Consacrarea

Luați jugul Meu asupra voastră. (Matei 11.29)

ÎNVĂȚĂTORUL CEREA ASCULTARE: Isus le-a cerut ucenicilor ascultare. Nu le-a pretins să fie isteți, dar trebuiau să fie loiali, acesta fiind semnul distinctiv după care să fie recunoscuți. Erau numiți UCENICII SĂI pentru că erau învățăceii sau elevii Învățătorului. Doar mult mai târziu au început să fie numiți CREȘTINI (Fapte 11.26), deși era inevitabil, cu timpul, în mod invariabil, ucenicii fideli preiau caracterul liderului lor.

Simplitatea acestui procedeu este minunată, dacă nu chiar uluitoare. Nici unui ucenic nu i s-a cerut la început să facă o mărturisire de credință sau să accepte vreun crez bine definit, deși fără îndoială că L-au recunoscut pe Isus ca Mesia. Tot ce li s-a cerut pentru moment a fost să-L urmeze pe Isus. Desigur, se subînțelegea că invitația inițială era o chemare la credință în persoana lui Hristos și ascultare de Cuvântul Său. Dacă acest lucru n-a fost înțeles de la început, a fost priceput mai târziu pe măsură ce ucenicii înaintau pe cale Învățătorului. Nimeni nu urmează un om în care nu are încredere și nici nu va face cu sinceritate pasul credinței decât dacă este gata să asculte ce-i spune liderul.

La început, ucenicilor li s-a părut destul de ușor să-L urmeze pe Isus, pentru că nu merseseră prea departe. Însă curând s-a văzut că A FI UCENICUL LUI HRISTOS însemna mai mult decât primirea cu bucurie a promisiunii mesianice; însemna să-ți predai viața în mâna Învățătorului, supunându-te total suveranității Lui. Nu încăpea nici un compromis pentru că:

Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Luca 16.13

Orice păcat trebuia abandonat. Toate tiparele vechi de gândire, obiceiurile și plăcerile lumii trebuiau tratate conform noii discipline a Împărăției lui Dumnezeu (Matei 5.1,7.29, Luca 6.20-49). Singurul etalon de conduită era acum dragostea desăvârșită (Matei 5.48), iar această dragoste însemna să dovedească ascultare de Hristos (Ioan 14.21,23) și devotament față de cei pentru a căror mântuire a murit El (Matei 25.31-36). Ea presupunea și O CRUCE - renunțarea voită la tine însuți pentru alții (Marcu 8.34-38,10.32-45, Matei 16.24-26,20, 17,18, Luca 9.23-25, Ioan 12.25,25; 13.1-20).

Aceasta era o învățătură tare. Nu mulți au putut să o primească. Le plăcea să fie printre cei ce-L urmau atunci când Isus îi hrănea cu pâine și cu pește dar când li s-a vorbit despre adevărata calitate duhovnicească a Împărăției și de jertfa necesară pentru a o dobândi să ajungi la ea (Ioan 6.25-29), mulți dintre ucenici s-au întors și nu mai umblau cu El pentru că ziceau:

Vorbirea aceasta-i prea de tot; cine poate s-o sufere? Ioan 6.60

Ceea ce este surprinzător e că Isus n-a alergat după ei ca să-i facă să rămână membri înscriși în registrul Său. El a pregătit lideri pentru Împărăție, iar dacă cineva voia să fie un vas de slijire trebuia să plătească un preț.

Cei ce n-au vrut să continue drumul au rămas pe dinafară. S-au despărțit de cei aleși din pricina egoismului lor. Iuda, numit drac, a rămas până la capăt, dar în cele din urmă lăomia l-a pierdut. Hristos nu poate fi urmat decât renunțând la lume, iar cei ce s-au prefăcut s-au chinuit doar și și-au pierdut sufletul. (MATEI 27.3-10, FAPTE 1.18,19). Poate de aceea i-a vorbit Isus atât de aspru cărturarului care-I spusese:

Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.

Isus i-a răspuns acestui voluntar pentru slujire că nu va fi ușor:

Vulpile au vizuini, iar păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.

Un alt ucenic ar fi vrut să primească o amânare de la obligația de a se supune pentru ca să-și poată îngriji părintele în vârstă, dar Isus nu i-a permis nici o zăbavă:

Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește Împărăția lui Dumnezeu. Luca 9.59,60, Matei

8.21,22.

Un altul, voia să-L urmeze pe Isus dar cu condițiile puse de el; mai întâi ar fi vrut să-și ia rămas bun de la familie, anticipând poate o petrecere, dar Isus i-a spus răspicat:

Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu. Luca 9.62

Isus n-a avut nici timpul și nici dorința de a-și irosi energia cu cei ce voiau să-și impună condițiile pentru a deveni ucenici.

De aceea, cel care voia să se facă ucenic trebuia să socotească prețul:

Căci cine dintre voi dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Luca 14.28

Dacă nu, înseamnă să te faci de râsul lumii. Același lucru e valabil pentru împăratul care a intrat în război și n-a socotit prețul victoriei înainte de a începe ostilitățile. În rezumat, Isus a spus:

Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.