Totul va fi făcut nou

Când trâmbiţa sună şi Domnul coboară pe pământ, cei neprihăniţi înviaţi şi cei ce se întâlnesc cu El pe nori, încep o călătorie de o săptămână, în slavă, dinspre pământ spre cer. Vor fi opriri pe drum? Popasuri în tabără? Poate vom fi prea ocupaţi să facem schimb de experienţă şi să depănăm amintiri cu cei iubiţi cu care ne reunim, ca să avem nevoie de pauze. Vom trece pe lângă planete şi sori, stele şi sisteme solare şi vom sosi în cele din urmă -poate prin acel lung coridor în spaţiul deschis din Orion- la porţile cerului.

Dar chiar înainte de a se deschide acele porţi, va fi un moment emotionant pe care îl vor vedea cu toţii. Milioane de oameni din toate generaţiile vor privi împietriţi scena aceasta. Nu ştiu cum face Dumnezeu ca toti sa vadă, dar El are metodele Lui. La urma urmei, înţelegem televiziunea, sateliţii, mijloacele moderne de comunicare în masă - şi Dumnezeu A CREAT principiile fizicii care fac posibile astfel de lucruri.

Imaginaţi-vă tabloul împreuna cu mine:

În timp ce cei răscumpăraţi sunt întâmpinaţi în Cetatea lui Dumnezeu, deodată răsună un triumfător strigăt de adorare. Fiul lui Dumnezeu stă cu braţele întinse ca să-l primească pe părintele neamului nostru - pe cel pe care El l-a creat, pe cel care a păcătuit împotriva Creatorului său şi pentru al cărui păcat sunt vizibile semnele crucificării pe trupul Mântuitorului. Când Adam vede cicatricele acelea făcute de cuiele necruţătoare, el nu cade la pieptul Domnului său ci plin de umilinţă se aruncă la picioarele lui Hristos spunând:

'VREDNIC, VREDNIC ESTE MIELUL CARE A FOST ÎNJUNGHIAT! '

Vă puteţi imagina acest bărbat impunător, înalt, aruncându-se la picioarele lui Isus?

(Aveam un coleg voinic la colegiu, care s-a dus într-o vară să vândă cărţi religioase. Din pacate, pe cât era de înalt, pe atât era de timid. Mai târziu, plin de sfială ne-a spus ce s-a întâmplat când a poposit la prima casă. Doamna a deschis uşa si l-a invitat înăuntru. Zâmbind, a facut un pas înainte si s-a împiedicat de pragul uşii întinzându-se cât era de mare la picioarele ei! Am râs de ne-am prăpădit imaginându-ne în ce hal era!)

Dar, cât de diferită este scena în care Adam, părintele neamului omenesc alege să cadă la picioarele Mântuitorului.

Plin de iubire, Mântuitorul îl va ridica şi îl va face să se mai uite încă odată la casa din Eden de care a fost despărţit aşa de mult timp...

Amintiţi-vă că după alungarea sa din Eden, viaţa lui Adam pe pământ a fost plină de tristeţe. Fiecare frunză care murea, fiecare victima sacrificată, orice stricăciune pe frumosul chip al naturii, orice pată pe puritatea omului, nu făcea decât să-i amintească de păcatul lui. Se chinuia groaznic văzând cum lumea e plină de nelegiuire.

Imaginaţi-vă ce remuşcări avea el când drept răspuns la rugăminţile şi avertizările sale sincere, i se reproşa că el este cauza tuturor acelor lucruri. Cu umilinţă şi răbdare, el a purtat timp de aproape 1000 de ani pedeapsa păcatului său. S-a pocăit cu credinţă şi încrezător în meritele Mântuitorului promis, el a murit cu speranţa unei învieri.

Fiul lui Dumnezeu a răscumpărat greşeala omului şi Adam este repus în prima sa proprietate. Plin de bucurie, el va admira copacii care îl încântau odată - aceeaşi copaci ale căror fructe el însuşi le adunase în zilele sale de neprihănire şi bucurie. El va vedea viţa de vie pe care a crescut-o cu mâinile sale şi chiar florile pe care odată îi plăcea atât de mult să le îngrijească. În timp ce mintea lui înţelege realitatea acestei scene, el îşi va da seama că acesta este într-adevăr Edenul restaurat, mai încântător acum decât a fost atunci când a fost alungat din el.

Când Mântuitorul îl va conduce la pomul vieţii şi va aduna fructele slăvite pentru ca el să le mănânce, Adam se va uita în jurul lui şi va vedea o mulţime din familia lui, răscumpărată stând în Paradis. El îşi va arunca coroana sclipitoare la picioarele lui Isus şi Îl va săruta cu dragoste pe Răscumpărătorul lui. Apoi îşi va înălţa glasul şi bolţile cereşti vor răsuna un cântec biruitor. Şi familia lui Adam i se va alătura aruncându-şi coroanele la picioarele Mântuitorului, plecându-se în faţa Lui plini de adorare.

La această reuniune stau martori îngerii care au plâns la căderea în păcat a lui Adam şi s-au bucurat când Isus S-a înălţat la cer dupa învierea Sa.

Acum, privind înfăptuită lucrarea de răscumpărare, îşi unesc toţi glasurile într-o cântare de laudă... în ţinutul în care s-a născut cântecul!

Vă puteţi imagina melodiile minunate?

Închipuindu-ne această scenă, presupun că singurul lucru care contează cu adevărat este acesta:

- VEI FI ŞI TU ACOLO?

Aceasta este ţinta. Îţi petreci timp, zi de zi ca să te apropii şi mai mult de Isus?

Curând va veni timpul când lucrurile aceste lumi vor părea nimicuri sau chiar mai puţin...

Nu este minunat că Isus a facut posibilă alăturarea pentru noi la oastea cerească?