Viaţa veşnică ratată sau... recuperată?

Când Dumnezeu-Creator l-a făcut pe om, nu i-a dat o viaţă scurtă şi temporară, ci l-a făcut să aibe viaţă veşnică, aşa cum este şi El, Veşnic. Edenul era locul unde împreună cu perechea binecuvântată, Adam şi Eva petrecea timp de bucurie dumnezeiască, cel mai frumos şi benefic timp din viaţa umană.

Acolo, dragostea lui Dumnezeu se simţea din plin şi în viaţa celor doi. În Eden, ei au avut posibilitatea să-şi laude Creatorul ca orice fiinţă cerească, creată pentru închinare sfântă. Izgonirea din Eden în urma neascultării Îl determină pe Dumnezeu să-Şi revizuiască atitudinea faţă de cei doi şi li se adresează personal.

Pe mine mă uimeşte atitudinea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre ei. Citind în capitolul 16, din Geneza 3, printre cele ce-i spune femeii neascultătoare sunt şi nişte cuvinte care m-au făcut să meditez mult: Bărbatul tău va stăpâni peste tine! Nu-i minunat, Dumnezeu? Eu înteleg căci El, i-a făcut egali, fără deosebire pe cei doi, atât de mult i-a iubit şi le-a dat un mandat de încredere... incredibil ( ascultarea) de care ei nu s-au achitat... Ba dimpotrivă, s-au lăsat înşelaţi şi au păcătuit.

Mă gândeam: Cine a fost şi este unica democraţie adevărată din Univers? Dumnezeu! NU, omul! Nu ''drepturile femeii'' strigate în cele mai moderne şi democrate ţări... Ei, femeii, i s-a dat în Eden libertate şi egalitatea în dreptul de a-L iubi pe Dumnezeu, drept, respect, iubire şi părtăşie dumnezeiască împreună cu cel ce-i era prieten în bucuria lui Dumnezeu. Când a fost cea mai fericită, femeia? În Eden, în ASCULTARE DE DUMNEZEU! Acolo şi niciunde, sau niciodata n-a mai fost aşa bine tratată, iubită, şi chiar răsfăţata ( în sensul bun al cuvântului)

Egalitatea nepăcătoasă şi bine înţeleasă este aceea căci, ei, oamenii aveau aceeaşi bucurie, acelaşi drept, ( fără diferenţe) în a fi iubiţi de Dumnezeu. Păcatul le-a deschis ochii spre... păcat! Numai în urma păcatului Dumnezeu îl face pe soţ să stăpânească peste ea, când căzuse din har şi graţia dumnezeiască. Atunci a fost nevoit Dumnezeu, să dea porunci noi de viaţă pentru ei, o viaţă grea... viaţa lumii în păcat, pe care, fiecare dintre noi o ştim.

Un alt cuvânt ce mi-a atras atenţia în mod deosebit, se găseşte în capitolul 22, unde Dumnezeu spune: Iată, omul a ajuns ca Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l ÎMPIEDICĂM! să-şi intinda mâna să ia şi din pomul vieţii să mănânce şi să trăiască în veci. La cele scrise de Duhul Sfânt în Cuvânt, nu pot decât să mă minunez mult, mult, de înţelepciunea şi mila, dragostea Lui faţă de noi!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu n-ar fi luat această fermă atitudine de a-i opri pe cei doi să nu mănânce din pomul vieţii? Sincer, mă cutremur! Ei ar fi mâncat din pom în "stare de păcat"şi noi am fi fost condamnaţi veşnic morţii, păcatului, fără nici o şansă de reabilitare dar, acolo, în situaţie limită şi-n stare de urgenţă, Dumnezeu îi trimite afară din prezenţa Lui pe cei doi şi născuţii din ei pâna în zilele noastre, cu unica şansă de a fi reabilitaţi, dându-Şi pe Singurul Său Fiu ca jertfă de ispăşire pentru salvarea omenirii, pe Domnul Mântuitor, Isus Christos.

O! ... de-ar fi înţeles primii oameni minunata şansă la viaţa veşnică ce li s-a dat... n-ar fi ratat-o, n-ar fi fost în pierderea vieţii; Scrâşnetul dinţilor, gemetele, suferinţele şi toată frica ce-i conduce pe împotrivitorii lui Dumnezeu la moarte veşnică.

De-am înţelege fiecare dintre noi căci suntem iubiţi şi aşteptaţi să petrecem veşnicia cu El, cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt...

Dacă-am înţelege ce valoare are viaţa!

Primul dar dumnezeiesc este ea, Viaţa, dar, viaţa aceea dumnezeiască pe care am primit-o la Golgota pe lemnul crucii din Suflarea Vie a Mânutirului Isus Christos.

Vino la El! Nu-ţi rata viaţa!

Cere-ţi-o înapoi prin acceptarea Jertfei Sfinte!

Crede-L pe Mântuitor care S-a dus să ne pregătească UN LOC... ca acolo unde este El să fim şi noi împreună veşnic într-o Viaţă neratată, ci Veşnică!