text Eseuri crestine

Veniți de luați...nădejde!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nica Ionel

       Am scris la un moment dat despre suferință și moarte tot astfel precum un copil lăsat pe iarba moale privește cerul alb-albăstrui cum se întunecă cu cea mai mare repeziciune. Cuget în continuare. Mai multe zile înseamnă mai multă suferință. Mai multe morți, mai multe despărțiri. Descriu viața umană ca pe o suflare mai lungă sau scurtă și de prea multe ori spulberată de vânturi. Veți acuza aceste rânduri de poetism de șuetă. Nu, nu scriu doar frumos și doar pentru a umple o pagină cu rânduri. Îmi este suficient să completez o societate care din nefericire moare fără demnitate uitată în colțul vieții precum o mătură veche. Citesc printre rânduri și am certitudinea că oamenii de lângă mine mor fără nădejde. Ce tristă și amară conștientizare. Dacă nu mai ai tinerețe, familie, recunoștință din partea altora – după ce ai dat totul și ar fi trebuit să primești cel puțin mulțumesc - , dacă nu mai ai sănătate și nici măcar bani suficienți pentru pastile măcar să-ți rămână nădejdea. Nădejdea e ancora sufletului iar cea mai potrivită și puternică Stâncă unde poți ancora este Hristos Domnul. Ceva din interior îmi dictează să scriu determinându-mă să-mi iau mintea de la ceasul care invocă o oră târzie făcându-mă totodată să-mi amintesc versurile lui Eminescu citite în grabă într-o vizită de demult: „Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă / Și somnul vameș vieții nu vrea să-mi ieie vamă”. Îmi spun că mai târzie decât societatea nu poate fi ora. Așadar, să revenim. Precum un lup setos de sânge care își înfige colții cu toată bestialitatea și animalitatea în victime, aidoma, moartea seceră la rând și pe sărite. Nu o judec fiindcă știu că lucrează după program și la normă, adică e obligată înaintea Marelui nostru Dumnezeu să aducă la îndeplinire numărul exact, ascuns în fișa sa de lucru din fiecare dimineață. Moartea e doar un angajat conștiincios. Vă îndemn pe voi și personal, dacă tot muriți, muriți cu nădejde. Nădejdea mântuirii, cerului, răsplății. Nu vă gândiți la coroanele omagiale de pe cimitirul vostru, ci meditați la coroana slavei pusă pe o frunte transpirată nu pe o bucată de pământ. Am oficiat o înmormântare, am aflat că ne-a murit o persoană importantă a localității și încă mai avem persoane credincioase în stare suficient de critică...și totul a fost azi... Oo, moarte te-am văzut de-aproape și chiar de mă săruți rămân cu același cuget, zâmbet și nădejde; când mă iei de mână ca într-o plimbare prin parcul veșniciei știu că mă conduci...ACASĂ! Și acum o întrebare scoasă din caseta sincerității:  Pentru tine moartea ce va fi, un drum spre acasă sau spre o depărtare veșnică și chinuitoare?

 Români de pretutindeni, veniți de luați NĂDEJDE!

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>