când a fost atacat pe nedrept sau când a fost jignit. Chiar dacă oamenii s-au comportat josnic şi brutal cu El, nu a devenit agresiv, ci a rămas liniştit şi blând. Chiar şi în noaptea în care a fost vândut şi răutatea oamenilor faţă de El şi-a atins apogeul, nu şi-a schimbat comportamentul. Mai degrabă citim: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura“. Aceasta a fost blândeţea desăvârşită a Omului Isus Hristos, a marelui nostru exemplu.

Viaţa Domnului nostru arată clar că blândeţea nu înseamnă a tăcea când e vorba de onoarea lui Dumnezeu. Când e vorba de noi, adică atunci când suntem noi atacaţi, blândeţea se arată prin faptul că tăcem. Dar când e vorba de onoarea lui Dumnezeu, tăcerea este greşită. Cum s-a comportat Domnul Isus? În Ioan 2:13-18 şi Matei 21:12,13 Îl vedem în templu intervenind prin cuvinte puternice pentru onoarea lui Dumnezeu. În Marcu 3:5 avea tot motivul să privească mânios spre farisei (chiar dacă în acelaşi timp era mâhnit de îndărătnicia inimilor lor). Există situaţii în viaţa noastră, în care este adecvată mânia sfântă.

„Ferice de cei blânzi“

Blândeţea nu este numai o însuşire foarte preţioasă pentru Dumnezeu, ci ea se află în legătură cu promisiuni minunate. În predica Sa remarcabilă de pe munte, Domnul Isus a spus: „Ferice de cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul“ (Matei 5:5 ). Aici e vorba de promisiunea împărăţiei viitoare de o mie de ani. Chiar dacă împărăţia viitoare nu este cea mai mare binecuvântare creştină, putem să ne bucurăm de clipa când suferinţele acestui timp vor avea un sfârşit şi Domnul Isus va domni în mod public.

Dacă privim în Vechiul Testament, vom vedea alte binecuvântări în legătură cu blândeţea, pe care le putem aplica şi la noi. Creştinul blând este un creştin fericit. Dumnezeu îi dăruieşte bucurie: „Cei blânzi îşi vor înmulţi bucuria în Domnul“ (Isaia 29:19 ). Creştinul blând poate afla salvarea zilnică a Domnului din împrejurări vitrege: „Domnul... îi împodobeşte pe cei smeriţi cu mântuire“ (Psalmul 149:4 ). Creştinul blând simte mâna întăritoare a lui Dumnezeu în viaţa sa: „Domnul îi susţine pe cei smeriţi“ (Psalmul 147:6 ). Creştinul blând poate recunoaşte calea lui Dumnezeu în viaţa sa: „El îi face pe cei smeriţi să umble în dreptate şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Sa“ (Psalmul 25:9 ). Creştinul blând găseşte deplină satisfacţie în Dumnezeu: „Cei blânzi vor mânca şi se vor sătura“ (Psalmul 22:26 ).

Cu siguranţă, conform spiritului vremii acestei lumi nu este normal să fii blând, dar pentru un copil al lui Dumnezeu se merită. Probabil, aceste rânduri vor contribui ca mai mult să mergem calea noastră spre cinstea şi proslăvirea Sa în „blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos“.

sursa: https://comori.org/