"Despre autoritate si supunere (3)"

Categorie: Invataturi biblice

Autoritatea stăpânilor

„Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului” (Efeseni 6:9).

Când Pavel sfătuieşte stăpânii să se poarte „la fel” cu slujitorii lor el se referă la exemplul pe care trebuie să-l dea aceştia slujitorilor. Vor să fie respectaţi? Să respecte!

„Pavel nu admite o superioritate privilegiată pentru stăpâni, ca şi cum ei ar putea să nu arate aceeaşi bunăvoinţă ca şi cea pe care o aşteptau.”[1]

„Supunerea trebuie să se afle, de asemenea, şi de partea celor care îşi exercită autoritatea, traducându-se prin slujire şi respect. în mod firesc, un post ce presupune exercitarea autorităţii se acordă celui sau celei care dovedesc o competenţă deosebită, necesară bunului mers al întreprinderii. Este deci bine să se vadă în exercitarea autorităţii un serviciu de îndeplinit, şi nu impunerea unei dominaţii sau apărarea unu privilegiu.”[2]

Apoi, stăpânilor li se cere să nu recurgă la „ameninţări”, cu alte cuvinte să nu abuzeze de autoritatea lor ameninţându-i pe slujitorii lor cu pedeapsa. Deşi disciplinarea este uneori necesară totuşi ei trebuie ca niciodată să nu recurgă la abuzuri de natură fizică împotriva slujitorilor lor. „şi niciodată să nu uite că şi ei au un Stăpân, acelaşi Stăpân care este în cer, pe care îl au şi sclavii. Distincţiile pământeşti sunt nivelate în prezenţa Domnului. Atât stăpânul, cât şi slujitorul vor da într-o zi socoteală înaintea Lui.”[3]

De asemenea stăpânii trebuie să acorde robilor ce este drept şi cinstit, să nu reţină plata ce se cuvine şi să-i plătească bine pentru munca efectuată (Coloseni 4:1).

În relaţia dintre sclav şi stăpân, John Stott prezintă trei aspecte, şi anume: egalitatea, dreptatea şi fraternitatea.

Stăpânul nu are dreptul să-l oblige pe slujitorul său să acţioneze împotriva conştiinţei lui. Aceasta ar fi din partea stăpânului un abuz de putere care l-ar pune pe slujitor în faţa unor alegeri dificile. Bineînţeles că răspunderea pentru greşeală aparţine celui ce a dat ordinul, însă şi slujitorul are de suferit: dacă acceptă oare nu este complice şi nu-şi pătează conştiinţa? Dacă nu acceptă, riscul de a pierde locul de muncă este foarte mare.

Cu toate acestea, regula de bază în conduita creştinului rămâne aceasta: „să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni.”

„Din fericire, în zilele noastre legiuitorii se străduiesc să le ofere muncitorilor garanţii împotriva abuzurilor de putere ale celor ce conduc. Legea le precizează drepturile referitoare la condiţiile de muncă, la program, concedii, salarii, etc. Inspectorii din domeniul muncii au misiunea de a supraveghea respectarea acestor reguli.”[4] Căci în faţa legii, toţi sunt egali, cu atât mai mult în faţa lui Dumnezeu şi ce frumos vorbeşte Pavel colosenilor când le spune: „Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni 3:11).

[1] John Stott, Op. cit., p. 196.

[2] Robert Somerville, Op. cit., p. 109.

[3] William MacDonald , Op. cit., p. 775.

[4] Robert Somerville, Op. cit. p. 107.

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/