text Invataturi biblice

"Binecuvantarea prin suferinta (1)"

Categorie: Invataturi biblice

Cartea „ Iov” este prima din colecţia cărţilor poetice şi a fost considerată de mulţi una dintre cele mai frumoase poeme din întreaga literatură antică sau modernă. În originalul ebraic autorul foloseşte un aşa vocabular extensiv că s-au făcut referiri la el ca la „Shakespeare” al Vechiului Testament.[1]

Stilul şi expresivitatea, sunt superbe. Idealuri nobile şi un înalt standard etic se pot discerne în conţinutul cărţii.

Oricine doreşte să înţeleagă cartea Iov, nu va scăpa din vedere faptul că aceasta este o carte orientală, plină de idei şi expresii caracteristice locuitorilor străvechi ai răsăritului [2]

Cu excepţia primelor două capitole şi a câtorva versete, spre sfârşit Iov, este o solemnă poezie.

Tema:

Iov tratează problema dificilă a marii întrebări: De ce Dumnezeu, care e drept, îngăduie suferinţa pentru cel neprihănit?”

Problema suferinţei umane este una foarte veche şi continuă să fie una dintre perplexităţile de necrezut ale omului.[3]

În mod evident, Iov suferă în toate domeniile umane: pierdere avere, familie, respect, este dispreţuit de soţie, criticat de prieteni, suferă fizic. Mai devreme sau mai târziu, toţi vom trece prin situaţii în care ne vom regăsi în Iov. Fiecare persoană care suferă şi se întreabă de ce, poate veni la resursele inexplicabile pe care Iov le-a dovedit, şi poate găsi puterea să îndure. În el noi găsim tăria interioară care a triumfat peste circumstanţele exterioare. Problema durerii şi a confuziei sunt detailate cu atâta intensitate, încât cititorul se simte aruncat în căutarea lui Iov pentru motive şi asigurare.[4]

Persoana lui Iov

Iov nu a fost un personaj fictiv aşa cum le place liberaliştilor să susţină. Atât profetul Ezechiel în Vechiul Testament, cât şi apostolul Iacov în Noul Testament susţin istoricitate lui Iov. Iov a fost un om bogat şi credincios din perioada patriarhală. El a fost preocupat sincer de nevoile altora însă, fiind nevoit să treacă prin suferinţe amare, a devenit surprins de faptul că Dumnezeu a îngăduit ca el, un neprihănit să sufere atât de mult.

Iov a devenit terenul de testare între Dumnezeu şi Satan. El a suferit nu că a păcătuit ci că Dumnezeu ştia că nu va păcătui.

Iov şi prietenii lui, n-au cunoştinţă despre motivul aparentei nenorociri, pentru că ei nu cunosc scena cerească, conversaţia dintre Iahve şi Satan.

Când lui Satan i se permite să-l tulbure, calamităţi mari vin asupra omului neprihănit. Pierde totul! Totuşi Iov, rămâne credincios. Trei prieteni ai lui Iov vin să-l consoleze, îşi rup hainele şi stau muţi şapte zile. Iov rupe tăcerea blestemând ziua naşterii, asemenea profetului Ieremia.

Iov ni se prezintă ca o persoană determinată să-şi menţină integritatea morală, indiferent ce suferinţă ar veni peste el. Numai un om cu caracter puternic ar fi putut să îndure cel mai rău cu putinţă făcut de Satan şi totuşi să se bucure în binele pe care Dumnezeu îl face.

Caracterul lui Iov:

Iov este omul supus lui Dumnezeu.

Iov este cel mai mare om al răbdării.

Este omul prin care a lucrat Dumnezeu să expună concepţia divină despre soartă.

Este omul prin care Dumnezeu a fost glorificat în cer şi pe pământ. Folosindu-se de Iov, Dumnezeu a făcut de ruşine pe Satan în faţa îngerilor şi a oamenilor. Cauza lui Dumnezeu a triumfat prin Iov.

Iov este omul rugăciunii.

Este un om de mare cultură.

Iov este omul inspirat de Dumnezeu cu o concepţie ştiinţifică despre lume.

Este un om plin de credinţă şi de speranţă în Mesia.

E mântuit de Dumnezeu deşi trăia pe vremea când nici Legea de pe Sinai nu fusese dată.[5]

Suferinţa este condiţia umană:

Omul sufere la naştere; sufere ca şi copil (bolile copilăriei, căderi repetate).

Omul suferă ca şi tânăr ( chinul imaginaţiei, adaptarea anatomo – fiziologică, efectele confuziilor).

Omul suferă ca şi familist (naşterea de copii, creşterea lor, confruntările luptei vieţii).

Omul suferă ca şi bătrân – dezumanizarea treptată, singurătate.

Clasificarea biblică a suferinţelor:

Suferinţe cauzate de noi înşine datorită neatenţiei sau lipsei de pricepere ( 1 Petru 4:15)