Când cineva se întoarce din dragoste, Îl slujeşte pe Isus cu dragoste

Am citit demult (acum 18 ani) o carte despre Albert Schweitzer (care a primit premiul Nobel pentru pace): era bogat, a absolvit două facultăţi ( Filosofia, Teologia), putea să concerteze toată viaţa lui,  fiind un talentat muzician.....Nu era încă însurat, iar când se întorcea în casa părintească (ce-avea o grădină frumoasă), fericirea pe care o simţea aproape că îl durea: reflecta: "Eu sunt atât de bogat, sănătos, fericit, iubesc şi muzica, mă bucur de tot ce e în jurul meu, iar în lume sunt atâţia săraci, bolnavi,orbi, surzi, nefericiţi..." Se gândea că era ceva nedrept şi necreştinesc să nu încerce măcar să-i ajute pe cei din jurul său. Biografia sa pe scurt este mai jos:

Albert Schweitzer s-a născut la 14 ianuarie 1875 în Kaysersberg, Alsacia, pe atunci în Imperiul prusac(după primul război mondial în Franţa). Era fiu si nepot de miniştri.

A copilărit la Gunsbach şi a studiat pianul şi orga. A învăţat în oraşul francez Mulhouse (Mülhausen), obţinând aici diploma Abitur (echivalentul bacalaureatului), în 1893. Fiind un organist apreciat, a scris şi o biografie a lui Bach, în franceză şi în germană.După stagiul militar a studiat filozofia şi teologia la Universitatea din Strasbourg. A fost preot pentru un an la biserica St. Nicholas din Strasbourg, apoi profesor la colegiul teologic St. Thomas din Strasbourg.În 1906 a publicat lucrarea Geschichte der Leben-Jesu-Forschung, care i-a adus renumele de savant teolog. Din păcate, teologia lui era liberală, punând sub semnul întrebării aproape toate minunile din Biblie. Deşi confuz în doctrină, a fost curat şi măreţ în fapte, după cum urmează.  Şi-a propus să plece ca misionar în Africa, şi pentru aceasta în anul 1905 a început să studieze medicina la Universitatea din Strasbourg. În 1912 s-a căsătorit cu medicul anestezist Helene Bresslau. Avea 37 de ani si ea o vârstă apropiată, iar uniunea lor a fost intelectuală, sufletească, spirituală, în primul rând.

Albert Schweitzer a obţinut diploma de medic în 1913 şi în 1917 a fondat propriul spital la Lambarene, în Africa Ecuatorială franceză. A fost luat prizonier de război şi a fost trimis pentru 6 ani în Europa. În această perioadă a predicat în biserică, a susţinut prelegeri, concerte, cursuri de medicină, a scris lucrările On the Edge of the Primeval Forest, The Decay and Restoration of Civilization, Civilization and Ethics, Christianity and the Religions of the World.

A revenit în Africa, la Lambarene în 1924 şi a extins spitalul înfiinţat în 1917. Aici a fost medic şi chirurg pastor, intendent de clădiri, a scris cărţi ştiinţifice, a comentat istoria contemporană, şi-a continuat preocupările muzicale. A avut o fiică, Rhena Schweitzer, la aproape 40 de ani. S-a întors la munca din Africa pe care-a mai părăsit-o temporar, doar în timpul celui de-al doilea război mondial. Şi-a petrecut aproape 40 de ani în Africa, fiind medic-misionar.

A primit doctorate onorifice de la mai multe universităţi europene, i s-a decernat Premiul Goethe la Frankfurt (în 1928). În 1952 i se decerna Premiul Nobel pentru Pace şi cu cei 33 000 de dolari primiţi a început să construiască spitalul pentru leproşi din Lambarene. A murit la vârsta de 90 de ani în Lambarene, Republica Gabon.

E renumit ca una dintre cele mai complexe şi impresionante personalităţi ale secolului XX.

Albert Schweitzer a fost numit cel mai mare creştin al vremii sale. Şi-a bazat filosofia personală pe ideea "respectului pentru viaţă", a servit omenirea prin gândire şi acţiune. Iată câteva maxime ale sale:

"Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului. Dacă-ţi place ce faci, atunci vei avea succes."

„Fă ceva minunat! Oamenii ar putea imita gestul tău.”

 „Tragedia vieții constă în ceea ce moare într-un om în timp ce trăiește"

"Uneori, fericirea înseamnă...uitare"-asta ar putea să se refere la uitarea necazurilor trecute, să le considerăm binecuvântări ascunse, dar şi la iertarea şi trecerea cu vederea a ofenselor, loviturilor de tot felul aduse de alţii în viaţa noastră.

El se simţea vinovat că e atât de fericit, când în lume există atâta suferinţă şi boală. Aşa că între 30-38 ani a absolvit şi Medicina şi a plecat ca medic în Africa, să îngrijească gratuit pe cei mai puţin norocoşi...chiar şi pe leproşi. S-a dăruit celor bolnavi pentru că era prea fericit pentru un singur om şi simţea această povară a responsabilităţii pentru binele altora. Când a murit, la 90 de ani, peste un milion de africani au fost la înmormântarea lui: îi spuneau Doctorul..

Ah, dacă ne-am întoarce şi noi la Domnul din dragoste pentru El, din adorare pentru sfinţenia Lui şi nu siliţi de boli, necazuri sau frica de moarte... Ce creştini ai slujirii am putea fi....Din categoria celor ce spun Domnului: "Doamne, ce pot face azi pentru Tine? Să nu fim dintre cei ce-L întreabă pe Domnul zilnic: "Doamne, ce mai faci azi pentru mine?"

Din păcate, cei mai mulţi suntem, aşa cum spune Domnul Isus "siliţi să intrăm" la nuntă, în Împărăţia cerurilor.. Nu de Domnul obligaţi (caci El ne-a lăsat voinţa liberă), ci de împrejurările vieţii noastre şi de încăpăţânarea şi independenţa noastra.

Cât de minunat va fi să auzim în ziua cea mare: "Vino, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului Tău!"