Cerul cheamă Pământul... Pământule, răspunde...!

Plictiseala este ceva ce te păleşte atunci când ceea ce faci nu te încântă. Este posibil ca în mare,
viaţa ta să fie o sumă de activităţi care nu-ţi plac, deci cum ar veni per total eşti plictisit de
moarte. Interesant este faptul că atunci când începi ceva nou, ai speranţa că poate acest „ceva” va
fi excepţia care-ţi va schimba impresia despre viaţă şi sistem. Însă, de obicei, rezultatul este în
cel mai bun caz acelaşi, dacă ultima experienţă nu a fost mai traumatizantă decât penultima şi în
cazul ăsta să te adânceşti şi mai mult în starea de plictis. Probabil că unii sunt de profesie
specializaţi în plictiseală, cu doctorat în lenevie.

„El” în fiecare dimineaţă se trezeşte atunci când nu sună ceasul şi când deschide ochii este
dezamăgit constatând că a dormit doar până la ora 12.00. Pentru că este plictisit de viaţă, are
nevoie de câteva zeci de minute până alege să se ridice din pat şi asta în general pentru ca are
nevoie la toaletă. Ajuns în baie, ia contact cu oglinda care îi resuscitează gândirea, aducându-i
aminte că are şi el o vârstă, că ar trebui să facă ceva cu viaţa lui, probabil să muncească, să îşi
găsească o fată care să-l ajute să-şi facă ordine în casă şi poate ceva de mâncare şi alte şi alte
bucurii de genul. Însă când realizează cum îi stă părul orice proces de conştiinţă dispare şi pentru
că iarăşi este plictisit de moarte, refuză să se mai gândească la orice altceva. Oare cu ce să se
preocupe în minutele care urmează? Ar mânca, însă frigiderul astăzi nu prezintă nicio ofertă
tentantă, iar magazinul care-l aprovizionează este prea departe pentru a exista vreo şansă ca în
următoarele zile cineva să se îndure şi să facă ceva în această privinţă. Fiind conştient de
gravitatea acestei realităţi, perspectiva postului pare atractivă. Poate că puţină gimnastică de
înviorare i-ar prinde bine, însă singurele sporturi pe care le practică consecvent sunt: mişcarea
degetelor pe tastatură, aruncarea privirii pe ecranul calculatorului şi bineînţeles, asemenea
fiecărui băiat microbist, fotbalul (câteva ore pe zi la FIFA 2008). Ca orice om cult care este
interesat de educaţia lui, în viaţa personajului nostru mai există şi momente când creşte interesul
pentru a citi. Acestea sunt momentele când trebuie să vizioneze un film, iar cei care-l difuzează
nu au avut inspiraţia să-i dubleze sunetul în limba lui maternă fiind astfel nevoit să se
mulţumească cu subtitrarea. Arată un mare interes şi pentru presa scrisă, mai ales pentru ziarele
şi revistele cu poze multe. Anul acesta şi-a propus să-şi doboare recordul pe care de 10 ani nu l-a
mai depăşit şi anume să citească o carte mai groasă decât broşura cu instrucţiuni de folosire a
televizorului. În rest, el este un om religios. În limbajul lui există cuvinte cu o conotaţie specifică
şi anume: „of, Doamne; pe toţi sfinţii; Doamne-ajută”, iar ori de câte ori poate, Îl evocă pe
Dumnezeul celor din jurul lui: al tatălui, al mamei lui etc. Îşi face şi cruce... atunci când primeşte
factura la telefon.

Situaţia lui pare tragică şi fără rezolvare. În mod normal, dacă lucrurile ar rămâne aşa, probabil
că la un moment dat ar muri de inaniţie. Însă, de obicei, acest specimen de om este asociat şi cu
“una bucată” pereche de părinţi ignoranţi, care nu pun mare preţ pe lucrurile esenţiale şi necesare
plodului lor, ci doar pe cariera lor înfloritoare, care de altfel îi conferă „micuţului nostru”
resursele financiare pentru a fi cine este.

Deci, aşa stând lucrurile, lozinci precum: „bucură-te, tinere, în tinereţea ta!” şi „pauzele lungi şi
dese - cheia marilor succese” i se potrivesc de minune. În situaţia asta, răsfăţatul sistemului, la un
moment dat în viaţa lui, datorită meritelor sale deosebite, se va trezi director al firmei pe care
tatăl lui a înfiinţat-o şi poate va moşteni şi averea bunicilor lui, ca tot restul vieţii să continue să
facă ceea ce ştie mai bine... adică NIMIC.

Scopul scrierii acestui pamflet este de a evidenţia, poate ducând la extremă, ignoranţa cu care
unii pământeni îşi trăiesc viaţa. Dacă toată lumea s-ar lăsa cuprinsă de comoditate, probabil că
plictiseala, lenea, delăsarea etc., ar fi ridicate la rang de virtuţi. Slavă Domnului că încă mai
există persoane pe Planeta Albastră care păstrează, poate şi pentru alţii, spiritul acesta al preţuirii
tuturor lucrurilor pe care „Cel de sus” ni le-a încredinţat! Poate că datorită acestor „oameni” noi
ceilalţi ne mai putem bucura încă de Creaţia lui Dumnezeu.

Astfel stând lucrurile, în speranţa că cele câteva rânduri scrise de mine vă vor atrage atenţia în
felul în care mi-aş dori, „am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea”.

Scris de Schmalberger Gabriel (adica de subsemnatul),
21.01.2008.