Autoritate divină. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

Am atins în treacăt acest subiect în paginile precedente; dar este poate necesar să revenim puţin mai în amănunt asupra acestei chestiuni a autorităţii în adunare. Am făcut să se remarce că Domnul Însuşi, care este înălţat în cer ca şi Cap a toate, este prezent în mijlocul unora adunaţi în Numele Lui, de-ar fi ei şi numai doi sau trei; El este de aceea singurul conducător legitim şi singura autoritate legitimă în adunare.

Dar nu avem numai prezenţa Domnului şi a Duhului Sfânt în adunare ca autoritate; avem şi Cuvântul Lui scris, Sfintele Scripturi, ca ghid şi regulă de conduită, relevând clar gândul şi voia lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile. Gândul lui Dumnezeu, exprimat în Cuvântul Său, face legea, şi nouă ne revine să ne ţinem de acest Cuvânt inspirat şi investit cu autoritate, şi să acţionăm după perceptele şi poruncile sale. „Aşa spune Domnul”, aceasta este regula de conduită divină pentru Adunarea Dumnezeului Celui viu şi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, este deplin suficientă pentru orice decizie care trebuie luată.

Pentru că avem Cuvântul inspirat, care ne dă toate indicaţiile cu privire la gândul lui Dumnezeu şi la calea pe care o trasează pentru ai Săi, ce nevoie avem de crezuri şi regulamente? Pot cuvintele omului să stabilească adevărul mai clar decât cele ale lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nu. Nu ne trebuie nimic în plus şi nu este necesar. Avem de asemenea Duhul Sfânt, autorul acestui Cuvânt, prezent cu noi pentru a ne face să înţelegem şi pentru a ne conduce în aplicarea sa la dificultăţile şi împrejurările vremii noastre.

Versetele 18-20 din Matei 18 ne învaţă că Domnul a dat de asemenea autoritate adunării reunite în Numele Său pentru ca să exercite disciplina, pentru ca să lege şi să dezlege, luând decizii care sunt ratificate în cer. „Adevărat vă spun, orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer... Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor”.

Acolo unde sunt, Domnul este în mijlocul lor şi dă toată greutatea autorităţii Sale celor doi sau trei adunaţi în Numele Său. Ce leagă sau dezleagă ei pe pământ, după caz, este legat sau dezlegat în cer. Autoritatea de a acţiona le este recunoscută. Este autoritatea pe care Domnul a dat-o adunării Sale, autoritatea de a acţiona pentru El, în Numele Său, pe pământ. Reiau cuvintele altuia: „Care este adevărata putere, adevărata sursă a autorităţii, pentru disciplină? Prezenţa lui Isus: nu numai că disciplina este actul unei societăţi independente care exclude din mijlocul ei pe unul din membrii săi; este actul unei adunări reunite după gândul lui Dumnezeu, în Numele lui Isus, şi acţionând în Numele Său şi cu autoritatea Sa, în scopul de a menţine sfinţenia care se potriveşte acestui Nume. Greutatea deciziei unei adunări nu decurge din asentimentul individual sau din judecata individuală a membrilor săi, ci din faptul că Domnul este prezent în mijlocul lor când sunt adunaţi” (J. N. Darby).

Autoritatea ei nu este absolută

Totuşi adunarea nu este infailibilă; ea este deci supusă greşelii în judecăţile şi faptele ei. Dacă îşi întoarce privirea de la Domnul, poate lucra după carne şi nu după Duhul şi să treacă atunci pe lângă gândul Domnului care este în mijlocul ei. Ea trebuie deci să fie supusă controlului autorităţii lui Dumnezeu exprimată în Scripturi. Domnul nu a dat adunării o autoritate necondiţionată şi absolută pentru a acţiona independent de El sau să pună deoparte sau să treacă peste voia Sa clar exprimată în Cuvântul Său. Promisiunea este prin urmare condiţionată. Când adunarea aşteaptă la El şi există supunere în Duhul faţă de Cuvântul scris care aruncă lumina sa asupra faptelor şi asupra persoanelor, Domnul, prezent în mijlocul ei, va dovedi puterea şi harul Său; El îi va face să umble pe calea dreaptă pe cei smeriţi şi îi va învăţa calea Sa (Psalmul 25:9 ).

Ceea ce scrie W. Kelly despre acest subiect este foarte potrivit. Îl cităm pentru cititorii noştri: „A fost rezervat anti-bisericii să revendice autoritatea netăgăduită, în acelaşi timp cu imposibilitatea de a se înşela. Când există o diferenţă de gândire între credincioşi, este nesăbuit să se revendice un caracter care nu ţine decât de acordul lor în puterea Duhului. Şi apostolul refuză ceea ce pontiful roman îşi arogă, şi anume că hotărârea leagă fără greşeală. Nu poate decât să urmeze, mai devreme sau mai târziu, un efect distrugător şi ne-constructiv. Acesta nu este Hristos, ci o uzurpare omenească, pentru a nu vorbi de presupunere.

Că un individ îşi arogă acest drept, sau o adunare, sau ca într-o anumită teză binecunoscută, conducătorul în acelaşi timp cu ceea ce reprezintă Biserica în ansamblul ei, o asemenea pretenţie este înşelătoare şi aduce atingere gloriei Domnului. Promisiunea este strict condiţionată, şi nu absolută; şi niciodată nu a existat eroare evidentă decât când condiţia nu a fost îndeplinită; şi atunci, chiar în credincioşia Lui, Domnul nu Şi-a dat aprobarea. Pentru a fi sigură fără condiţii, ar trebui să fie şi infailibilă, şi aceasta nu aparţine de drept nici măcar unui apostol, ci numai lui Dumnezeu. El îi face să meargă pe drumul drept pe cei smeriţi şi îi va învăţa calea Sa, şi El asigură acum aceasta în adunare prin prezenţa Sa personală şi conducerea Sa personală; şi aceasta, deşi nimic nu pare mai dificil de conceput, în prezenţa voii diferite a atât de numeroase persoane, care foarte evident ar acţiona în direcţii diferite. Dar El este prezent în mijlocul alor Săi, pentru a face să se dovedească puterea şi harul Său când ei aşteaptă cu adevărat la El, şi există supunere în Duhul faţă de Cuvântul scris, care aruncă lumina sa divină asupra faptelor şi asupra persoanelor; astfel toţi, fără constrângere ţi fără înşelătorie, acţionează de comun acord în temere de Dumnezeu, şi voia proprie a celor care au o părere diferită este arătată, fie că sunt câţiva, fie că sunt mulţi.

Dar a ţine ca învăţătură că o hotărâre dată este irevocabilă, pentru că este părerea majorităţii sau chiar a unei adunări întregi, în ciuda faptelor care contrazic temeiul sau dreptatea sa, nu este numai fanatism (nu spun: nu este numai ilogic), este o răzvrătire nelegiuită împotriva lui Dumnezeu. Într-un asemenea caz, oricât de umilitor poate fi aceasta - şi este extrem de umilitor pentru o adunare a recunoaşte că s-a grăbit şi s-a înşelat pretinzând că are gândul Domnului, când a acţionat numai sub influenţa înşelătoare a conducătorilor având idei preconcepute sau din cauza slăbiciunii turmei care preferă să urmeze curentul pentru a păstra cu orice preţ pacea generală, sau pentru că există cele două cauze sau şi altele - singurul şi unicul lucru de făcut pentru a place Domnului, este ca eroarea, din momentul în care este recunoscută, să fie mărturisită şi respinsă la fel de public ca atunci când a fost comisă - este datoria noastră faţă de Domnul şi faţă de adunare, ca şi faţă de persoanele (sau faţă de grupul de persoane, după caz) pe care le priveşte în modul cel mai direct. A păstra aparenţele din respect pentru oameni, oricât de respectaţi ar fi, dacă s-au înşelat şi au făcut să greşească pe alţii, a folosi termeni pompoşi sau a evoca în mod confuz problema adevărului şi a dreptului în vederea acoperirii unei erori judiciare evidente, este nedemn de Hristos sau de slujitorii Săi. Apostolul era departe de a acţiona astfel: în timp ce la începutul epistolei sale (2Corinteni) se apără de faptul că impune credinţa sfinţilor, el arată la sfârşit dorinţa sa sinceră - în ciuda lipsei întristătoare de atenţie din cauza căreia suferise - de a evita pe cât posibil să folosească asprimea faţă de cei care îi dăduseră motive serioase să o facă, şi de a folosi autoritatea pe care i-o dăduse Domnul spre a zidi şi nu spre dărâmare” (2. Corinteni 13:10 ). Note asupra 2 Corinteni.

Rămânem pentru moment aici cu privire la subiectul disciplinei şi al acţiunii în adunare pentru a lega şi a dezlega, pentru că vom avea ocazia de a reveni la el când vom examina subiectul disciplinei în adunare.

Ne-am oprit înainte la minunatul verset din Matei 18:20 ; dar pentru că el este din nou înaintea noastră în paginile de mai jos, ne-ar plăcea să facem din nou să reiasă bogăţia acestui pasaj plin de promisiuni. S-a spus adesea că se găsesc în el şapte lucruri divine:

unde: loc divin

doi sau trei: număr divin

sunt adunaţi: putere divină (adunaţi de Duhul Sfânt)

în Numele Meu (sau: pentru Numele Meu): nume divin şi scop divin pentru strângere

Eu sunt: Persoană divină

acolo: prezenţă divină

în mijlocul lor: centru divin

Inimile noastre să fie pătrunse de plinătatea acestei promisiuni simple, dar măreţe a Mântuitorului, care este întotdeauna suficientă!

sursa: https://comori.org/