Baza oricărei slujiri adevărate

   Nimeni nu poate fi un adevărat slujitor al lui Dumnezeu dacă nu cunoaşte principiul morţii şi al învierii. Domnul Isus Însuşi a slujit de pe această bază. Veti găsi în Matei 3 că, înainte de a-Şi fi început slujirea publică, Domnul a acceptat să fie botezat. El a fost botezat nu pentru că ar fi avut un păcat sau orice altceva care să fi necesitat curăţire. Nu, noi cunoaştem semnificaţia botezului. El este un simbol al morţii şi al învierii. Slujba Domnului nu a început până când, în mod simbolic EL nu Şi-a ocupat acel loc. După ce a fost botezat şi a acceptat de bună voie terenul morţii şi al învierii, Duhul Sfânt a venit peste EL. Apoi EL a început să slujească.

   Ce ne învaţă lucrul acesta?

   Domnul nostru a fost OM făra păcat. Nimeni în afară de El n-a păşit pe pământul acesta fără să cunoască păcatul. Şi totuşi, ca OM, EL, a avut o personalitate separată de a Tatălui Său. Când discutăm despre Domnul, trebuie să o facem cu foarte mare băgare de seamă, dar să ne amintim cuvintele Lui: "Eu nu caut voia MEA, ci voia Celui ce M-a trimis".

   Ce înseamnă aceasta?

   Cu siguranţă prin aceasta nu se înţelege că Domnul a avut o voinţă a LUI proprie. EL a avut o voinţă a LUI, propriile LUI cuvinte ne arată lucrul acesta. Ca Fiu al omului, EL a venit să împlinească voia Tatălui. Şi aceasta este esenţa. Elementul acela din EL, distinct de Tatăl, era sufletul uman pe care Şi l-a însuşit atunci când "la înfăţişare a fost găsit ca om." Fiind un OM perfect, Domnul nostru avea un suflet şi, desigur, un trup, întocmai cum tu şi eu avem un suflet şi un trup. În felul acesta EL avea posibilitatea să acţioneze DIN SUFLET - adică, din EL Însuşi.

   Vă amintiţi că imediat după botezul Domnului, şi înainte de a-Şi fi început slujba Lui publică, a venit diavolul şi L-a ispitit să-Şi împlinească nevoile Lui esenţiale transformând pietrele în pâine, să- Şi asigure o recunoaştere imediată a misiunii Sale făcându-Şi apariţia în mod miraculos în curtea Templului, să-Şi ia în primire fără întârziere domnia asupra lumii, destinată Lui. Sunteţi înclinaţi să vă întrebaţi de ce L-a ispitit diavolul să facă lucruri aşa de ciudate? El ar fi putut, gândiţi voi, să-L ispitească să păcătuiască într-un mod mai grav. Dar Satan nu a procedat aşa. El ştia mai bine. El doar i-a spus lui Isus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre să se facă pâini." Ce a vrut sa zică? Implicaţia era următoarea: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, trebuie să faci ceva ca să o dovedeşti. Iată o provocare. Unii vor pune cu siguranţă întrebarea dacă pretenţia Ta este justificată sau nu. De ce nu rezolvi această problemă definitiv acum, ieşind în faţă şi aducând o dovadă clară?"

   Obiectivul subtil al lui Satan era să-L determine pe Domnul să acţioneze în favoarea Lui Însuşi - cu alte cuvinte, din suflet. Prin poziţia luată, Isus a respins categoric o astfel de acţiune. În Adam, omul a acţionat din sine, separat de Dumnezeu. Aceea a fost întreaga tragedie din Grădină. Acum, într-o situaţie similară, Fiul Omului se aşează pe o altă poziţie. Mai târziu EL o defineşte ca principiul Său fundamnetal de viaţă - iar mie îmi place cuvântul grecesc din această formulare "Fiul nu poate face nimic DIN Sine". Această negare a supremaţiei vieţii sufletului urma să guverneze întreaga Lui slujire.

   Aşa că putem spune cu deplină siguranţă că întreaga lucrare pe care Domnul Isus a făcut-o pe pământ, înainte de moartea Sa pe cruce, a fost înfăptuită pe baza principiului morţii şi al învierii, cu toate că răstignirea propriu-zisă de la Calvar îşi aştepta împlinirea abia în viitor. Tot ce a realizat EL a fost pe acest temei Iar dacă este aşa - dacă Fiul Omului a trebuit să treacă prin moarte şi înviere (simbolic şi în principiu) în vederea lucrării, am putea face noi altfel? Cu siguranţă că nici un slujitor al Domnului nu-I poate sluji fără a cunoaşte lucrarea aceluiaşi principiu în viaţa sa. Nici nu se poate lua în discuţie o altă modalitate.

   Isus le-a vorbit foarte clar ucenicilor Săi despre acest lucru, atunci când S-a despărţit de ei. După moartea şi învierea Sa, le-a spus acestora să aştepte în Ierusalim puterea care urma să vină peste ei. Ce este Această Putere a Duhului Sfânt, această "putere de sus" despre care le-a vorbit EL? Ea nu este altceva decât forţa morţii şi a învierii şi a înălţării Sale, pentru ca ele să ne poată fi aduse nouă. El Este Cel care "conţine" acele valori şi le transmite oamenilor. Acesta este motivul pentru care Duhul nu a putut fi dat până când Isus nu a fost glorificat. Numai dupa aceea EL a putut să se odihnească peste bărbaţi şi femei pentru ca aceştia să poată fi martori, căci fără valorile morţii şi ale învierii lui Cristos, orice mărturie este goală.