Ultima călătorie, judecata şi răstignirea -1-

   Ultima călătorie, judecata şi răstignirea

   "Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: Iată că ne suim la Ierusalim şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul Omului, se va împlini"

   Dintre toate călătoriile facute de Isus, una poate fi urmărită fără nici o greutate - ultima Sa călătorie prin Palestina, drumul de la Capernaum la Ierusalim.

   Pentru a ajunge acolo a trebuit să ocolească mult, fiindcă cel mai scurt drum care leagă Galileea de Cetatea Sfântă, e orientat spre sud, trecând peste dealurile Samariei. Cărarea duce prin munţi, peste vqrfurile Garizim şi Ebal, locul vechiului Iuda, şi apoi prin Betel până în inima ţinutului Iuda, de-a lungul vechiului drum pe care a mers Avraam cu familia şi turmele lui. Trei zile dura călătoria de la Galileea la Ierusalim.

   Dar, fiindcă Iisus cunoştea bine sentimentul anti-evreies al samaritenilor, probabil, se îndoia că El si micuţa Lui "ceată" vor fi lăsaţi să treacă prin acest ţinut; pentru a fi sigur, a trimis înainte doi dintre ucenicii Săi - Iacov şi Ioan - şi într-adevăr, samaritenii I-au refuzat cererea. De aceea Isus şi ucenicii au plecat pe drumul din "ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan".

   Acest drum  merge în aval pe mijlocul văii largi şi toride unde numai malurile sunt împodobite cu vegetaţie tropicală, cu mici păduri de Tamarix şi plopi, ricin, lemn dulce. Pentru a ajunge la Ierihon, Isus a trecut Iordanul, prin vadul prin care odinioară au trecut şi copiii lui Israel, sub conducerea lui Iosua.

   Ierihonul nu mai era cetatea puternică de altădată, a vechiului Canaan; în partea sudică a dealului se întindea ca o adevărată perlă a arhitecturii greco-romane, un nou oraş construit de Irod cel Mare. La poalele citadelei numită Cyprus, fusese ridicat un palat măreţ. Teatrul, amfiteatrul săpat în coasta dealului, şi arcul, toate ornate cu coloane albe, scânteiau în lumina soarelui.

   În afara oraşului se întindeau plantaţii de tufe de balsam, cele mai de preţ plante din întreg ţinutul mediteranean, alături de crângurile de palmieri ce ofereau umbră şi răcoare.

   Isus a petrecut noaptea în Ierihon în casa unui vameş evreu numit Zacheu, departe de toate aceste splendori. El nu a putut ocoli Ierihonul, un adevăra centru al păgânismului grec, fiindcă drumul spre Ierusalim trecea chiar prin acest oraş. Drumul plin de praf de la Ierihon la Ierusalim are o lungime de 37 km şi şerpuieşte printre stânci abrupte cu o înălţime aproximativă de 1200 m. Cu greu mai poate fi găsit undeva în lume un astfel de drum care pe o distanţă scurtă să ofere contraste aşa de puternice.

   Din tabloul oferit de impresionanta vegetaţie luxuriantă de pe malurile Iordanului şi din arşiţa insuportabilă datorată soarelui tropical, se trece brusc în atmosfera friguroasă a piscurilor aride cu o înfăţişare neprietenească.

   Acest drum străbătut cu o săptămână înainte de Paşti de Isus şi ucenicii Săi, era parcă un preludiu al sfârşitului... Tot în acest timp, evreii de pretutindeni se îndreptau spre cetatea sfântă pentru celebrarea marii sărbători. În porţiunea aflată la cea mai mare înălţime, care se găseşte cam pe la jumătatea drumului, se găseşte cetatea sfântă ridicându-se dinapoia culmii muntelui Măslinilor. Priveliştea pe care o oferea Ierusalimul din acele zile apare astfel într-o descriere:

   "Cine nu a văzut Ierusalimul în toată frumuseţea lui, nu a văzut încă în viaţa sa un oraş măreţ şi minunat; şi cine n-a văzut cel de-al doilea Templu, n-a văzut niciodată o construcţie impresionantă."

   Vechiul Ierusalim apare prezentat de englezul Garstang cu aceste cuvinte:

   "Niciodată n-au arătat mai minunat templul şi oraşul; ritmul şi armonia artei greco-romane au înăbuşit tendinţele extravagante ale lui Irod şi au adus ordine şi bun gust în tradiţionalul haos al oraşului".

   Zidurile se înălţau la 75 m deasupra văii; în spatele crenelurilor se profilau contururile grandioaselor edificii; în partea opusă muntelui Maslinilor, în prim plan se afla Templul care întrecea în măreţie orice clădire; cu faţada înaltă şi lată de 50 m, orientată spre răsărit, era facută în întregime din marmură uşoară. Toate ornamentele Templului erau din aur curat. Coloanele de susţinere împrejmuiau curţile spaţioase şi holurile. Cel mai atractiv însă era tabernacolul din centru, care sclipea ca un vârf de munte înzăpezit. În partea nord-vestică a zidului Templului se afla turnul Antonia; un viaduct pornea din partea sudică iar pe cel mai înalt loc al oraşului se întindea palatul lui Irod ce era înconjurat de trei turnuri de 25, 30 şi 40 metri.

   Irod numea aceste turnuri Hippicus, Phasel si Mariamne. Din acel loc pornea un zid gros ce împărţea încă odată inima oraşului în două părţi. Deasupra acestui oraş cu fortificaţii,  ziduri şi turnuri, plutea o undă de ameninţare, de neîmblâzire. Unui excursionist, Ierusalimul i-ar inspira îndârjire, rigiditate, inflexibilitate. Însa acestea sunt chiar atributele care timp de 1000 de ani au ajutat pe evrei să reziste oricărei puteri a lumii. Şi tot rigiditatea, neînduplecarea şi infelxibilitatea au adus distrugerea Ierusalimului şi alungarea evreilor de pe pământul părinţilor lor.

   Isus a proorocit soarta Ierusalimului:

   "Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea".

   "Dimineaţa preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot Soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat ... Pilat a vrut să facă pe placul norodului . . . iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit."

   Descriele ce sunt făcute în cele patru Evanghelii cu privire la judecata, condamnarea şi răstignirea lui Isus au fost controlate şi ştiinţifiic de foarte mulţi învăţaţi astfel că, istoriceşte vorbind, s-au găsit multe documente demne de încredere până în cele mai mici amănunte. Martorii principali ai acuzării lui Iisus au fost desemnaţi în mod indirect iar locul în care a fost pronunţată sentinţa a fost stabilit cu precizie în urma săpăturilor. De asemeni, numeroasele incidente survenite în timpul judecăţii lui Iisus reies atât din surse contemporane dar şi în urma cercetărilor efectuate în zilele noastre.