Biruinţa asupra lumii. J. T. Mawson

Categorie: Invataturi biblice
 

Mesopotamia: tabloul lumii

„Şi fiii lui Israel au locuit printre canaaniţi, hetiţi şi amoriţi şi fereziţi şi heviţi şi iebusiţi. Şi au luat pe fiicele lor de soţii şi au dat pe fiicele lor fiilor lor şi au slujit dumnezeilor lor. Şi fiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor şi au slujit baalilor şi aşerelor. Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâna lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi fiii lui Israel au slujit lui Cuşan-Rişeataim opt ani. Şi fiii lui Israel au strigat către Domnul; şi Domnul a ridicat fiilor lui Israel un salvator, care i-a salvat, pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. Şi Duhul Domnului a fost peste el şi el a judecat pe Israel; şi a ieşit la război şi Domnul a dat în mâna lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei; şi mâna lui a fost tare împotriva lui Cuşan-Rişeataim“ (Judecători 3:5-10 ).

„Şi, după aceea, fiii lui Iuda au coborât să se lupte cu canaaniţii care locuiau în ţinutul muntos şi la sud şi la şes. Şi Iuda a mers împotriva canaaniţilor care locuiau în Hebron (numele Hebronului a fost mai înainte Chiriat-Arba) şi i-au lovit pe Şeşai şi pe Ahiman şi pe Talmai. Şi de acolo a mers împotriva locuitorilor Debirului (şi numele Debirului a fost mai înainte Chiriat-Sefer). Şi Caleb a zis: «Celui care va bate Chirat-Seferul şi-l va lua îi voi da de soţie pe Acsa, fiica mea.» Şi Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, l-a luat; şi i-a dat de soţie pe Acsa, fiica sa. Şi a fost aşa: când a venit ea, a stăruit de el să ceară un ogor de la tătăl ei. Şi ea s-a dat jos de pe măgar; şi Caleb i-a zis: «Ce vrei?» Şi ea i-a zis: «Dă-mi o binecuvântare, pentru că mi-ai dat un pământ din sud; dă-mi şi izvoare de apă.» Şi Caleb i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos“ (Judecători 1:9-15 ).

Ce este lumea?

Mesopotamia este un tablou al lumii, nu în caracterul ei material, văzut de noi, ci în principiile şi căile, motivaţiile şi prezentarea valorilor ei, de care este stăpânit şi condus orice om care nu este supus lui Dumnezeu. Lumea materială este sfera în care se desfăşoară aceste lucruri; ea este numai masca pentru tot luxul şi reputaţia care au luat naştere din voia omului; duhul şi viaţa acestei lumi poartă amprenta acestei voinţe a omului şi a eforturilor sale de a-şi place lui însuşi şi de a se înălţa.

Lumea în acest caracter nu poate fi decât numai împotriva lui Dumnezeu. Ea este ca o cetate, care asigură adăpost rebelilor ce se ridică împotriva propriului lor domnitor. Toţi cei asemenea lor sunt împotriva lui Dumnezeu, căci citim: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4 ). Ea exercită o mare putere de atracţie asupra plăcerilor oamenilor, potrivit versetului: „Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume“ (1. Ioan 2:16 ). Aici devine evident faptul că lumea nu are nimic comun cu Dumnezeu. Fie că este cultivată sau stricată, religioasă sau ateistă, ea este marele adversar al lui Dumnezeu şi prin forţa ei de atracţie ţine prinse inimile oamenilor, care de drept ar trebui să fie dăruite lui Dumnezeu.

Cele trei mari semne caracteristice ale lumii

Aceste semne caracteristice ale lumii au fost vizibile pentru prima dată la ispitirea din grădina Eden. Eva se găsea deja în zona de influenţă periculoasă a puterii satanei, atunci când a văzut că pomul interzis:

era bun de mâncat - pofta cărnii
era plăcut pentru ochi - pofta ochilor
era de dorit ca să dea inteligenţă - trufia vieţii (Geneza 3:6 ).

Aşa cum frunzele sunt rupte de vânt din pomul care le dă viaţă, tot aşa acest atac al duşmanului a rupt-o pe femeie de Dumnezeu, iar mai târziu pe soţul ei. Dumnezeu a fost detronat din inima Evei, iar EUL a devenit punctul central al vieţii ei. Începând din acel moment, omul râvneşte la ceea ce nu are şi este mândru de ceea ce are. Vedem la Cain şi la urmaşii lui, că li s-a părut mai uşor să-şi caute fericirea temporară despărţiţi de Dumnezeu şi în independenţă faţă de El (Geneza 4:16-22 ).

Avram a fost chemat din Mesopotamia

Avram a fost chemat de Dumnezeu să iasă afară din Mesopotamia (Geneza 12:1 ). Această chemare a lui Avram se aseamănă astăzi cu chemarea pe care Evanghelia o face oamenilor. Ea nu vrea să îmbunătăţească lumea (cu toate că lumea fără Evanghelie ar fi un loc mult mai trist), ci ea vrea să-i descătuşeze pe oameni de legăturile lor, să-i scoată afară şi să-i aducă la Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu să elibereze pe ai Săi de robia şi de puterea lumii. Aceasta cere însă o mare jertfă. Această jertfă a fost adusă, căci Domnul nostru Isus Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, a căruia fie gloria în vecii vecilor!“ (Galateni 1:4-5 ). Evanghelia harului lui Dumnezeu, care ne face cunoscut această mare jertfă de dragoste, este o Evanghelie eliberatoare; eliberează oamenii de dezamăgirile şi ispitele unei lumi care este rânduită judecăţii şi le dă în locul acestora o nădejde cerească. Ea îi leagă aşa de mult de cer, încât acesta devine patria şi locul lor natal. „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranţă vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morţi, pentru o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se veştejeşte, păstrată în ceruri pentru voi“ (1. Petru 1:3-4 ).

Cerul este locul natal al tuturor celor care au crezut Evanghelia şi exact în măsura în care noi înfăptuim acest lucru, vom arăta că suntem străini şi călători în această lume.

Dumnezeu l-a chemat pe Avram afară din Mesopotamia, ca astfel el şi urmaşii săi să fie poporul Său. După ce au dat ascultare chemării lui Dumnezeu, împăratul acelei ţări nu a mai avut nici un drept asupra lor. Este de asemenea clar că toţi care au crezut Evanghelia şi aparţin lui Hristos nu sunt din această lume, căci El a spus: „Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume“ (Ioan 17:14 ). Israel însă a pierdut legătura cu Dumnezeu şi prin aceasta a schimbat bucuria şi libertatea în slujirea dumnezeiască cu robia amară. Primul împărat care i-a robit a fost Cuşan-Rişeataim, împăratul ţării din care a fost chemat să iasă Avram. Asemenea lui Israel, şi creştinii părăsesc deseori adevăratul izvor al vieţii şi al bucuriei ca să caute satisfacţie în lumea aceasta, dar tocmai ceea ce caută şi urmăresc ei îi robeşte curând, astfel încât îşi pierd libertatea şi bucuria. Toţi suntem ameninţaţi de pericolul acesta şi ar trebui să luăm în considerare atenţionarea, care ne spune: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume.“

sursa: https://comori.org/