"Ilustratii despre devotament" - Ilustratie pentru predici

Categoria: Ilustratii pentru predici

Credinciosia unei slugi

John Kenneth Galbraith in autobiografia sa „O viata in timpul nostru”, ilustreaza devotamentul lui Emily Gloria Wilson, menajera familiei sale.
„A fost o zi obositoare si am rugat-o pe Emily sa raspunda la telefoane in timp ce eu dormeam. La putin timp dupa aceea a sunat un telefon. Lyndon Johnson suna de la Casa Alba:
„As dori sa vorbesc cu Ken. Galbraith. Sunt Lyndon Johnson.”
„Doarme, domnule presedinte, a spus sa nu-l deranjez.”
„Trezeste-l, as vrea sa vorbesc cu el.”
„Nu, domnule presedinte, eu lucrez pentru el, nu dumneavoastra.”
Cand l-am sunat pe presedinte era incantat.
„Spune-i acelei femei ca as dori sa lucreze la Casa Alba.”

Devotamentul lui Wesley

Recent am citit despre viata lui John Wesley al carui motto a fost: „Fa tot binele pe care il poti, cu toate mijloacele cu care poti, in toate modalitatile in care poti, in toate locurile in care poti, ori de cate ori poti, la toti oamenii la care poti, atata timp cat poti!”

„John Wesley a scris in media trei predici pe zi timp de 54 de ani si a predicat de mai bine de 44.000 de ori. Pentru a face aceasta a calatorit mai mult de 500.000 de km in saua unui cal, deci aproximativ 8.000 de km pe an. Era foarte devotat muncii pastorale. Pana la o varsta inaintata, a raspuns de toate bisercile din Anglia. Pentru a-si face munca, se trezea la ora 4 in fiecare dimineata si muncea din greu pana la 10 noaptea, permitandu-si scurte pauze doar pentru a lua masa. La varsta de 83 de ani, era suparat pentru ca-si dadea seama ca nu poate sa scrie mai mult de 15 ore pe zi din cauza ca-l dureau ochii. La varsta de 86 de ani, ii era rusine sa admita ca nu putea predica mai mult de doua ore pe zi si era furios pe el insusi cand dormea pana la ora 5 dimineata.”

La canal

Un pastor evanghelic, condamnat la munca silnica la canal in timpul regimului comunist, a fost intrebat de un ofiter daca se leapada de credinta crestina.

–“Domnule ofiter, daca astazi ati spanzura toti profesorii de matrematica din aceasta tara, maine 2+2 ar face tot 4, 5+5 ar face tot 10. Crestinismul nu l-ati putea distruge, chiar daca i-ati omori pe crestini.”

Seicul si cei devotati lui

Un sultan a aflat despre un seic vestit, care traia în Anatolia si care avea sute de mii de credinciosi. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe seic la Istanbul si l-a întrebat:
– Ce mi-a fost dat sa aud? Ca ai sute de mii de oameni gata sa moara pentru tine?
– Nici vorba, a raspuns seicul. N-am decât unul si jumatate.
– Atunci de ce mi se spune ca esti în stare sa ridici toata tara? Sa vedem. Toti oamenii tai sa se adune mâine dimineata pe câmp. Lânga cetate.
S-a dat vestea ca toti supusii seicului aveau sa se adune în a doua zi de dimineata pe câmp, pentru ca seicul se afla chiar el acolo.
Pe un deal din mijlocul câmpiei, seicul a poruncit sa se înalte un cort. A dus în cort câteva oi, pe care nu le putea vedea nimeni.
Credinciosii au sosit în numar mare. Sultanul, care statea în fata cortului alaturi de seic, i-a spus:
– Ziceai ca n-ai decât un credincios si jumatate. Priveste! Au venit cu miile! Cu zecile de mii!
– Nici vorba, a rostit seicul. Nu am decât un singur credincios. Ai sa vezi. Spune tuturor ca am ucis pe cineva si ca ma trimiti la moarte, daca nu se gaseste vreunul printre supusii mei sa primeasca pedeapsa în locul meu.
Sultanul a facut întocmai si multimea a început sa murmure. Un om a facut un pas înainte si a rostit:
– Este stapânul meu. Îi datorez tot ceea ce stiu. Îmi dau viata pentru el.
Sultanul i-a spus sa intre în cort unde, la porunca seicului, a fost taiata o oaie. Toti cei de fata au vazut sângele curgând din cort.
Sultanul a rostit:
– O viata nu este de ajuns. Mai este vreun credincios gata sa se jertfeasca pentru seic?
În tacerea deplina care a urmat si care a tinut mai multa vreme, o femeie a facut un pas înainte si a spus ca este gata sa moara. A fost dusa în cort, unde a fost taiata înca o oaie. La vederea sângelui, multimea a prins sa se risipeasca. Curând, pe câmp nu mai era nimeni.
seicul i-a spus sultanului:
– Vezi bine ca n-am decât un credincios si jumatate.
– Barbatul este adevaratul credincios, a zis sultanul, iar femeia face cât jumatate, nu-i asa?
– Nu, nicidecum, a raspuns seicul. E tocmai pe dos. Pentru ca barbatul nu stia ca are sa i se taie gâtul în cort, în vreme ce femeia a vazut sângele si cu toate astea a dorit sa se jertfeasca. Ea este adevarata credincioasa!

“Esti sotul meu!”

     In timp ce era inrolat in armata pe un vas de razboi care lupta in Vietnam, Davey Roever, intr-o anume zi, purta o lada cu fosfor. Un glonte ratacit a izbit acea lada si a explodat in bratele sale. In cartea pe care a scris-o mai tarziu despre acest incident – „Bine ai venit acasa, Davey” – a povestit momentul in care, pentru prima data, si-a vazut fatza dupa acea cumplita explozie.

„Cand m-am uitat in oglinda”, spunea el, „am vazut un monstru. Nu am descoperit nicio trasatura care sa fie specifica fiintei umane. In acele momente, sufletul si inima mea pareau ca se frang si se prabusesc intr-un hau intunecat al disperarii. Am simtit o stare de mahnire si o goliciune ce nu pot fi descrise.”

Dupa cateva saptamani, Davey s-a intors in SUA, unde urma sa o intalneasca pe tanara lui sotie Brenda. In timp ce o astepta, in aceeasi incapere a vazut o alta familie. Sotia care a venit sa-l intalneasca pe sotul ei infirm, l-a anuntat ca nu-l poate ingriji si vrea sa divorteze.

In timp ce sufletul sau era plin de lupte si framantari, se astepta sa auda aceeasi hotarare a sotiei lui. „Dar cand Brenda a intrat in camera, nu s-a speriat de infatisarea mea; s-a aplecat si m-a sarutat pe ceea ce a mai ramas din fatza mea, apoi uitandu-se tinta in ochiul care imi mai ramasese, mi-a spus cu gingasie: „Bine ai venit acasa, Davey! Te iubesc!” Ca sa intelegeti ceea ce inseamna asta pentru mine”, scria el, „trebuie sa stiti ceea ce imi spunea atunci cand eram numai noi doi: „Davey”, imi spunea ea mereu si mereu la ureche, „esti sotul meu! Totdeauna vei fi sotul meu; esti omul de care mi-am legat viata!”

sursa: https://www.loribalogh.ro/