Apocalipsa capitol 11 ( -2-)

Și trupurile lor moarte vor zăcea pe strada cetății celei mari, care, în înțelesul duhovnicesc se numește Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor.

Acesta este Ierusalimul, dar el este numit duhovnicește Sodoma și Egipt, din cauza răutății poporului său și a domnitorului său. În el nu este mai puțină nelegiuire decât în Sodoma. Aici se găsește tot întunericul și robia morală din Egipt. În realitate, acesta este locul unde Domnul a fost răstignit, adică Ierusalimul. Astfel martorii cad și oamenii arată în diferite feluri satisfacția pe care ei o simt de a fi scăpați de mărturia lor supărătoare:

Și oameni din orice popor, din orice seminție, de orice limbă și de orice neam vor vedea trei zile și jumătate trupurile lor moarte și nu vor da voie să fie puse în mormânt. Și cei care locuiesc pe pământr se vor bucura și vor fi plini de veselie; și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi prorooci chinuiseră pe cei care locuiesc pe pământ. Dar după cele trei zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei; și ei s-au ridicat în picioare; și o mare frică a căzut peste cei care-i priveau. Și am auzit din cer un glas tare care le zicea: SUIȚI-VĂ AICI! Și s-au urcat într-un nor spre cer; iar vrăjmașii lor i-au privit. În ceasul acela s-a făcut un mare cutremur de pământ și s-a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acela de pământ. Și cei rămași s-au îngrozit și au dat slavă Dumnezeului cerurilor. A doua nenorocire a trecut. Iată, a treia nenorocire vine curând.

În ultimul rând vine trâmbița a șaptea, care ne conduce într-un chip general până la sfârșit. Trebuie să fim atenți pentru a înțelege bine structura cărții căci, cu toate că se neglijează adesea acest punct, el este foarte limpede arătat.

Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.

Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stau înaintea lui Dumnezeu pe sacunele lor de domnie, s-au aruncat cu fețele în jos și s-au închinat lui Dumnezeu, zicând:

Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care ești și care erai, că ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta.

Să observăm aici că sfârșitul veacului este înfățișat și a venit. Nu împărații și popoarele spun lucrul acesta în groaza lor - Apocalipsa 6.17 - ci, în cer, glasul acelora care au pricepere. Mai mult, A VENIT TIMPUL CA CEI MORȚI SĂ FIE JUDECAȚI. Nu este vorba de sfinții răpiți în cer, ci aici este ceasul care vine mai târziu, SĂ RĂSPLĂTEȘTI PE ROBII TĂI PROOROCI, PE SFINȚI ȘI PE CEI CE SE TEM DE NUMELE TĂU.

Nici un cuvânt nu este spus ca să ne arate că ei sunt răpiți în cer, ci numai că ei sunt răsplătiți. Dar, nu va fi răsplata decât la arătarea publică a Domnului Isus Hristos. RĂPIREA, în afara scenei acestei lumi, a sfinților care sunt preschimbați este de un alt ordin. Dar, cât despre cei ce se tem de Numele Domnului, cu ocazia acestui sfârșit de veac, nici unuia dintre ei, mici și mari, nu-i va lipsi răsplata. Și El va distruge de asemeni pe cei care distrug pământul. -versetul 18-. Acest verset este adevărata concluzie a capitolului 11.

Versetul 19 este, la drept vorbind, începutul unei noi serii de viziuni. Cu versetul 19 din capitolul 11 începe ceea ce se poate numi al doilea volum al Apocalipsei. Partea profetică a acestei cărți se împarte aici în mod lămurit în două părți distincte. Acesta e un fapt pe care noi nu trebuie să îl neglijăm dacă vrem să avem o idee corectă despre structura cărții și despre forța conținutului său. Este necesar să avem cel puțin o înțelegere exactă a principalelor sale trăsături și am risca să cădem în încurcătură dacă am amesteca diferitele părți sau dacă am presupune că totul se urmează în ordine cronologică. Pentru a înțelege mai bine ceea ce vreau să zic este suficient să ne reamintim că a șaptea trâmbiță duce într-un chip general până la sfârșit. Profeția se arată în mod constant în acest fel:

Ea prezintă o schiță generală a faptelor pentru a reveni apoi asupra anumitor amănunte. Avem un exemplu despre acest procedeu în ceea ce vestește Domnul în capitolul 24 din Matei ca răspuns la întrebările ucenicilor Săi. Până la vesrsetul 14, El ne dă o largă vedere de ansamblu:

Evanghelia aceasta a împărăției va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Și atunci va veni sfârșitul.

După aceasta, Domnul revine și se oprește asupra a ceea ce se întâmplă într-o sferă mai restrânsă adică în Iudeea, din momentul când URÂCIUNEA PUSTIIRII SE VA AȘEZA ÎN LOCUL SFÂNT. Dar este evident că aceasta se întâmplă cu câtva timp înainte de sfârșit și că obiectul pe care Domnul îl are în vedere este de a ne arăta o idee mai precisă despre îngrozitoarea stare de lucruri care va exista la Ierusalim înainte ca sfârșitul să vină. La fel este și în Apocalipsa. Pecețile și trâmbițele care prezintă evenimentele în ordinea lor succesivă ne conduc din momentul în care Biserica e văzută glorificată în cer, până la terminarea judecății, până la vremea când morții vor fi judecați și la ziua mâniei pe pământ ceea ce este evident, sfârșitul. Dar în partea care se deschide cu ultimul verset din capitolul 11, suntem aduși înapoi și o profeție specială începe. Sunt, presupun, lucrurile despre care era vorba când i s-a zis lui Ioan că el trebuia să proorocească din nou despre popoare și mulți împărați.

Și templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis; și s-a văzut chivotul legământului Său, în templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare.

În primul moment, o ușă fusese deschisă în cer și proorocul fusese dus acolo pentru a ne da o vedere generală după gândul lui Dumnezeu, despre ceea ce avea să se întâmple pe pământ. Această privire fiind terminată, noi suntem introduși într-o sferă de fapte mai restrânsă. Dumnezeu reia legăturile Sale cu vechiul Său popor Israel, cu toate că nu este încă ziua binecuvântării pentru iudei. Cerul nu s-a deschis, cum se va întâmpla în curând, pentru a lăsa să apară Isus urmat de sfinții înviați și venind să facă judecată fiarei, prorocului mincinos și a celor ce sunt cu ei. Este o stare de lucruri tranzitorie. Chivotul legământului Său e semnul sigur că El va împlini negreșit tot ceea ce S-a angajat El Însuși să facă.

Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare - expresie mai puternică a neplăcerii lui Dumnezeu și care arată clar că judecățile vor cădea din cer pe pământ cu o mai mare asprime.