Consacrarea -2-

Puțini sunt gata să plătească prețul

După ce oportuniștii L-au părăsit la Capernaum deoarece nu le satisfăcuse așteptările, lângă Isus nu a mai rămas decât o mână de oameni. Întorcându-Se spre cei 12, Isus i-a întrebat:

Voi nu vreți să vă duceți? Ioan 6.67

A fost o întrebare crucială întrucât, dacă și acești oameni L-ar fi părăsit, ce s-ar mai fi ales de lucrarea Sa? Dar Simon Petru I-a zis:

Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Ioan 6.68-69

Aceste cuvinte trebuie să fi fost liniștitoare pentru Învățător, fiindcă din această întâmplare Isus a început să le vorbească mai pe larg și mai deschis despre suferințele și moartea Sa.

A asculta înseamnă a învăța

Aceasta nu înseamnă totuși că ucenicii au înțeles imediat ce le spunea Isus. Nicidecum. Capacitatea lor de a pătrunde adevăruri adânci ale lucrării Lui de ispășire era diminuată de toate limitele slăbiciunii umane. După ce Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip: TU EȘTI HRISTOSUL, FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU, Isus le-a spus ucenicilor că va fi omorât la Ierusalim de liderii religioși. Petru L-a mustrat, zicându-I:

Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva! Matei 16.22, Marcu 8.32

Isus a trebuit să-i spună acestui pescar impetuos că Satana l-a înșelat de data aceasta, căci GÂNDURILE TALE NU SUNT GÂNDURILE LUI DUMNEZEU, CI GÂNDURI ALE OAMENILOR. Matei 16.23, Marcu 8.33. Dar nu a fost suficient. Isus a considerat că era nevoie să le vorbească mereu despre moartea Sa și despre semnificația ei, dar ucenicii n-au priceput acest lucru decât în ziua când a fost dat în mâna dușmanilor Lui.

Neâînțelegând clar mesajul CRUCII, n-au putut înțelege chiar de la început locul pe care-l ocupau ei înșiși în Împărăție. Le-a fost greu să accepte învățătura despre slujirea în smerenie, pentru binele altora (Luca 22.24-29, Ioan 13.1-20). Ei se ciorovăiau între ei vrând să știe cine va fi cel mai mare în Împărăție; Iacov și Ioan voiau pozițiile cele mai înalte iar ceilalți zece, invidioși, s-au arătat indignați. Îi judecau aspru pe cei ce nu erau de acord cu ei și i-au certat pe părinții care voiau ca Isus să le binecuvinteze copiii. Este evident că nu realizaseră pe deplin ce înseamnă să-L urmezi pe Hristos.

Isus însă a arătat multă răbdare față de aceste slăbiciuni omenești ale ucenicilor aleși deoarece, în ciuda defectelor pe care le aveau, ei au fost gata să-L urmeze. După chemarea lor inițială a urmat un scurt interval de timp în care s-au întors la vechea lor meserie de pescari, Marcu 1.16, Matei 4.18, Luca 5.2-5, Ioan 1.35-42, dar întoarcerea nu pare să fi fost precipitată de vreun act de nesupunere din partea lor; atâta doar că n-au ajuns să-și dea seama de scopul pe care îl avea Isus cu viețile lor -de a fi conducători- sau poate că nu li se spusese încă. Totuși, din momentul în care Isus a venit la bărcile lor și le-a cerut să-I urmeze pentru a deveni pescari de oameni, AU LĂSAT TOTUL ȘI AU MERS DUPĂ EL. Mai târziu, deși aveau încă multe de învățat, au putut spune că hotărârea de a-L urma pe Hristos a rămas la fel de puternică. Unor asemenea oameni Isus era gata să le tolereze multe greșeli datorate lipsei de maturitate spirituală. El știa că ucenicii își vor putea stăpâni aceste defecte pe măsură ce vor crește în cunoaștere și har. Capacitatea lor de a primi revelația avea să crească, cu condiția ca ei să continuie să practice adevărurile înțelese.

Astfel, ASCULTAREA DE HRISTOS era tocmai mijlocul prin care cei ce umblau cu El învățau adevăruri noi. Isus nu le-a cerut ucenicilor să urmeze ceva despre care nu știau dacă este adevărat sau nu, însă nimeni nu putea să-L urmeze fără să afle ce este adevărul (Ioan 7.17).

De aceea, Isus nu Și-a îndemnat ucenicii să-și închine viața unei doctrine, ci s-o închine unei Persoane care întruchipa ea însăși doctrina, iar singurul mod prin care puteau cunoaște adevărul era să rămână în Cuvântul Său.