"Voi sunteţi mlădiţele"

   Totul depinde de faptul că suntem sau nu în Hristos. Dacă vreau mere bune, va trebui să am un măr bun, şi dacă mă voi îngriji de sănătatea pomului, acesta îmi va da mere bune. La fel este şi cu lucrarea noastră de creştini. Dacă viaţa noastră cu Hristos este corectă, totul va ieşi bine. S-ar putea să fie nevoie de instruire, de sugestii, de ajutor sau de antrenament în diferite domenii ale lucrării. Fiecare dintre acestea în parte are valoare. Dar pe termen lung, lucrul esenţial este acela de a avea o viaţă din belşug în Hristos. Cu alte cuvinte, să-L avem pe Hristos în noi şi lucrând în noi.

   În pilda cu mlădiţele şi viţa, în Ioan 15.5, Isus spune: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele."

   Ce lucru uşor e să fii o mlădiţă sau o ramură! Mlădiţa creşte din viţă şi ramura din pom, ele trăiesc acolo şi se dezvoltă şi la tipul potrivit aduc rod. Nu au nici o responsabilitate, decât aceea de a primi de la rădăcină şi tulpină seva şi hrana. Şi dacă am cunoaşte prin Duhul Sfânt relaţia noastră cu Isus Hristos, lucrarea noastră ar fi transformată în cel mai luminos şi mai divin lucru de pe pământ. În loc de a mai fi epuizare şi uzură a sufletului, lucrarea noastră ar fi ca o nouă experienţă, conectându-ne la Isus aşa cum nimic altceva nu o poate face. Dar vai, nu-i aşa că lucrarea noastră se interpune deseori între noi şi Isus? Ce ciudăţenie! Tocmai acea lucrare, pe care EL doreşte să o facă în mine şi eu vreau sa o fac pentru EL, eu o abordez în aşa fel încât aceasta ajunge să mă separe de Hristos. Mulţi lucrători ai viei s-au plâns de munca grea pe care o au de făcut, de timpul puţin pe care îl au pentru comunicarea intimă cu Isus şi de faptul că treburile cotidiene slăbesc înclinaţia spre rugăciune şi prea multă interacţiune cu oamenii întunecă viaţa spirituală. Trist gând, că rodirea duce la separarea mlădiţei de viţă! Şi asta probabil pentru că am privit lucrarea noastră ca ceva mai mult decât o mlădiţă care aduce rod. Fie ca Dumnezeu să ne elibereze de orice gândire falsă legată de viaţa creştină.

   Acum câteva gânduri despre această binecuvântată viaţă de mlăđiţă.

   În primul rând, ea este o viaţă de absolută dependenţă. Mlădiţa nu are nimic. Ea pur şi simplu depinde de viţă în toate. Această expresie de dependenţă absolută este una dintre cele mai solemne, mari şi preţioase. Un mare teolog german a scris două volume groase cu ceva timp în urmă, pentru a demonstra că întreaga teologie calvinistă se poate rezuma la acest principiu al dependenţei totale de Dumnezeu. Şi acest om a avut dreptate. Alt mare scriitor a afirmat că numai dependenţa de Dumnezeu, absolută şi nealterată, este esenţa religiei îngerilor şi ar trebui să fie şi cea a oamenilor. Dumnezeu reprezintă totul pentru îngeri şi EL este dispus să fie totul şi pentru creştini. Dacă eu pot să învăţ să depind în orice moment de Dumnezeu, totul va fi bine. Vei cunoaşte o viaţă superioară, dacă depinzi întru totul de Dumnezeu.

   Asta o regăsim la viţă şi mlădiţă. Fiecare viţă pe care o vezi sau fiecare ciorchine de strugure care ajunge pe masa ta să îţi reamintească faptul că mlădiţa este absolut dependentă de viţă. Viţa trebuie să facă lucrarea, iar mlădiţa să se bucure de rodul acesteia.