Vegheaţi şi rugaţi-vă

În grădina Gheţimani, după ce Isus le-a vorbit ucenicilor despre tristeţea adâncă din sufletul Său, le-a zis: 'RĂMÂNEŢI AICI ŞI VEGHEAŢI ÎMPREUNĂ CU MINE'. Apoi S-a îndepărtat de cei trei, mergând la o parte, în grădină, unde S-a rugat timp de o oră. Când S-a întors, i-a găsit dormind. Dormind! De ce oare dormeau? Fiindcă era o oră târzie din noapte? Erau istoviţi după o zi încărcată? Mâncaseră prea mult la cină? Evanghelia după Luca ne spune întocmai motivul pentru care dormeau: 'DUPĂ CE S-A RUGAT, S-A SCULAT ŞI A VENIT LA UCENICI; I-A GĂSIT ADORMIŢI DE ÎNTRISTARE'.

Urma ca şi ei să fie atacaţi de cel rău, astfel că au simţit o întristare asemănătoare cu cea a lui Isus. La Cina cea de taină, Petru declarase cu îndrăzneală că mai bine murea pentru Domnul decât să Se lepede de El. Petru credea că era în stare prin resursele proprii să rămână în picioare, neobosit, până la capăt. Ceilalţi ucenici au crezut, la rândul lor, că vor putea rămâne credincioşi Învăţătorului. Isus a ştiut însă că nu doar loialitatea Lui faţă de Tatăl avea să fie pusă la grea încercare, ci şi a ucenicilor faţă de El. Iată cuvintele pe care le-a spus ucenicilor cuprinşi de somn:

'Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: 'Ce, un ceas n-aţi putut să vegehaţi împreună cuMine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvna, dar carnea este neputincioasă' Matei 26.40-41

Vedem aici care este cheia în funcţie de care fie vom asculta neabătuţi de Dumnezeu, fie doar că ne vom dori să ascultăm fără să izbutim. Ea se rezumă la întărirea noastră prin veghere şi rugăciune. Iuda scrie astfel:

'Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt'

Rugăciunea ne domoleşte firea şi ne zideşte omul lăuntric.

Trupul nostru este slab şi va cauta totdeauna calea cea mai uşoară dar aceasta este de obicei greşită. Firea nu vrea să lupte împotriva curentului puternic al lumii. Pe de altă parte, rugăciunea ne consolidează tăria lăuntrică aşa încât să putem birui dorinţele firii. Ea ne ajută să nu cădem de oboseală. Isus le-a spus ucenicilor ca trebuie să se roage necurmat şi sa nu cadă de oboseală. Cu alte cuvinte, ne vom prăbuşi dacă nu ne rugăm, îndeosebi în vremurile când tristeţea, suspinele, vin peste noi.

În seara aceea, petrecută în grădină, ucenicii au căzut d eoboseală. Au adormit când ar fi trebuit sa se roage. Nu vegheau cu privire la primejdia care îi pândea. În loc sa fie treji, se lăsaseră prinsi în mreaja trândăviei.

Astăzi, noua ne stau la îndemână alte mijloace cu care putem trimite mesaje prietenilor, ne verificăm contul de Facebook, folosind atotprezentele telefoane celulare, jucăm jocuri video, ne lăsăm absorbiţi de munca sau deschidem frigiderul şi ne hrănim trupul. Astfel, ne pierdem abilitatea de a rămâne tari în faţa greutăţilor, ca şi tăria neobosită care ne stă la dispoziţie prin harul lui Dumnezeu.

Isus i-a confruntat pe prietenii Lui cei mai apropiaţi şi i-a îndemnat: 'VEGHEAŢI ŞI RUGATI-VĂ, CA SĂ NU CĂDEŢI ÎN ISPITĂ'. S-a îndepărtat a doua oară de ei şi S-a întors apoi doar ca sa-i găsească din nou adormiţi. De data aceasta, nu i-a mai trezit şi nici nu i-a mai avertizat; ucenicii aleseseră deja în ce-i privea.

Adesea Dumnezeu ne avertizează o dată, poate chiar şi de două ori, însă dacă Îi trecem cu vederea avertismentele, nu ne va mai vorbi până când nu ne pocăim. Când ne pomenim copleşiţi de necazuri ÎL întrebăm plini de frustare 'Doamne, unde eşti? ' El ne-a avertizat însă iar noi nu am vrut să ascultăm.

Isus S-a dus pentru a treia oară sa Se roage, indepartându-Se de ucenicii cufundaţi în somn. Când a sfârsit rugăciunea, ei încă dormeau. Atunci a venit în grădină Iuda vânzătorul, însotit de străjerii templului sa-L prinda pe Isus.

Isus a avut succes în incredibila Sa misiune de manifestare a harului rămânând treaz, în stare de veghe, rugându-Se şi înaintând neabătut până la capăt. Pe de altă parte, ucenicii îşi exprimaseră dorinţa de a rămâne şi ei neclintiţi; credeau ca pot face aceasta însa le lipsea tăria necesară. După cum prevăzuse Isus, fiecare dintre ei a fost atacat de cel rău şi a eşuat: 'ATUNCI TOŢI UCENICII L-AU PĂRĂSIT ŞI AU FUGIT'. Petru a făcut exact ceea ce spunea ca nu va face niciodată - s-a lepădat de Isus! Dar putem observa şi un aspect pozitiv cu privire la Petru; cel puţin L-a urmat pe Isus până la locul judecăţii. Cu exceptia lui Ioan toţi ceilalţi au fugit din grădin a pentru a se pune la adăpost.

Cât de des îi auzim pe alţi credincioşi declarându-şi bunele intenţii doar ca să vedem apoi că nu izbutesc să le ducă la îndeplinire? Fiindcă, asemenea ucenicilor în grădină, nu vegheaseră în rugăciune! Duhul lor este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă. Faptul că nu sunt înarmaţi cum se cuvine îi împiedică să-şi atingă scopul urmărit.

Cine altcineva era mai îndreptăţit să ne îndemne să ne înarmăm decât apostolul Petru? În seara aceea de răscruce s-a dovedit plin de îndrăzneală în vorbe însă a dat greş când a trebuit să treaca la fapte. Isus îl avertizase dinainte: "Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul'. Însă lui Petru şi celorlalţi le-a lipsit tăria neobosită de care aveau nevoie pentru a nu fi clătinaţi în noaptea aceea. Acesta e motivul pentru care Petru ne-a îndemnat mai apoi sa ne înarmăm ca să ieşim biruitori fie că e vorba despre o noapte, despre o perioadă ori despre întreaga noastră viaţă.

Ca să fim înarmaţi pentru luptă trebuie să fim treji şi să veghem fără a îngădui momelilor lumii să ne înăbuşe hotărârea sau dedicarea de a ne asemăna lui Cristos în toate lucrurile. Şi noi trebuie să fim treji şi să veghem în orice vreme căci dacă nu suntem atenţi fără încetare, păzindu-ne de vrăjmaşul care caută să ne înghită, el va face să ne clătinăm şi să cădem.