Categorie: Familia crestina
Prin această carte mică şi uşor de citit, intenţionăm să le oferim credincioşilor încă necăsătoriţi un ghid din partea Domnului. Dacă doresc să se căsătorească şi sunt decişi pentru aceasta sau dacă au făcut deja paşi în acest sens, îndemnurile pe care le vor găsi aici le vor fi de mare folos.
Aceste pagini conţin îndemnuri ale Cuvântului lui Dumnezeu, ghid sigur pentru orice copil al Său şi, în plus, sunt inspirate şi din experienţa multor credincioşi, fericiţi sau dezamăgiţi de căsătorie, după principiile care i-au călăuzit când au făcut alegerea. Căsătoria este un lucru serios, decisiv pentru toată viaţa şi nu se poate încheia oricum. Când Scriptura vorbeşte de libertatea credinciosului de a se căsători, precizează: „Numai în Domnul“ (1. Corinteni 7:39 ). Mulţi văd în căsătorie numai avantaje materiale sau mijlocul de a obţine o satisfacţie fizică. Dacă o întreprind cu aceste obiective, vor culege roade amare. Alţii depreciază căsătoria, gândind că este numai „pentru carne“ şi nu ţin cont de problema credinţei, fapt care intră în contradicţie cu învăţătura Cuvântului.
Carnea şi duhul
„Carnea“, cum ştim, nu înseamnă „trup“, ci tot ceea ce este din natura umană păcătoasă, acel ansamblu al impulsurilor, sentimentelor, dorinţelor şi ideilor aflate în contrast cu gândul şi cu voia Domnului şi este opusă Duhului, persoana divină care Se găseşte în orice om „născut din nou“ prin credinţa în Domnul Isus.
Acum credinciosul nu mai este „în carne“, ci „în Duh“ (Romani 8:9 ) şi trebuie să trăiască nu prin carne, ci prin Duhul; adică neurmând îndemnurile păcătoase ale naturii sale, de om în Adam, ci dorinţele Duhului care se află în el. Cu această premiză nu vrem să spunem că poate fi căsătoria un lucru al Duhului. Nu! Şi nu sunt nici mâncarea, nici băutura! Dacă mâncând sau bând într-un mod prin care pot să-I mulţumesc Dumnezeului meu, Tatăl, prin Hristos, dacă necăsătorindu-mă sau căsătorindu-mă, urmez îndemnurile lui Dumnezeu, înţelegând bine calea pe care mi-o indică şi planul Său pentru viaţa mea, eu acţionez spiritual şi mă găsesc pe terenul lucrurilor călăuzite şi dorite de Duhul. Dacă, în schimb, mâncând sau bând, căsătorindu-mă sau rămânând necăsătorit, Domnul nu este glorificat pentru că nu împlinesc aceste lucruri în dependenţă de El şi cu privirea îndreptată spre cer, astfel de fapte nu au nimic de-a face cu Duhul şi nu sunt altceva decât carnale.
Binecuvântat fie Dumnezeu, care acordă chiar şi celei mai mici acţiuni o valoare infinită, dacă o împlinim în dependenţă de Duhul Său!
Să nu ne mai aparţinem nouă înşine
Din nefericire, ne gândim prea puţin asupra faptului că „niciunul dintre noi nu trăieşte pentru sine“ (Romani 14:7 ); astfel, mulţi credincioşi lucrează în aşa fel încât timpul pe care-l au, energia, inteligenţa, sănătatea, să le aparţină lor înşile, dispunând de acestea după plăcerea lor şi cum cred ei mai potrivit. Să ne amintim cuvintele solemne: „Nu ştiţi că ... voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ“ (1. Corinteni 16:19-20 ).
Credinciosul trebuie să lucreze în Numele Domnului şi pentru Domnul Său, în orice pozitie s-ar găsi şi orice vârstă ar avea; părinte sau fiu, copil sau adult, principiul nu se schimbă: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni“ (Coloseni 3:23 ).
Ne-am mai putea întreba: „Cum pot să ştiu că Domnul va fi glorificat în căsătoria mea şi că alegerea mea este după voia Sa?“ Sunt întrebări corecte; şi putem spune imediat că un fiu (copil) al lui Dumnezeu nu trebuie să se arunce la întâmplare în alegerile pe care trebuie să le facă - nu este constrâns să lucreze pe întuneric. Nu! Credinciosul este „fiu al luminii“ şi Tatăl său este „Dumnezeul luminilor“. „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor care I le cer!“ (Matei 7:11 ). Dacă Îi cerem o pâine, nu ne va da o piatră; dacă Îi cerem lumină pentru a înţelege cum ne conduce, nu ne va lăsa în întuneric.
Din nefericire, în special cu privire la căsătorie se permit pe talerul balanţei fel de fel de motive omeneşti şi afective, pierzându-se adevărata dependenţă de Domnul. Domnul să ne dea o încredere din toată inima în El şi o veghere neîntreruptă pe drumul nostru!
Liberi pentru a ne căsători
Cel credincios - bărbat sau femeie, necăsătorit sau văduv - este liber să se căsătorească. Apostolul Pavel tratează detaliat acest subiect în 1. Corinteni 7 . Interzicerea căsătoriei, de către învăţătorii falşi, este un semn al vremurilor din urmă, marcate de declinul credinţei (1. Timotei 4 ). Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu şi este o imagine a relaţiei binecuvântate între Hristos şi Biserica Sa. De aceea, apostolul Pavel ne spune că „cel care se căsătoreşte bine face” (1. Corinteni 7:38 ). Dar cineva ar putea obiecta, pentru că imediat după aceea, apostolul adaugă: „şi cel care nu se căsătoreşte mai bine face“. De ce? Domnul a spus că „sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor“ (Matei 19:12 ), referindu-se la cei care se abţin de la căsătorie pentru Domnul şi pentru lucrarea Sa, fermi în inima lor şi stăpâni pe voinţa lor pentru a nu se căsători, şi aceasta pentru a fi mai liberi să-L servească. Dacă cineva crede că-I poate plăcea mai mult Domnului şi că poate fi mai util altora rămânând necăsătorit, ar face mai bine să rămână aşa, decât să se căsătorească, numai să fie în stare să se supună unei asemenea renunţări. Nimeni nu-l supune unor asemenea obligaţii, pentru că situaţia unui necăsătorit, obligat sau neobligat să rămână astfel, ar putea fi pentru el inferioară celei în care s-ar găsi dacă ar fi căsătorit. De aceea Domnul le atrăgea atenţia în mod deosebit celor care s-au făcut „singuri“ fameni.
Apostolul Pavel este un frumos exemplu al unui astfel de credincios (1. Corinteni 9:5-15 ), dar numărul celor care sunt în stare să-i urmeze exemplul pentru aceleaşi motive este foarte mic. Este necesar un har deosebit, pe care nu toţi îl au: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat ... Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească“ (Matei 19:11-12 ). Cei mai mulţi se folosesc de libertatea pe care Dumnezeu o dă alor Săi şi se căsătoresc. Trebuie să-i dezaprobăm? Nu! Cuvântul lui Dumnezeu nu-i dezaprobă. Dar când trebuie un credincios să fie dezaprobat? Când foloseşte greşit libertatea pe care o are.
Ce înseamnă „în Domnul“?
Pavel, vorbind de această libertate, adaugă o restricţie: „Numai în Domnul“. Un credincios - bărbat sau femeie - este „un om nou în Hristos“. Nu mai aparţine acestei lumi. A ieşit complet din poziţia sa de mai înainte şi se găseşte acum pe terenul „noii creaţii“, fiind o „nouă creatură“. Trupul său a devenit „un mădular al lui Hristos“ (1. Corinteni 6:15 ). Deci, dacă trebuie să se căsătorească „în Domnul“, înseamnă că trebuie să se căsătorească cu o persoană care aparţine Domnului şi care, ca şi el, este un mădular al trupului lui Hristos.
Dacă un credincios crede că se poate uni cu o persoană din lume, înseamnă că inima sa este demult departe de Domnul; pentru că, „cum pot sta împreună lumina cu întunericul?... Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?“ (2. Corinteni 6:14-15 ). Cuvântul lui Dumnezeu foloseşte un limbaj clar şi simplu pentru a ne face să înţelegem că Dumnezeu respinge şi dezaprobă o astfel de unire. Cum ar fi posibil să intri într-o comuniune atât de intimă, care este cea a căsătoriei, cu o persoană care are interese sau obiective opuse? Ar putea un credincios să înceapă să gândească, să vorbească sau să lucreze din nou ca înainte de convertirea sa? Dacă ar putea aceasta, ne-am îndoi că s-a convertit cu adevărat. În acelaşi mod, este imposibil pentru cineva născut din nou să formeze o unitate cu o persoană care, neaparţinând Domnului, nu poate decât să gândească şi să lucreze ca lumea. Pentru că cei doi care se unesc în căsătorie nu mai sunt doi, ci un singur trup (Matei 19:6 ). Referitor la căsătoria neîntemeiată pe Scriptură, un credincios foarte încercat scria: „Dacă există o dragoste adevărată pentru Dumnezeu, nu este admis ca un creştin să-şi permită să se căsătorească cu o persoană din lume, pentru că, făcând aşa, alterează relaţiile intime care-l leagă de Domnul. Dacă un fiu (copil) al lui Dumnezeu s-a unit cu un necredincios, înseamnă că L-a pus pe Domnul deoparte şi a făcut de bunăvoie cea mai importantă alegere a vieţii sale. Chiar în momentul în care ar fi trebuit să aibă cu Domnul Isus cea mai intimă părtăşie de gândire, el L-a exclus. A preferat să facă voia sa şi să nu se preocupe să aibă aprobarea Domnului. Şi-a dăruit inima unui necredincios şi s-a aşezat sub acelaşi „jug“ cu el, refuzând să asculte de glasul Domnului şi să se supună voii Sale.
Ce lucru teribil, să-ţi petreci viaţa unit cu o persoană care, dacă nu se opune deschis lucrurilor lui Dumnezeu, se găseşte mereu în rândul vrăjmaşilor Săi! Influenţa necredinciosului asupra celui credincios este mereu foarte mare şi soţul sau soţia necredincioasă vor sfârşi prin a-l târî pe credincios în lume şi a-l face treptat insensibil la interesele şi drepturile Domnului. „Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac“ (1. Ioan 2:17 ). Putem să ne dăm seama uşor că, dacă harul lui Dumnezeu nu intervine, credinciosul va fi târât în lucrurile pe care, pentru Domnul, odată le abandonase; carnea din noi iubeşte lumea şi lucrurile care sunt în ea şi, dacă e stimulată şi solicitată, sfârşeşte prin a ne domina. Şi apoi, cu decizia pe care a luat-o cel credincios, să se unească cu unul care nu-I aparţine Domnului, deja a sacrificat principiile sale creştine, arătând că este slab din punct de vedere spiritual şi deci uşor influenţabil. Cu persoana de care era îndrăgostit nu a putut niciodată să se roage, nici să aibă momente de părtăşie cu Domnul; şi o va face singur, chiar şi mai rău, fiindu-i inima atrasă mai mult de acea persoană decât de Domnul.
Ce situaţie dureroasă! Nu rămân decât două posibilităţi: fie să accepte să se lase de credinţa faţă de Hristos, fie să lupte în continuare cu cine ar fi vrut să aibă o părtăşie perfectă şi relaţii intime ... Între cei doi pot fi în fiecare zi neînţelegeri şi certuri, dar şi acelaşi gând şi aceeaşi dragoste. „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?“ (Amos 3:3 ); pot parcurge acelaşi drum, dacă nu există armonie de intenţii şi de gânduri?
De multe ori, o asemenea alegere tragică nu este motivată numai de afecţiune, ci, trist de spus, de dragostea pentru bani (soţul sau soţia sunt bogaţi) sau de poziţia socială. Şi, pentru astfel de motive, îşi jertfesc propria conştiinţă, nerespectând drepturile Domnului, mărturia, gloria lui Dumnezeu!
Ce serioase şi adevărate sunt aceste cuvinte! Şi cât de greu ar fi pentru tine, tânăr credincios, dacă te-ai găsi în pericolul să cazi în cursa lui Satan! Domnul să ne ajute ca aceste cuvinte să ne servească de avertisment tuturor, pentru ca fiecare să vegheze asupra propriilor tendinţe ale inimii şi asupra orientării propriilor priviri.
Este important să ne gândim imediat
Ceea ce contează este ca un asemenea gând să fie bine întipărit în mintea ta, astfel ca ideea de a te uni cu un necredincios să fie imediat respinsă, considerând-o necredincioşie faţă de Domnul. Dacă este o decizie fermă a inimii tale să nu-L dezonorezi pe Dumnezeu şi te rogi ca să fii apărat, Domnul este credincios şi nu îţi va permite să cazi.Te va ajuta să nu te îndrăgosteşti de unul din lume; iar dacă aceasta s-a întâmplat deja, vei avea înţelepciunea să nu te legi de el în vreun fel şi puterea să rupi orice eventuală relaţie.
Dar, dacă nu este aşa, Satan a deschis uşa şi va obţine victoria. Vei vedea cu ce şiretenie va şti să-ţi atragă privirile şi inima! Şi tot cu şiretenie va şti să-ţi sugereze şi să te ajute să-ţi găseşti scuze, pe care carnea le primeşte cu bucurie!
Înşelătoriile satanei
1. Interpretarea greşită a Cuvântului
Satan ştie să se servească de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne depărta de cale. Nu a făcut aşa cu Domnul? Dar Domnul l-a învins cu acelaşi cuvânt! El îţi va spune: „Căci ce ştii tu, soţie, dacă îţi vei mântui soţul? Sau ce ştii tu, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?“ (1. Corinteni 7:16 ). „Deci, prin harul lui Dumnezeu, tu vei putea fi binecuvântat, fie că eşti logodit, fie căsătorit, cu tovarăşul sau cu tovarăşa ta, prin influenţa bună pe care o vei avea vorbind despre Domnul. Vei vedea că, în scurt timp, va găsi calea mântuirii ...“.
Sunt insinuări deosebit de periculoase. Este adevărat că harul lui Dumnezeu este nelimitat, dar noi nu suntem autorizaţi „să facem răul, ca să vină binele din el“(Romani 3:8 ); şi, cu atât mai puţin, să încercăm să dăm aprobarea divină unui fapt pe care Dumnezeu îl dezaprobă.
Versetele din 1. Corinteni 7:16 nu-ţi sunt adresate ţie, tânăr credincios necăsătorit, ci unor persoane care erau deja căsătorite pe când erau încă în lume şi când apoi unul dintre ei s-a întors la Domnul. Ce să facă atunci? Trebuie soţul convertit să-l părăsească pe cel neconvertit? Pe timpul lui Ezra, mulţi israeliţi care secăsătoriseră cu femei păgâne („necurate“ ,cum „necuraţi“ erau şi copiii născuţi dintr-o asemenea relaţie) trebuiau să le alunge (Ezra 10:2-3 ).
Sub har nu este aşa. Soţul neconvertit este sfinţit de cel convertit şi chiar copiii sunt „sfinţiţi“, graţie tatălui sau mamei credincioase (1. Corinteni 7:14 ). De aceea, Pavel chiar poruncea ca fiecare să continue să trăiască în condiţia în care se găsea atunci când l-a chemat Dumnezeu (versetul 17).
2. Iluzia că persoana pe care o iubim se va converti
Credinciosul îndrăgostit de cineva din lume îşi hrăneşte iluzia că persoana de care este legat se va converti, în special dacă aceasta s-a obişnuit să folosească un limbaj creştin. Şi de ce lucru nu este în stare inima, când este vorba să atingă un scop atât de dorit? De aceea este scris: „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?“ „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii“ (Ieremia 17:9 şi Proverbe 4:23 ). Dacă acea persoană spune că este credincioasă şi că Îl iubeşte pe Domnul, fără să poată oferi o altă dovadă a unei adevărate convertiri, cel credincios se mulţumeşte cu simple cuvinte, pe care în alte cazuri le va considera ca fiind insuficiente. Voinţa este cea care îl face să acţioneze. Nu respectă ordinile Domnului care îl iubeşte, ci face alegeri proprii, îmbrăcate cu un aspect legitim, căutând să se convingă pe el însuşi şi pe alţii de lucrurile de care nici măcar nu este convins ...
Ce dureroasă ar fi trezirea ta când, după o iluzie scurtă, trebuie să recunoşti că inima de care te-ai legat era pentru lume şi nu pentru Domnul! Dar va fi prea târziu când vei recunoaşte că ai greşit total. Apoi, durerea şi pocăinţa ta nu vor mai servi la nimic. Te-ai unit cu lumea şi vei purta toată viaţa consecinţele necredincioşiei tale, sub permanente mustrări de conştiinţă. Şi soţia sau soţul tău nu-ţi vor putea înţelege sentimentele, pentru că nu le cunosc, afară doar că Îl urăsc în mod hotărât pe Cel pe care tu Îl iubeşti.
Dacă deja eşti legat în vreun mod
Dacă deja ai o legătură afectivă cu un necredincios, cere Domnului să-ţi dea puterea să întrerupi orice relaţie şi să te convingă de faptul că înclinaţiile pe care le ai nu provin din omul cel nou, ci din firea ta veche. Tu vei spune: mă costă prea scump, nu am puterea s-o fac. Sau: un partener ca acesta nu voi mai găsi niciodată; chiar trebuie să lucrez împotriva intereselor mele?
Drag băiat, dragă fată, interesele tale nu trebuie să aibă valoare mai mare decât interesele lui Hristos! Nu consideri deja grav că interesele tale nu coincid cu cele ale Domnului care te-a răscumpărat şi Căruia tu Îi aparţii acum pentru eternitate? Poţi tu să renunţi la onoarea Sa, la gloria Sa, şi să te legi, tu, mădular al trupului Său, cu o fată sau cu un băiat din lume? Nu poţi uni lumina cu întunericul! Ce sunt comorile lumii pe care tu le compari cu un asemenea preţ? Vrei să sacrifici pentru comorile lumii pacea din sufletul tău şi seninătatea vieţii tale?
Dorinţa legitimă a oricărui credincios sincer este să audă spunându-i-se: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios ...“ (Matei 25:21 ). Nu renunţa la acest privilegiu! Şi nu accepta să te încarci cu o greutate care în final te va face să te poticneşti şi îţi va opri drumul către ţintă. Gândeşte-te la copiii care se vor naşte! Vor merge aproape sigur de partea celui necredincios şi tu, din cauza necredincioşiei tale, nu vei putea să valorifici glorioasele promisiuni ale Domnului.
Dacă afecţiunile tale sunt deja legate în vreun fel, sacrifică-le pentru Domnul, oricare ar fi preţul acestui fapt. Şi, dacă picioarele tale sunt deja pe drum, imploră ajutorul Domnului, ca să te opresti şi să te ajute să te întorci. Poţi fi sigur că vei primi o răsplată bogată pentru sacrificiul pe care-l vei face. O conştiinţă bună şi o inimă fericită sunt o comoară de o valoare inestimabilă şi Dumnezeul păcii va fi cu tine. Cel care te iubeşte mai mult decât orice va lucra, astfel că la sfârşit nu vei avea altceva de făcut, decât să-I mulţumeşti şi să-L lauzi.
Adu-ţi mereu aminte că, dacă El, care cunoaşte dorinţele inimii tale, consideră căsătoria bună şi folositoare pentru tine, îţi va da ceea ce doreşti, dar la timpul Său şi potrivit planului Său.
Nu mă pot căsători, pentru că ...
Credinciosul are libertatea să se căsătorească. Dar, înainte de a lua o decizie în acest sens, trebuie să verifice dacă nu sunt dificultăţi obiective sau chiar piedici în a-şi realiza dorinţa.
Un băiat sau o fată, credincioşi, care au un părinte bătrân sau bolnav, cu o absolută nevoie de îngrijire, trebuie să se gândească bine înainte de a se căsători.
Un băiat care nu are condiţii să întreţină o familie, pentru că este încă student sau fără serviciu sau cu un câştig încă prea mic, n-ar putea spune că Dumnezeu i-a deschis calea să se căsătorească. Câţi credincioşi au luat decizii grăbite şi puţin ponderate şi au trăit ani în sărăcie, depinzând de alţii şi dezonorând astfel Numele Domnului!
Cineva crede că ar fi normal ca doi tineri care se iubesc şi care nu pot încă să se căsătorească să rămână logodiţi mulţi ani, în aşteptarea momentului în care ar fi posibilă căsătoria. Anii lungi de logodnă, în special dacă logodnicii locuiesc în acelaşi oraş şi au ocazia să se întâlnească frecvent, stabilesc o atât de mare intimitate între ei, că cei doi ar putea să ajungă la comportamente pe care Domnul le dezaprobă, când de-a dreptul comit păcatul curviei, pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl condamnă deschis şi cu multă severitate. Duhul vrea să facă binele, dar „carnea este neputincioasă“, spune Domnul. De aceea trebuie să evite orice situaţie care ar putea deveni periculoasă. Timpul pe care logodnicii îl petrec în curăţie şi în castitate este plăcut; dar experienţa a arătat că e riscant să-l lungeşti mai mult decât o cer împrejurările.
Această consideraţie o punem şi înaintea unor părinţi ai tinerilor credincioşi logodiţi. Adesea ei au lipsuri cu privire la aceasta, ceea ce poate duce, mai târziu, la amare deziluzii, la umilinţe şi la dureri greu de suportat.
Curăţia în logodnă - condiţie esenţială pentru o viaţă fericită
Tinerii necăsătoriţi trebuie să se păstreze curaţi şi să nu urmeze ideile lumii şi purtarea celor care nu-L cunosc pe Domnul. Altfel, nu pot conta pe ajutorul divin. Domnul îi păzeşte şi îi binecuvântează pe ai Săi când umblă îndependenţă de El şi în frică de Dumnezeu, nu când lucrează după ideile lor sau ale lumii, pentru a-şi satisface carnea. Cine este încă supus pasiunilor vechii firi, fără a se apăra, nu este în părtăşie cu Domnul, ochiul lui nu este curat şi rugăciunea lui, admiţând că se roagă, nu este sinceră. Băieţi şi fete, păziţi-vă; fiţi atenţi în raporturile voastre reciproce; vegheaţi asupra inimilor voastre; fiti serioşi şi curaţi; evitaţi în mod categoric acele familiarităţi excesive, care, chiar dacă nu conduc la mai rău, au murdărit deja pe atâţia tineri generoşi şi au oprit în creşterea lor multe plante din grădina Domnului, cauzând regrete şi întristări pentru mulţi ani! Rugaţi-vă mereu ca să „nu cădeţi în ispită“ şi ascultaţi de avertismentele Bunului Păstor, care vrea să-Şi abată oile de la orice păşune rea şi de la orice loc periculos.
Adevărata dragoste la baza oricărei alegeri
Este important să reţinem că relaţia care există între Hristos şi mireasa Sa (Biserica) este reprezentată de raporturile pământeşti între un logodnic şi o logodnică, între un soţ şi o soţie.
De ce a căutat-o Domnul pe mireasa Sa? Pentru că putea să-i ofere nişte plăceri? Pentru că S-a gândit la propriile interese şi la propria fericire? Nu! A căutat-o din dragoste pentru ea, fiindcă o iubea şi dorea s-o facă să participe la tot ce Îi aparţinea. De la cine a primit-o? Din mâna Tatălui Său: „Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat“ (Ioan 17:6 ). Şi tocmai pentru că Tatăl I-a dat-o ca mireasă, Îi este atât de dragă ochilor Săi şi preţioasă inimii Sale!
Acum, ţinând cont de diferenţa mare care există între lucrurile eterne şi cele temporale, nu putem face decât să recunoaştem în acel exemplu sublim principiile care trebuie să-l călăuzească pe un băiat credincios în alegerea unei partenere. Faptul că se ţine aşa de puţin cont de aceste principii trebuie să ne întristeze profund şi deci să nu-i acordăm acesteia puţină importanţă, tot astfel după cum, deşi admiţând că natura noastră veche este contrară unor asemenea principii, nu avem libertatea să o punem deoparte. Adevărata dragoste „nu caută folosul său“ (1. Corinteni 13:5 ). Totuşi se întâmplă de multe ori ca cineva, care decide să se căsătorească, să caute o soţie frumoasă, sau bogată, sau cultă sau de familie distinsă, pentru interesul lui, pentru a-şi îmbunătăţi situaţia. Şi adesea, din nefericire, părinţii sunt cei care împing în acest sens! ... Dar cum să schimbăm lucrurile când dragostea adevărată este cea care le călăuzeste inima celor doi tineri? Ei nu caută interesul lor, ci fiecare pe al altuia; nu se gândesc la ei înşişi, ci la obiectul dragostei lor şi la binele acestuia.
Este important ca Dumnezeu să ne indice calea
Ceea ce dă frumuseţe miresei lui Hristos este că „Tatăl I-a dăruit-o!“ Fiul Îl onorează astfel atât de mult pe Tatăl, încât ce I-a dăruit El are o imensă valoare în ochii Lui. „Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat“ (Ioan 17:12 ); ei erau pentru El o bijuterie preţioasă pe care avea s-o păstreze cu grijă.
Exact aşa trebuie un soţ să-şi primească soţia, ca pe un dar din partea Domnului. Dar trebuie să fie într-adevăr aşa! Câte căsătorii încheiate potrivit acordului lor de voinţă nu au cunoscut, după primele timpuri fericite, ani lungi de amare deziluzii, astfel că au transformat viaţa conjugală într-o greutate aproape insuportabilă!
Soţul nu şi-a luat soţia din mâna Domnului, cu rugăciune; când împrejurările l-au făcut să vadă că era timpul să se căsătorească, a căutat o soţie. În alegerea sa, făcută chiar dintre cei credincioşi, a privit poate la frumuseţe, sau la bani sau a căutat să înţeleagă dacă acea fată se potrivea caracterului său. Iar pe cea de care i-a plăcut cel dintâi, părând că răspunde acestor calităţi, şi de care poate s-a îndrăgostit, a cerut-o în căsătorie, considerând legitime aspiraţiile inimii sale în vederea unei iubiri adevărate. Căsătoria s-a încheiat aparent sub cele mai favorabile auspicii, dar, când viaţa în doi a început, visul s-a risipit, iar trezirea a fost bruscă şi amară.
Ce preţios este pentru un credincios să-şi poată considera soţia un dar din partea Tatălui ceresc! Ce valoare preţuieşte şi rămâne ea pentru el de-a lungul anilor, fiind mereu ca un dar preţios din partea lui Dumnezeu, acordat ca un răspuns la rugăciune pentru fericirea şi bucuria sa! Şi pentru soţia credincioasă care şi-a văzut ascultată rugăciunea, când s-a încrezut în Domnul şi I-a fost supusă, ce privilegiu să-şi poată considera soţul un dar al lui Dumnezeu, căruia trebuie să-i fie un ajutor şi un tovarăş credincios!
Iubiţi tineri, Domnul să vă păzească, în harul Său, ca să nu comiteţi greşeli! Dacă astăzi, sau mâine, vă puneţi problema căsătoriei, să fiţi gata să vă încredeţi în El şi să aveţi siguranţa deplină că este cauza voastră în mâini sigure! Domnul să vă dea ce doriţi, dar la timpul Său, care este totdeauna momentul cel mai potrivit.
Este mângâietor pentru un fiu (copil) al lui Dumnezeu să ştie şi să experimenteze că nimic de-al lui nu este lăsat la voia împrejurărilor, ci că totul se găseşte în mâinile unui Dumnezeu şi Tată credincios, care Se interesează cu o dragoste nemăsurată de tot ce-i priveşte pe ai Săi şi care-i cunoaşte perfect şi pe ei şi situaţiile lor. Spuneţi-I cu încredere ce doriţi! El vă va asculta şi va lua problema voastră în mâinile Sale puternice. Ah, dacă am fi mai sinceri şi dacă am avea mai multă credinţă, câte experienţe bogate şi scumpe am avea din harul Său şi din binecuvântata Sa călăuzire!
Domnul spunea: „Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină“ (Matei 6:22 ). Aceste cuvinte sunt atât de potrivite aici; mulţi paşi greşiţi cu privire la căsătorie trebuie atribuiţi faptului că ochiul nu era „sănătos“ şi îndreptat spre Domnul şi că inima nu se odihnea cu deplină încredere pe dragostea Tatălui. Avea dorinţa să se încreadă în El şi, deşi strigase la Domnul pentru a obţine binecuvântarea, inima nu era destul de liniştită pentru a aştepta cu încredere răspunsul Său. Este mare diferenţă între a aduce în rugăciune activitatea noastră şi a pune cu adevărat problemele pe care le avem în mâinile Sale, încrezându-ne în El cu răbdare, fără să grăbim sau să influenţăm acţiunea Sa. Este mare diferenţă între a lua decizii proprii, făcând toate eforturile posibile pentru a le împlini şi cerând apoi Domnului să le binecuvânteze, şi a privi întâi la El, pornind apoi pe căile pe care El ni le indică şi folosind mijloacele pe care El ni le pune la dispoziţie. În primul caz este o aparentă pietate; omul cu gândurile lui se află în centru, în timp ce Dumnezeu cu călăuzirea Sa părintească este pus pe al doilea plan; recunoaştem că există o voie a lui Dumnezeu pentru fiii(copiii) Săi, dar nu suntem în stare s-o discernem, pentru că propriile gânduri au asupra comportamentului nostru un rol determinant. Cum putem să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru un lucru care nu a fost cerut de la El şi pe care nu l-am primit din mâinile Sale? Şi cum poate fi El responsabil de aceasta, dacă nu a intrat complet în planurile şi deciziile noastre?
A şti să aştepţi
Este foarte important să ştii să aştepţi, chiar când problema căsătoriei este actuală. Trebuie s-o predai Domnului, dar apoi să ştii să rămâi liniştit, în aşteptarea răspunsului şi a intervenţiei Sale.
Saul a aşteptat şapte zile venirea lui Samuel, dar chiar când profetul trebuia să vină, şi-a pierdut răbdarea şi a adus arderi-de-tot, comiţând înaintea lui Dumnezeu un păcat grav, care l-a costat pierderea împărăţiei. De atâtea ori ni se întâmplă la fel şi nouă: speranţele pier, planurile nu ajung la împlinire şi suntem tentaţi să facem de la noi, lucrând „ca un nebun“ (1. Samuel 13:13 ). „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra“ (Psalmul 37:5 )! Aceasta este o stare de suflet preţioasă, pe care o dorim tuturor băieţilor şi tuturor fetelor credincioase. „Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept“ (Psalmul 5:3 ).
Ascultarea de părinţi
Este bine acum să atingem un alt punct, de mare importantă în special în zilele noastre. Este scris „în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de bani,... neascultători de părinţi“ (2. Timotei 3:2 ).
Un băiat şi o fată când încep să se poată întreţine singuri ar putea să se gândească la ei înşişi şi să nu mai aibă nevoie de părerea părinţilor. Este o idee pe care un creştin n-ar trebui s-o aibă niciodată. Chiar dacă devin maturi, un fiu sau o fiică trebuie să se supună cuvântului divin, „cinstind pe tatăl şi pe mama sa“. Fiii adulţi dintr-o familie creştină vor descoperi întotdeauna că ascultarea unei asemenea porunci este izvorul unormari binecuvântări. Nu degeaba este înscrisă ca prima poruncă, de împlinirea căreia este legată o promisiune: „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ“ (Efeseni 6:1-3 ).
În orice vreme, copiii este bine să ceară sfat părinţilor lor, în special când este o problemă de o atât de mare importanţă, ca aceea a căsătoriei. O logodnă sau o altă legătură fără ştirea părinţilor este un lucru rău, pe care Domnul îl dezaprobă şi nu va putea să îl binecuvânteze. A deveni majori nu ne scuteşte de respectarea drepturilor părinţilor. Dacă fiii sunt într-adevăr credincioşi, cu cât vor creşte mai mult, cu atât îşi vor respecta mai mult părinţii şi vor primi sfaturile lor. Este un privilegiu şi nu o greutate să alergi la dragostea şi la experienţa lor, lucrând în părtăşie cu ei. Dacă sunt opinii discordante asupra unor probleme referitor la care Cuvântul nu oferă indicaţii precise, copiii care urmează sfatul părinţilor lor, mai bine decât voia lor, vor avea cu siguranţă mult mai multă bucurie pentru alegerile făcute şi pentru deciziile luate.
Sfatul fraţilor şi al surorilor în Hristos
Pe lângă familia pământească, este şi familia lui Dumnezeu, cercul fraţilor şi al surorilor, de care trebuie să ţinem cont.
Câţi tineri s-au gândit şi au spus prea târziu: „Dacă aş fi cerut sfatul fraţilor mai bătrâni şi mai întelepţi decât mine, dacă aş fi ţinut cont de sugerările şi îndemnurile lor, nu m-aş găsi acum în această situaţie!“ Dar regretul vine mereu prea târziu. Conştiinţa, da, a fost avertizată când a fost momentul, dar nu a fost ascultată. Propria voinţă era în acţiune şi afecţiunile erau deja prea mult implicate.
De multe ori, unii băieţi evită în special sfaturile fraţilor, pentru că ştiu deja dinainte că sfatul lor nu este cel pe care îl doresc. Astfel ei încep rău şi un lucru început rău foarte greu se va termina bine. Ceea ce este început în „fire“ foarte greu va continua „prin Duhul“; şi dacă aceasta se întâmplă vreodată, este aproape întotdeauna rezultatul trecerii prin „disciplină“, acea pedeapsă educativă prin care Tatăl ceresc îi învaţă să se judece pe ei înşişi şi cauza acţiunilor lor. Şi atunci suportă umilitor pedepsele şi consecinţele lor dureroase, care durează adesea toată viaţa lor pământească.
Cum ar fi de dorit ca cei la care sfaturile noastre frăţeşti ajung prea târziu să se umilească înaintea lui Dumnezeu! Pentru că, chiar dacă trebuie să trăiască sub greutatea consecinţelor greşelilor lor, nuiaua Domnului, în disciplină, va înceta să lucreze, din momentul în care se vor judeca serios şi sincer pe ei înşişi şi faptele lor.
Căsătoria este legătura cea mai intimă şi mai complexă care poate fi între două persoane pe pământ. Nimic nu este mai frumos decât această relaţie şi nimic nu este mai insuportabil decât contrafacerea ei. Chiar oamenii din lume admit că, în legătura conjugală, ori eşti cu adevărat fericit, ori nu eşti deloc; este imposibil un stadiu intermediar. O căsătorie greşită între credincioşi Îl dezonorează pe Dumnezeu şi este un prilej de poticnire pentru cei din lume. Examinaţi cu atenţie, iubiţi tineri, cum anume şi unde faceţi primii paşi pe acest drum. În lumina Domnului şi păziţi de El va fi o mare binecuvântare şi Dumnezeu va fi glorificat!
Doresc ca aceste rânduri să vă ajute să-L lăsaţi pe Domnul să intre în orice detaliu al vieţii voastre, ca să nu faceţi paşi greşiţi şi să nu luaţi niciodată decizii uşuratice şi nechibzuite.
sursa: https://comori.org/