O deplină încredere în Ziua Judecăţii

Am încercat să caut pe Internet după expresia „ziua judecăţii” atât în română, cât şi în engleză, fiind într-un fel interesat să aflu ce rezultate voi obţine. Dintre multiplele legături furnizate, am selectat câteva dintre ele şi astfel am reţinut faptul că „Ziua Judecăţii în tradiţiile iudeo-creştine şi islamice reprezintă timpul de la sfârşitul istoriei lumii, când Dumnezeu va judeca valoarea morală a fiecărui om, precum şi a întregii umanităţi”. Ca un mic comentariu asupra acestei afirmaţii, cred că în mod deosebit merită reţinută expresia „valoarea morală a fiecărui om”, ceea ce presupune că la acel moment se va face o diferenţă între oameni ţinând cont de ceea ce subzistă ca element de valoare în inima oricui.

Mai departe, am reţinut următoarea definiţie din enciclopedia Wikipedia: „În teologia creştină, Ziua Judecăţii reprezintă judecata finală şi veşnică a lui Dumnezeu aplicată la toate naţiunile pământului. Aceasta va avea loc după învierea morţilor şi la a doua revenire a lui Hristos.”. La această definiţie apreciez conectarea momentului Zilei Judecăţii cu evenimentul revenirii lui Hristos, fapt care va conduce la siguranţa mântuirii celor credincioşi şi la executarea corectă a judecăţii ţinându-se cont de „valoarea morală” anterior menţionată.

În enciclopedia Britannica am citit: „Ziua Judecăţii reprezintă o judecare generală sau uneori individuală a gândurilor, cuvintelor şi faptelor oamenilor, desfăşurată de către Dumnezeu, diferite zeităţi sau în baza legilor cauzei şi efectului”. Menţionez faptul că această definiţie încearcă să surprindă şi contextul religiilor orientale în genul hinduismului, unde există o mulţime de zeităţi, sau budismului, în care nu se face referinţă decât la legea „cauzei şi a efectului”. În orice caz, chiar dacă alegem varianta „atee” a legii cauzei şi a efectului, este clar că există consecinţe inevitabile ce decurg din „gândurile, cuvintele şi faptele” noastre, lucru ce exprimă în final „valoarea morală” a fiecărei persoane ce a trăit pe pământ.

În continuare enciclopedia Columbia menţionează: „Ziua Judecăţii reprezintă punctul central al teologiei evenimentelor finale în cazul creştinismului, iudaismului şi islamismului, uneori numită şi Ziua Domnului”. Îmi place foarte mult ideea de „punct central” pentru viziunea teologică a evenimentelor finale, precum şi această personalizare de „Ziua Domnului”, făcându-se referinţă la Cel care va desfăşura această judecată. Oare şi pentru noi reprezintă un „punct central” această învăţătură?

Dicţionarul Wiktionary ne spune: „Ziua Judecăţii reprezintă judecarea finală de către Dumnezeu a întregii umanităţi mai precis atât a celor vii, cât şi a celor morţi, eveniment ce se va realiza la sfârşitul istoriei lumii, când fiecare om va fi recompensat sau pedepsit conform cu propriile sale merite”. Această concepţie a „meritelor personale” poate să pună în umbră ideea „valorii personale”, transformând judecata într-o evaluare a faptelor bune sau rele, incluzând aici gândurile şi vorbele rostite. Lăsând la o parte noţiunea de „merit”, totuşi judecata întotdeauna se bazează pe elemente faptice, pe înregistrări cu privire la toate acţiunile noastre. Aşadar, aş înlocui cuvântul „merit” cu cel de „faptă” în sensul extins pe care l-am menţionat.

Iar în Macmillan British Dictionary se precizează: „Ziua Judecăţii reprezintă un timp, undeva în viitor, când anumite persoane au credinţa că istoria lumii se va încheia”. Nu pot să nu observ tendinţa mult laicizată a acestei definiţii în cazul acestui dicţionar de referinţă. Pot chiar să afirm că m-a dezamăgit puţin această exprimare, cel puţin la început, dar pe de altă parte este adevărat că istoria lumii nu se va încheia cu totul în Ziua Judecăţii, ci doar va continua într-un plan superior însă doar cu cei mântuiţi. Am speranţa să fim şi noi printre aceştia, mai ales că între acele „anumite persoane” din definiţia propusă, fac parte şi eu.

De ce am preferat să aleg astfel de citate pentru a vorbi despre Ziua Judecăţii? De ce nu am luat mai multe versete pe marginea cărora să comentez? Ei bine, fiindcă există o mulţime de comentarii cu privire la teologia judecăţii încât nu aş face altceva decât să repet într-o măsură mai mare sau mai mică ceea ce deja a fost spus. Pe de altă parte, sunt puţine persoane „religioase” care îşi mai iau timp să se uite şi dincolo de limitele proprie credinţe pentru a vedea ce crede „lumea” cu privire la acest subiect.

Ceea ce pot înţelege, ca o observaţie generală, este faptul că Ziua Judecăţii reprezintă în mare parte un articol de anticariat, un fel de piesă de colecţie dintr-o galerie destul de prăfuită a relicvelor trecutului. Cu siguranţă că a existat un abuz nefiresc din partea bisericii creştine cu privire la folosirea ameninţării Zilei Judecăţii, fapt ce a condus la o reacţie la fel de vehementă împotriva acestei învăţături. Însă totuşi, observ că oamenii, în mare parte nereligioşi, ce au întocmit aceste enciclopedii şi dicţionare, au subliniat aspectul important al „valorii morale” şi al „legii cauzei şi efectului” ce sunt asociate acestui eveniment.

Într-un fel sau altul, când te gândeşti la această „judecată a judecăţilor” sau „judecată la superlativ”, nu poţi să nu asociezi conceptul unei dreptăţi depline, ce trebuie să ia în considerare valoarea fiecărui om şi tot ceea ce acesta a făcut. De fapt, aşa se procedează în mod normal în orice sală de tribunal, dar diferenţa constă în realitatea afirmaţiei că nici un judecător uman nu poate discerne în mod direct gândurile sau vorbele unei persoane.

În spiritul acestei idei voi cita din Ecclesiast 12.4 „Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă, iar judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bun, fie rău”. Mai departe, apostolul Pavel spunea în epistola către Romani 2.16 „Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos lucrurile ascunse ale oamenilor.”. Prin urmare, nu există o ascundere a ceea ce am făcut de-a lungul vieţii, ci doar o expunere directă în faţa unui tribunal ceresc.

Însă mă întreb, în cazul în care această judecată va avea totuşi loc, ce siguranţă am eu şi cu tine pentru a putea trece cu bine? Cum putem să fim siguri că nu vom fi condamnaţi? Cum putem dobândi acea „valoare morală”, acele „merite personale” şi mai ales cum vom putea culege „roade bune” în cazul în care vom apărea şi noi în faţa tribunalului ceresc? De-a lungul timpului oamenii s-au temut, au negat şi chiar au hulit pe Dumnezeu din cauza judecăţii viitoare. Cum să nu cădem şi noi, tu şi cu mine, în această răzvrătire inevitabilă împotriva Creatorului şi Judecătorului întregului univers?

Răspunsul potrivit este cel dat de apostolul Ioan în prima sa epistolă, mai precis 1 Ioan 4.17-18: „Cum este Hristos, aşa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea Sa a devenit desăvârşită în noi, astfel încât să avem o deplină siguranţă în Ziua Judecăţii. În această iubire nu există teamă, fiindcă dragostea desăvârşită alungă teama, deoarece orice teamă are asociată frica de pedeapsă din partea lui Dumnezeu, iar cui îi este frică de judecată înseamnă că nu a ajuns încă la această iubire desăvârşită.”. Mai precis, în măsura în care Îl vei cunoaşte pe Hristos în această viaţă, vei experimenta tot mai mult manifestarea iubirii Sale desăvârşite în inima ta, iar frica de judecată nu va mai avea loc în mintea ta, fiindcă „meritele” Sale vor fi ale tale, „valoare Sa morală” va fi a ta, iar „faptele Sale curate” vor fi transpuse în viaţa ta, astfel încât la judecată chipul Său va străluci din toată fiinţa ta.

Fie ca Domnul şi Judecătorul întregului pământ să strălucească încă de acum în inima şi în viaţa ta, fiindcă numai astfel vei putea avea o deplină încredere în Ziua Judecăţii! Fie ca Isus Hristos să se nască astăzi în inima ta şi să te conducă pe calea desăvârşită a iubirii Sale! Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine. Să nu Îl dezamăgim pe Creatorul nostru şi să nu fim lipsiţi de slava Sa!

Octavian Lupu
Conexiuni Creştine Contemporane
www.conexiunicrestine.ro