text Invataturi biblice

"Așa se obțin comorile adevărate"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Prin Duhul Lui, Dumnezeu ne arată care sunt comorile adevărate.

Așa se obțin comorile adevărate

 

În 1 Corinteni 2:9 scrie, „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Apoi scrie mai deparate în versetul 10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.”

Trebuie să ajungem la credința în Cel care este adevăratul și Dumnezeu viu - Cel care scrie legile Duhului în inimile și mințile noastre. Când ascultăm din dragoste de legile și poruncile Lui, El vine să locuiască în noi, iar Duhul Lui ne este dat ca un aperitiv al puterilor lumii viitoare. Dumnezeu ne-a dat Duhul Lui celor care-L ascultă. Acest duh- Duhul Sfânt, va fi cel care va duhul vremii din Mileniu și toată eternitatea. Toți cei care sunt conduși de acest Duh sunt copii ai lui Dumnezeu. Când noi primim descoperire despre acest lucru, nu doar cunoștință, avem aceeași gândire ca a lui Pavel, care a socotot totul din această lume ca gunoi și pierdere, în comparație cu ce putea obține în Hristos.

Isus vorbește despre „adevăratele comori”

Cuvântul din Luca 16:10-13 va deveni viu pentru noi: „'Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.'”

Este vital să fim credincioși și drepți în lucrurile mici, mondene și în toate circumstanțele din orice aspect al vieții - acasă, la biserică, la muncă și în timpul nostru liber, indiferent că este vorba despre fapte vizibile sau nevăzute de nimeni. Isus vorbește despre mamonul care-i robește pe majoritatea oamenilor, dar acest include toate domeniile vieților noastre. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, iar dacă încerci, vei trăi o viață bazată pe o minciună mare, al cărui sfârșit este scris în Matei 7:21-23:

„Nu oricine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?' Atunci le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.'”

Adevăratele bogății sunt virtuțile

Este vital să fim administratori buni ai harului felurit al lui Dumnezeu - persoane care slujesc Domnului ceresc cu zel și ardoare, în dragostea dintâi și cu smerenie. Este, de asemenea important, să ascultăm și să avem o ureche deschisă și să auzim așa cum aud niște ucenici care umblă în Duhul în toate situațiile, ca Dumnezeu să fie singurul Domn. Atunci El ne poate încredința cu bogățiile adevărate, ale căror valoare este eternă și care sunt de ajutor și altor oameni. Bogățiile adevărate sunt conținutul vieții pe care o primim prin a fi credincioși și prin a omorî păcatul în fire și prin a omorâ faptele trupului, prin Duhul. Doar prin moartea lui Isus poate viața lui să fie descoperită în trupul nostru. Atunci noi ne îmbrăcăm cu omul nou, care a fost creat după înfățișarea lui Dumnezeu, în dreptate și sfințire adevărată. (Efeseni 4:24).

„Omul nou” este viața lui Isus, virtuțile Lui, natura divină. Nu este ceva mistic, ceva „în nori”, ci sunt lucruri pe care ceilalți le pot simți și atinge; ele sunt rezultatul manifestării Cuvântului în trup. În loc să am pretinderi și să-mi exercit voia proprie, are loc o expoziție a virtuților precum, mila, bunătatea, bucuria, recunoștița, grija pentru ceilalți, etc. Toate acestea au o aromă minunată, spre cinstea lui Dumnezeu. Cu adevărat, virtuțile sunt comori veritabile, care au valoare eternă și care reprezintă vindecarea neamurilor. Aceste comori cresc, dacă noi căutăm lucrurile de sus și ne trăim viața în fața lui Dumnezeu. Atunci putem intra în contact și cu focul lui Dumnezeu, ca „aurul să fie purificat.” (Maleahi 3:3). Apoi ne vom dezvolta în tot ce este bine; vom deveni vase folositoare pentru Meșterul nostru, pregătiți pentru orice lucrare bună. (2 timotei 2.21).

 

Acest articol a fost tradus din norvegiană și a fost prima dată publicat cu titlul „Adevăratele comori” în revista periodică a BCC, Skjulte Skatter (Comori Ascunse) în Februarie 2014.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>