"Ilustratii despre smerenie, umilinta, modestie" - Ilustratie pentru predici

Categoria: Ilustratii pentru predici

In cautarea unei sotii

     Soren Kierkegaard, marele teolog danez, relateaza povestea unui print care cauta o fecioara potrivita pentru a-i fi regina. Intr-o zi, in timp ce trecea prin satul in care il trimisese imparatul cu treaba, ochii i s-au oprit asupra unei fete prea-frumoase din sectorul sarac al acelui loc. In zilele ce au urmat, nu de putine ori a avut ocazia sa o mai vada pe acea tanara frumoasa, de care pana la urma s-a si indragostit. Toate bune si frumoase, doar ca nu stia cum sa-i ceara mana.

Ar fi putut sa-i porunceasca sa se casatoreasca cu el, dar chiar si un print isi doreste ca mireasa lui sa consimta liber si nesilita de nimeni sa-i fie sotie. De asemenea, ar fi putut sa se imbrace in uniforma cea mai frumoasa, sa mearga la fata acasa, cu trasura regala trasa de sase cai. Dar daca ar fi procedat asa, atunci nu ar fi putut fi sigur ca tanara il iubeste sau doar e coplesita de splendoarea regala.

Printul a venit insa cu o alta solutie: si-a dezbracat roba regala, s-a mutat in sat, intrand nu cu coroana pe cap, ci imbracat in straie taranesti, a trait in mijlocul satenilor, cunoscandu-le grijile si preocuparile, si invatandu-le limba. Cu timpul, tanara a ajuns sa il iubeasca pentru caracterul lui si pentru ca el o iubise mai intai.

Nemultumitul si gandacul

     Intr-o fabula, Thomas Hilton povesteste despre un om numit Horville Sash, care avea cea mai de jos slujba dintr-o mare companie: sorta scrisorile intr-o camera aflata in subsolul cladirii companiei. Intr-o zi, privind spre podea, a vazut un gandac. Dorind sa-l striveasca, si-a ridicat piciorul, dar chiar atunci gandacul i-a spus: „Nu ma omora; cruta-mi viata si-ti voi implini cea mai mare dorinta !” Horville l-a ascultat si i-a spus ca cea mai mare dorinta a lui era sa fie promovat si sa lucreze la etajul al doilea. Dorinta i-a fost indeplinita chiar a doua zi.

In timp ce lucra la acest etaj, Horville a auzit pasi pe tavan; de aceea, s-a gandit ca un etaj mai sus inseamna si un salariu mai mare. Si i-a cerut gandacului sa lucreze la etajul al treilea. Ambitiile lui nu s-au oprit insa aici, asa ca a ajuns sa lucreze la etajul al 10-lea, apoi la al 20-lea, apoi la al 78-lea si tot nu era multumit.

Intr-o zi, in timp ce lucra la etajul al 96-lea, a observat o scara care ducea mai sus. Ajuns pe terasa acelei cladiri, se considera a fi cel mai cu vaza om din companie. In timp ce-si admira pozitia, Horville a observat intr-un colt, un tanar asezat in genunchi si cu ochii inchisi.

Intrebat ce face acolo, tanarul a spus ca se roaga lui Dumnezeu care este sus in ceruri. Auzind raspunsul baiatului, inima lui Horville a fost cuprinsa de o mare intristare: „Crezi ca este cineva mai sus si mai mare decat mine ?” „Cu siguranta” – i-a raspuns baiatul.

Atunci Horville a chemat imediat gandacul: „Pune-ma in acea pozitie in care numai Dumnezeu ar putea fi daca ar cobora pe pamant !” Gandacul i-a implinit dorinta, iar in ziua urmatoare Horville a inceput din nou sa lucreze in camera de sortat scrisori de la subsolul cladirii.

O predica ce umbla

     Intr-o dupa-amiaza a anului 1953, in gara orasului Chicago s-au adunat oficialitatile si reporterii pentru a-l intampina pe castigatorul premiului Nobel pentru pace al anului 1952. La cateva minute dupa sosirea trenului, un barbat urias, cu parul valvoi, a coborat din tren. Bliturile aparatelor de fotografiat au fulgerat, iar oficialitatile orasului s-au apropiat cu mainile intinse. Diferiti oameni au inceput sa-i spuna cat sunt de onorati de vizita lui. Omul le-a multumit politicos, iar apoi, privind peste capetele multimii, a cerut sa fie scuzat un moment.

A pasit printre oameni pana a ajuns la o femeie de culoare, care se lupta cu doua valize mari. I-a luat bagajele si cu un zambet a insotit femeia pana la autobuz. A ajutat-o sa urce si i-a urat drum bun. Apoi s-a intors la multimea care-l astepta si a spus: “Va rog sa ma scuzati ca v-am facut sa ma asteptati!”

Acel om era Albert Schweitzer, faimosul doctor misionar, care si-a petrecut viata ajutand saracii din Africa. Ca raspuns la fapta lui Schweitzer, unul dintre membrii comitetului de primire i-a spus plin de admiratie reporterului de langa el: “Este prima data cand vad o predica umbland!”

Thomas Jefferson

     Nu se prea aude ca un om bogat sa se faca de bunavoie sarac, insa Thomas Jefferson, presedintele SUA, a fost un astfel de om. El a parasit luxul splendidei resedinte Monticello pentru a trai intr-o casa simpla de tot, in Washington D.C.

Odata, un barbat din Connecticut, in timp ce calarea prin Washington, a fost surprins sa vada un om imbracat intr-un modest costum de calarie, plimbandu-se pe un splendid cal de rasa.

– Asculta, omule, cat vrei sa-ti dau pentru calul asta?

– Nu e de vanzare, dar la ce va trebuie un alt cal?

– Sa ma duca departe de acest oras. Nu pot sa-l sufar pe omul aceasta, pe Jefferson!

– Da? Dar l-ati intalnit vreodata?

– Nu, dar l-as recunoaste imediat. Poarta haine luxoase, doua ceasuri de aur la mana si cate un inel pe fiecare deget. Ipocritul! Vorbeste despre egalitate intre oameni, dar el traieste ca un rege.

– Eu cred ca sunteti gresit informat, ii spuse noua cunostinta. Jefferson nu se imbraca mai bine decat mine. Uitati, maine am treaba la Casa Alba. Fiti acolo la ora 10 si eu va voi aranja o audienta.

A doua zi, la intrarea in holul Casei Albe, omul cu modestul costum de calarie astepta sosirea vizitatorului din Connecticut. Tocmai cand sa-si intampine musafirul, aparu un servitor: „Domnule Presedinte” spuse acesta, inmanandu-i o scrisoare. Rusinat si incurcat, omul din Connecticut se intoarse si o lua la fuga pe scarile Casei Albe, fara sa-si mai salute cunostinta din ziua precedenta – presedintele Thomas Jefferson.

Lucruri de care nu avem nevoie

     Pentru Socrate o viata buna nu insemna imbuibare, lux si trandavie. Mantia de purpura, stofele argintii si aurii nu sunt bune decat pentru actorii care joaca intr-o piesa de teatru, dar cu totul inutile pentru fericirea vietii. Plimbandu-se in agora, marea piata a Atenei, privea cu ironie tarabele incarcate cu tot felul de marfuri care starnesc admiratia si pofetele cumparatorilor si spunea: „Ce de lucruri de care eu nu am nevoie!”

sursa: https://www.loribalogh.ro/