Salcâmul

Salcâmul

   Sub denumirea ştiinţifică de Robinia pseudoacacia, salcâmul s-a răspândit în ultimile decenii pe aproape întreg globul pământesc datorită puterii sale de lăstărire (este o specie invazivă!). Se consideră că provine din America de Nord, iar în Europa ar fi fost introdus în preajma anului 1601. El creşte aşadar spontan, pe orice tip de teren, având o mare rezistenţă la ger dar şi la secetă, "trăind" aproximativ 100 de ani. Tulpina acestui arbore atinge între 25-30 metri, lemnul fiind dur, de esenţă tare, foarte rezistent la umezeală.

   Scoarţa şi seminţele salcâmului conţin o substanţă toxică (fitotoxine, robinia) însă Creatorul, a pus în florile acestui arbore, puteri miraculoase ale căror proprietăţi au fost şi sunt mult apreciate, îndeplinind astfel multiple roluri benefice: decorativ, melifer, medicinal dar şi de protecţie a terenurilor. Înfloreşte în ultima decadă a lunii mai-întâia decadă a lunii iunie, având flori compuse de culoare albă în ciorchine, cu un miros caracteristic, (inconfundabil!) pronunţat.

   În România, salcâmul (aproximativ 100.000 de hectare!) este principala specie forestieră, lemnul său fiind utilizat în construirea gardurilor, a stâlpilor de susţinere, a traverselor de cale ferată, a doagelor, a cozilor de unelte agricole, pentru parchetele locuinţelor, ca şi cherestea, precum şi în industria navală şi a mobilei.

   Fiind o plantă MELIFERĂ, salcâmul este foarte apreciat în apicultură, plantele melifere fiind acele plante care produc nectar şi sunt vizitate de albine care transformă apoi nectarul în miere.

   Am găsit prin diverse articole şi studii că salcâmul (florile!) are proprietăţi de neegalat, fiind denumit de unii cercetători chiar plantă-lecuitoare, tămăduitoare, benefică în peste 60 de boli. Datorită acestei mari valori terapeutice, florile sunt utilizate în industria farmaceutică naturistă. De asemeni, ele sunt utilizate şi în industria produselor cosmetice, precum şi în industria alimentară. Florile de salcâm, bogate în nectar erau folosite la vopsitul bumbacului şi a mătăsii în galben. Uscate, florile se puneau pe rănile provocate de arsuri.

   Salcâmul, era considerat (şi este înca, de unii oameni!) un simbol al veşniciei, un martor ocrotitor al iubirii, un simbol al tenacităţii şi longevităţii. Există multe legende legate de acest arbore printre care şi aceea referitoare la meşterul Hiram trimis de regele Tyrului la curtea lui Solomon pentru a conduce lucrările de zidire ale Templului. Legenda spune că Hiram, având în subordine 300.000 de lucrători-ucenici, care erau plătiţi în funcţie de gradul deţinut, a fost ucis de trei calfe nemulţumite, şi îngropat într-un loc ascuns, marcat de ei cu o ramură de salcâm. Evreii obişnuiau de altfel, să pună la capătul unui mormânt câte o ramură de salcâm exprimându-şi astfel credinţa în nemurire.

   O altă legendă, spune că atunci când Mântuitorul ISUS Se afla pe cruce şi Îşi dădea suflarea, TOT CE ERA VIU A FREMĂTAT... Copacii toţi au făcut un jurământ să plângă, să sufere după ISUS, şi să le slujească oamenilor dându-le o "energie purificatoare". 

   "Noi primim de la verdele ce ne înconjoară nu numai OXIGEN, ci şi ENERGIE căci în aceşti arbori, Dumnezeu a pus putere de vindecare, uşurând multe dureri"  scria un biolog.

   Din Scriptură, aflăm că lemnul de salcâm era utilizat la construirea altarelor, a drugilor, a meselor, a chivotului, a scândurilor pentru diferite construcţii (apare cel mai frecvent în Cartea Exodul şi Deuteronom).

   Efecte benefice asupra sănătăţii:

   - acţiune antispastică

   - acţiune alcalină

   - acţiune sedativă

   - acţiune clamantă.

   Extractele din flori de salcâm, sunt utilizate frecvent în atacurile de panică, pentru liniştire, calmare, pentru reducerea acceselor de mânie, iritare, depresie prelungită, anxietate, insomnii, migrene, dureri de stomac, (constituie un excelent pansament gastric), în afecţiuni digestive, calmant al tusei, în combaterea crampelor musculare de natură nervoasă, în toate stările de stress, combate bulimia, tulburările de vedere.

   Apa din flori de salcâm: peste o mână de flori de salcâm uscate, punem 1 litru apă de izvor şi o putem consuma în loc de obişnuita apă potabilă (1 litru pe zi!)

   Mierea din flori de salcâm: 1 farfurie adâncă plină cu flori de salcâm peste care punem 1 litru apă de fântână, lăsăm la macerat 1 zi, apoi strecurăm, şi peste lichid punem 1 kg zahăr amestecând bine şi punându-l la fiert până se leagă bine. (asemănător se poate prepara şi siropul din flori de salcâm !) Acestea au efecte benefice pentru copiii noştri în procesul de învăţare şi memorare, precum şi pentru întărirea sistemului imunitar, în recuperarea după diverse boli, răceli.

   Salata din flori de salcâm : peste o farfurie plină cu flori de salcâm stoarcem zeama de la o lamâie, punem miere, apoi apă de izvor ca să fie acoperite şi lăsăm la macerat 6 ore. Se consumă dimineaţa pe stomacul gol fiind benefică în zilele de suprasolicitare.

   Băile cu flori de salcâm au un excelent efect calmant asupra sistemului nervos, încordarea psihică, stress. La fel de binevenită este o plimbare prelungită prin pădurile de salcâm.

   În gospodăria noastră, putem utiliza de asemeni florile de salcâm în binecunoscutele aluaturi pentru clătite, precum şi la prepararea dulceţurilor şi a şerbetului, şi să nu uităm desigur, ceaiul din flori de salcâm!(florile de salcâm culese fără frunze, înainte de deschiderea totală, pe timp însorit, se pun la uscat la soare, le punem apoi în cămară în săculeţi de hârtie sau pânză).

   Dorind ca toate aceste informaţii culese din diverse resurse dar şi din propriile experienţe (casa părintească se află la marginea unei păduri imense de salcâm!) să vă fie de folos, vă urez o primăvară binecuvântată, plină de mireasma îmbietoare a florilor de salcâm!