Vase de cinste

Un vechi scriitor a spus odată cu înțelepciune:

De la început, au existat două categorii de creștini. Majoritatea celor din prima categorie trăiesc o viață neprimejdioasă, făcând multe fapte bune, înfrânându-se de la păcate grosolane, respectând poruncile lui Dumnezeu, dar nu duc o luptă fățișă și aprinsă împotriva lumii, nu depun eforturi intense pentru promovarea Împărăției lui Hristos. Nu țintesc spre nici o desăvârșire spirituală, ci sunt mulțumiți cu dobândirile medii ale vecinilor lor. Cealaltă categorie de creștini nu doar că se înfrânează de la orice formă de viciu, dar sunt gata să facă orice fel de faptă bună. Împlinesc toate poruncile lui Dumnezeu. Își dau toată osteneala să aibă gândul care era în Hristos și să meargă chiar pe urmele Stăpânului lor mult iubit. Calcă în picioare fără ezitare orice plăcere care împiedică rodnicia maximă. Se leapădă nu doar de plăcerile interzise în mod explicit, dar și de acelea care, prin experineță, știu că micșorează plăcerea lui Dumnezeu. Își iau crucea zilnic. În zorii deimineții se roagă: SLĂVEȘTE-TE PE TINE ÎN MINE ÎN ACEASTĂ ZI, OH, BINECUVÂNTAT ISUS! . Împlinirea voii Tatălui ceresc este mai mult decât hrana și băutura lor. Nu sunt adepți ai chietismului (doctrină mistiă care susține că perfecțiunea creștină constă în dragostea față de Dumnezeu și în liniștea inactivă a sufletului) care zăbovesc mereu în locuri secrete, găsind plăcere în extazul dragostei fermecate; ci ei ies din odăița lor așa cum Moise a coborât de pe muntele lui Dumnezeu, cu fețele strălucind de slavă divină, și vizitând pe cei depravați și proscriși, arată prin viețile lor dumnezeirea Evangheliei.

Astfel de creștini sunt VASE DE CINSTE - sunt spuma nobilimii din Biserica lui Hristos. Sunt prețioși și folosiți pentru scopuri înalte și în aceasta constă cinstea lor. În vremurile străvechi se obișnuia ca slujitorii împăratului din Anglia să fie făcuți nobili prin slujirea lor. Să fii folosit de împărat este cea mai mare cinste. Reputația, răsplata și alte urmări ale slujirii sunt dezirabile, dar nimic nu este mai măreț, mai valoros și mai binecuvântat decât însăși slujirea Stăpânului nostru. Vasele de ocară sunt cele date la o parte pentru că nu sunt folositoare Stăpânului. Fiecare trebuie să vadă cărei clase aprține.

Ca să nu facem nici o greșeală în această decizie, haideți să observăm câteva caracteristici ale celor care sunt vase de cinste. În 2 Timotei 2.20,21, sfântul Pavel menționează trei trăsături: 1. Vasul de cinste este sfințit; 2. Potrivit (folositor stăpânului său) pentru a fi folosit de Stăpân; 3. Destoinic pentru orice lucrare bună.

SFINȚIT

Arhiepiscopul Trench spune:

Cuvintele Noului Testament sunt fără îndoială cunoștințele elementare ale teologiei creștine, iar acela care nu începe un studiu perseverent al acestora, nu va face nici un pas însemnat.

Luther a mers atât de departe, încât a spus:

Divinitatea este gramatica Duhului Sfânt.

Cuvântul SFINȚIT este unul din cuvintele noastre cel mai des folosit dar oare ne-am deranjat să cercetăm care este semnificația acestui cuvânt așa cum apare în Noul Testament? Uneori, cuvântul e tradus prin SACRU sau SFÂNT dar ideile de bază sunt exact aceleași: SEPARARE ȘI CURĂȚIRE. În Vechiul Testament, termenul însemna să fii pus deoparte pentru scopuri sfinte. Era folosit cu referire la primii născuți din turmele și cirezile evreilor și arăta că animalele erau scoase dintre celelalte, puse deoparte pentru Dumnezeu pentru a fi puse pe altarul Lui. Era folosit cu referire la Iaersalim - Orașul Sfânt-, cu referire la Templul Lui. la mobila Templului și la preoții care slujeau acolo. Nu erau pentru întrebuințări obișnuite ci erau dedicate întrebuințărilor înalte, sacre și evlavioase. Dar în cazul lui Aaron și al fiilor lui, care erau puși deoparte pentru slujba preoțească, se cerea mai mult decât o simplă separare și sfințire. Înainte de a-și începe îndatoririle, era adus un berbec de consacrare, sângele acestuia era pus pe extremitățile omului simbolizțnd faptul că el avea nevoie să fie curățit în întregime. Apoi, pe trupurile și veșmintele lor era turnat untdelemnul de ungere și, timp de șapte zile, se repetau aceste ritualuri. Spălările ritualice îmbelșugate, stropirea cu sânge și hainele albe pregătite erau menite să simbolizeze nevoia noastră de curăție înainte de a putea fi VASE FOLOSITOARE STĂPÂNULUI SĂU. Probabil apostolul se gândea la slujbele de la Templu când a spus că prima calificare pentru a putea fi un vas de cinste era de a fi sfințit.

Ideea de bază a sfințirii este separarea. Un om se sfințește când se separă de orice este păcătos și necurat și își dedică întreaga inimă și viață împlinirii voii lui Dumnezeu. În sensul acesta, este vorba de un act personal și precis. Se predă pe sine lui Dumnezeu într-un duh de supunere totală. Predarea noastră lui Dumnezeu trebuie să fie întreagă - să includă trupul, sufletul, viața, talentele, reputația, - totul! Acestea trebuie întrebuințate unde, când și cum dorește Dumnezeu, și numai astfel. Include ființa, înfăptuirea, suferința. În această stare de abandonare sufletul strigă:

Iată, Îți dau Ție tot ce am: Prieteni, timp și pământesc belșug; Trup și suflet al Tău să fiu, Al Tău în întregime pentru veșnicie.

Nu suntem ai Domnului în întregime dacă nu am hotărât odată pentru totdeauna că vom fi ai Lui pentru totdeauna în voință, în sentimnete, în scopuri, în întrebuințarea sinceră a abilităților și a resurselor, și în toate lucrurile. O astfel de dedicare nu este sfințire, dar este o parte a ei, este partea umană, și ea pregătește calea pentru ceea ce mai rămâne. Acum am ajuns la aspectul divin al lucrării. Pentru ca sfințirea noastră să fie deplină Dumnezeu trebuie să facă această curățire, această înnoire totală a firii noastre morale care este făgăduită în Legământul Noului Testament și pentru care există resurse în Hristos. Consacrarea este datoria noastră, curățirea este lucrarea lui Dumnezeu, iar El Își va îndeplini imediat lucrarea în noi după ce ne facem datoria. De aceea, sfântul Pavel a înălțat această sublimă rugăciune în numele tesalonicenilor:

Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin; și duhul voastru, sufletul vostru, și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.