Dragostea găseşte plăcere în slujire

   În 1 Petru 5.1-2, Petru scrie:

   "Sfătuiesc pe bătrânii dintre voi, eu, care sunt bătrân împreună cu ei, un martor al suferinţelor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi, veghind asupra ei, nu fiind constrânşi, ci de bunăvoie, nu pentru un câştig ruşinos, ci cu dragă inimă".

   Cu alte cuvinte, Dumnezeu iubeşte pe pastorul voios! Observă cât de hedoniste sunt aceste poveţe. Petru nu-i sfătuieşte pe pastori doar să-şi facă treaba, indiferent ce s-ar întâmpla. Perseverenţa în vremurile grele este un lucru bun. Este chiar esenţial! Dar pastorilor nu li se porunceşte doar acest lucru. Ni se porunceşte să ne bucurăm de lucrarea noastră!

   Petru condamnă două motivaţii. Una dintre ele este "constrângerea". Nu-ţi face lucrarea din constrângere. Aceasta înseamnă că impulsul ar trebui să vină cu bucurie din interior, şi nu ca o constrângere, din exterior. Presiunea din partea părinţilor, aşteptările adunării, frica de eşec sau cenzura religioasă - toate acestea nu sunt motivaţii bune pentru a rămâne în slujirea pastorală. Ar trebui să existe o puternică dorinţă interioară. Ar trebui să VREM slujirea. Aceasta ar trebui să fie bucuria noastră. Bucuria în slujire este o datorie - o povară uşoară şi un jug uşor.

   Cealaltă motivaţie condamnată de Petru este dorinţa de a câştiga bani ("nu pentru un câştig ruşinos"). Dacă motivul sunt banii, bucuria ta nu vine din slujire, ci din lucrurile pe care ţi le poţi cumpăra cu banii din salariu. Aceasta este ceea ce Lewis numeşte mercantilism (se consideră că la baza bunăstării stă acumularea capitalului bănesc).

   "Râvna" pentru slujire nu ar trebui să vină din răsplata extrinsecă a banilor (care vine din afară, care nu provine din esenţa lucrului), ci din răsplata intrisecă a faptului de a vedea cum harul lui Dumnezeu curge prin tine spre alţii. În 3 Ioan 1.4, Ioan ne dă un bun exemplu de acest gen de bucurie: "Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr."

   Atunci când o astfel de răsplată creează o râvnă plină de bucurie în slujire, Hristos este onorat (întrucât El este "adevărul" pe care îl urmează oamenii noştri), iar oamenii sunt iubiţi (întrucât nu pot primi un beneficiu mai mare decât harul de a-L urma pe Hristos).

   Deci porunca apostolului Pavel este să căutăm bucuria în slujire. Acest lucru nu este ceva opţional. Nu este doar un rezultat neaşteptat. Este o datorie! A spune că eşti indiferent faţă de porunca apostolului de a experimenta această bucurie înseamnă a fi indiferent faţă de voia lui Dumnezeu. Şi aceasta este un păcat.

   Ph. Brooks, un pastor episcopalian care a trăit cu o sută de ani în urmă, a prins spiritual sfatul dat pastorilor de către apostolul Petru:

   " Mă gândesc, din nou, că esenţial pentru succesul predicatorului este ca el să se bucure de lucrarea sa. Vreau să spun că trebuie să se bucure că o face, şi nu doar de ideea în sine. Niciun om căruia îi repugnă detaliile sarcinii sale nu poate îndeplini bine acea sarcină în mod constant, indiferent cât de copleşit ar fi spiritul ei. El se poate mobiliza şi poate duce sarcina la îndeplinire împotriva dezgustului său, dar nu poate face acest lucru an după an, zi de zi. De aceea, dacă poţi simţi o plăcere simplă în ceea ce ai de făcut ca slujitor în înflăcărarea scrisului, în strălucirea discursurilor, în a sta înaintea oamenilor şi a-i mişca emoţional, în a avea contact cu tinerii, nu considera această bucurie doar o plăcere perfect legitimă, ci un element esenţial al puterii tale. Cu cât te bucuri mai mult de toate, cu atât le faci mai bine pe toate.

   Toate acestea sunt adevărate şi cu privire la predicare. Bucuria ei cea mai profundă provine din marea ambiţie care îi stă înainte, şi anume, glorificarea Domnului şi măntuirea sufletelor oamenilor. Nicio altă bucurie de pe pământ nu se compară cu aceasta. Slujirea care nu simte această bucurie este moartă. Dar în spatele acestei bucurii supreme, bătând smerit la unison cu aceasta, după cum un trup sănătos vibrează prin simpatie alături de gândurile profunde şi dorinţele pure ale minţii şi sufletului, cei mai buni slujitori au fost întotdeauna conştienţi de o altă plăcere care ţinea chiar de actul îndeplinirii lucrării respective. Atunci când citim vieţile majorităţii predicatorilor eficienţi din trecut sau când întâlnim oameni ai lui Dumnezeu din zilele noastre, ce sunt predicatori puternici ai Cuvântului, vedem cât de clar şi cât de profund îi încântă însăşi exercitarea slujirii lor."

notă:  Definirea hedonismului creştin - după John Piper:

   Hedonismul creştin este o filozofie de viaţă construită pe următoarele cinci convingeri:

   1. Dorinţa după fericire este o experienţă umană universală şi este bună, nu păcătoasă.

   2. Nu ar trebui să încercăm niciodată să negăm tânjirea noastră după fericire sau să ne împotrivim ei, ca şi cum ar fi un impuls greşit- dimpotrivă, ar trebui să încercăm să intensificăm această tânjire şi să o hrănim cu ceea ce ne va asigura cea mai profundă şi mai durabilă satisfacţie

  3. Cea mai profundă şi mai durabilă fericire se găseşte în Dumnezeu. Nu DE LA Dumnezeu, ci ÎN Dumnezeu.

   4. Fericirea pe care o găsim în Dumnezeu îşi atinge împlinirea atunci când este împărtăşită cu alţii, în multiplele forme ale dragostei.

   5. În măsura în care încercăm să abandonăm propria noastră plăcere nu reuşim să-L glorificăm pe Dumnezeu şi să-i iubim pe oameni (sau într-o altă formulare: căutarea plăcerii este o parte necesară a întregii noastre închinări şi a adevăratei virtuţi).

   Scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu bucurându-se de El pentru totdeauna!