Biruinţa asupra diavolului. J. T. Mawson

Categorie: Invataturi biblice
 

Canaaniţii: tablou al diavolului

„Fiii lui Israel iarăşi au făcut rău înaintea Domnului; şi Ehud murise. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, care locuia la Haroşet-Goim. Fiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi de douăzeci de ani asuprea foarte tare pe fiii lui Israel. Pe vremea aceea Debora, prorociţa, soţia lui Lapidot, judeca pe Israel. Ea şedea sub palmierul Deborei, între Rama şi Betel, în ţinutul deluros al lui Efraim; şi fiii lui Israel se suiau la ea pentru judecată. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: «Nu a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel? Du-te, îndreaptă-te spre Muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni dintre fiii lui Neftali şi dintre fiii lui Zabulon; voi atrage spre tine, la torentul Chison, pe Sisera, căpetenia armatei lui Iabin, împreună cu carele şi mulţimea lui, şi-l voi da în mâinile tale.» Şi Barac i-a zis: «Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.» Şi ea a spus: «Voi merge desigur cu tine, însă aceasta nu va fi spre cinstea ta, pe calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.»  Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni s-au suit după el; şi Debora a mers cu el. Heber Chenitul se despărţise de cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă Chedeş. Au dat de ştire lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre Muntele Tabor. Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre torentul Chisonului toate carele; nouă sute de care de fier şi tot poporul care era cu el. Atunci Debora a zis lui Barac: «Scoală-te, căci iată ziua când Domnul a dat pe Sisera în mâna ta! Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.» Şi Barac s-a repezit de pe Muntele Tabor, cu zece mii de oameni după el. Şi Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată armata. Sisera s-a dat jos din carul lui şi a fugit pe jos. Barac a urmărit carele şi armata până la Haroşet-Goim; şi toată armata lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om“ (Judecători 4:1-16 ).

Canaaniţii cu Sisera, drept căpetenie a lor, sunt un tablou al diavolului şi al puterii sale. În victoria Deborei şi a lui Barac recunoaştem modul în care a fost biruit diavolul; el este şi pentru credincioşi un duşman înfrânt pentru totdeauna.

Aici găsim unele indicii, care arată clar domnia şi înfrângerea duşmanului:

1. Numele lui Sisera înseamnă „cel care leagă cu lanţuri“, iar noi ştim cât de bine se potriveşte acest nume diavolului. Sisera a fost omorât printr-un mijloc slab în sine: capul lui a fost zdrobit de către o femeie cu ajutorul unui ţăruş de cort, tot aşa cum Domnul, sămânţa femeii, a zdrobit capul şarpelui. Oamenii L-au dispreţuit pentru că a fost smerit, moartea Lui a însemnat slăbiciune şi a fost lipsită de sens în ochii lor, însă

„Prin ceea ce părea a fi o înfrângere,
El a câştigat răsplată şi cunună,
El a călcat în picioare pe toţi duşmanii noştri,
prin faptul că El Însuşi a fost călcat în picioare.“

2. Cea care a intonat cântecul de mulţumire după nimicirea lui Sisera a fost o femeie; putem vedea aici o paralelă cu nimicirea lui Faraon la Marea Roşie şi cea a lui Goliat în Valea Terebinţilor. Fiecare din aceste evenimente prezintă o altă latură a victoriei Domnului asupra diavolului, însă toate au o surprinzătoare asemănare: femeile sunt acelea care ştiu să preamărească măreţia trimfului. După moartea lui Faraon, Miriam „ ...a luat în mână o tamburină şi toate femeile au venit după ea, cu tamburine şi jucând. Miriam le răspundea: «Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat măreţia»“ (Exod 15:20-21 ). După victoria asupra lui Goliat, „femeile..., cântând şi jucând, în sunetul tamburinelor şi al lirelor, ...cântau, îşi răspundeau unele altora şi ziceau: «...David a bătut zecile lui de mii»“ (1. Samuel 18:6-7 ). Acum, după moartea lui Sisera, Debora cânta: „Voi cânta, da, voi cânta Domnului, voi cânta laudele Domnului, Dumnezeului lui Israel“ (Judecători 5:3 ).

Cât de frumos se vede şi aici harul lui Dumnezeu! Femeia a fost cea care a căzut în şiretlicul diavolului, şi tocmai femeia este un tablou al Adunării, al Miresei lui Hristos, care este constituită din toţi aceia care au crezut Evanghelia mântuirii. Nimeni nu poate să cinstească într-un mod adecvat triumful Domnului asupra morţii şi asupra diavolului ca această ceată de răscumpăraţi; de la ea se va înălţa cea mai frumoasă şi cea mai minunată preamărire. Îngerii se bucură de doborârea diavolului, însă noi, care am fost înşelaţi prin minciuna lui şi care am gustat amărăciunea robiei lui, putem spune din toată inima: „Lăudaţi pe Domnul!“, căci „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult“ (Romani 5:20 ).

3. În cântecul Deborei se întâlneşte prima oară în Scriptură expresia „du robia ta roabă“ (versetul 12), care fără îndoială se referă la victoria Domnului asupra diavolului, despre care dorim să vorbim acum.

Cum lucrează diavolul

Este bine să fim în temă cu modul de lucru al diavolului şi cum a reuşit să-i înrobească pe oameni. Chiar de la început, s-a străduit să-i orbească pe oameni ca să nu vadă adevărata fiinţă a lui Dumnezeu şi, în loc să-L iubească şi să-L laude, să-L urască şi să-L blesteme, şi, în loc să meargă pe drumul înalt al voii Sale, să rătăcească pe cărările întunecoase şi întortocheate ale dorinţelor lor rele. Cântecul de laudă din Judecători 5 nu a fost intonat înainte ca Sisera să fie nimicit, iar Debora a recunoscut că în timpul celor doispreceze ani de robie ai lui Israel sub împăratul Canaanului, nu s-a mers pe căile lui Dumnezeu, ci pelerinii au mers pe cărări strâmbe (versetul 6).

Ştim că omul a fost creat ca o fiinţă corectă şi, atâta timp cât a rămas în dependenţă de Creatorul lui, a posedat tot ce putea să facă din viaţa lui un imn de bucurie. Dumnezeu S-a uitat la lucrarea mâinilor Sale şi a văzut că totul era foarte bun, căci înaintea Lui stătea sublima creaţiune, ca un instrument bine acordat al cântecului de laudă. Însă, diavolul a reuşit să-l îndepărteze pe om de la Dumnezeu, de la lumină, de la libertate şi de la cântarea de laudă. El privea cu ochi răi această stare de pace, şi ca să strice totul, a răspândit minciuna cu privire la Dumnezeu. El a calomniat Fiinţa lui Dumnezeu înaintea Evei şi a dovedit că pe drept a fost numit „un mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44 ). Propunerea lui a fost următoarea: „călcaţi porunca lui Dumnezeu şi veţi fi ca Dumnezeu“, ceea ce înseamnă: „Dumnezeu nu este aşa de bun cum spune El, ascultaţi de mine şi astfel veţi avea parte de lucruri mult mai bune decât cele pe care vi le-a făcut Dumnezeu; aşezaţi-vă voi în punctul central şi nu vă interesaţi de Dumnezeu şi de voia Lui.“

Ispita a avut succesul dorit, minciuna a fost crezută, păcatul a pătruns înăuntru şi lumina a ieşit. Armonia a fost înlăturată, muzica a amuţit, iar omul, acest instrument al cântecului de laudă, a fost zdrobit şi stricat, prins în puterea vrăjmaşului. Se părea că Dumnezeu a suferit o înfrângere, iar diavolul a obţinut o victorie, căci el a făcut inima omului, în care Dumnezeu trebuia să locuiască ca într-un Loc Preasfânt, ca locuinţă a sa şi a reuşit să-i câştige pe oameni de partea lui în răzvrătirea faţă de Dumnezeu. Până în ziua de astăzi îi ţine prin aceasta în robie, în întuneric. În 2. Corinteni 4:3-4 citim: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care pier, căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei“. Domnul nostru a explicat: „Cele de lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi“ (Luca 8:12 ). Vedem deci foarte clar că de la început, diavolul a primit prin aceasta putere asupra oamenilor, că i-a orbit faţă de adevărata Fiinţă a lui Dumnezeu şi îi ţine în acelaşi mod şi astăzi încă în lanţuri.

sursa: https://comori.org/