Vântul...

Noi oamenii am deprins pe parcursul vieţii prostul obicei de a ne trăi viaţa conform condiţiilor puse de noi, fără să ţinem seama de tot drenajul lui Dumnezeu, Spiritul Vieţii, de a ne învăţa cum să trăim. Continuăm cu încăpăţânare să fim proprii noştri dumnezei şi continuăm să stricăm toate lucrurile. Mai rău, în ultimii ani, spiritualitatea a început a fi considerată ea însăşi o modalitate de a mai trăi intens viaţa fără a ţine seama de Dumnezeu, devenind astfel o rută ocolitoare pentru a evita deranjul produs de pocăinţă, de jertfirea de sine, de riscurile de a-L urma pe Isus pe drumul crucii, adică aşa cum ne-a spus Isus că este 'viaţa din belşug' pe care a venit să ne o aducă drept binecuvântare.

Numele generic pentru acest mod de a aborda lucrurile - încercând să construieşti o viaţă plină de semnificaţie şi siguranţă fără lucrurile poruncite de Dumnezeu, presărată cu weekenduri de distracţii şi cu interludii erotice ocozionale, fără a înfrunta pe faţă adevărul, fără a crede şi a asculta, fără Dumnezeu - este RELIGIE. Desigur, nu este o viaţă fără Dumnezeu, dar Dumnezeul ei este în primul rând un furnizor de resurse şi d ajutor, o Calitate a Fiinţei care ne oferă idei si energie, pe care noi le preluăm, le aranjăm şi le folosim aşa cum credem de cuviinţă. Mai mult sau mai puţin, toţi facem aşa.

Cuvântul RELIGIE, conform unei etimologii posibile -deşi nu toti suntem de acord cu acest sens-, provine din cuvântul latinesc 'religere', a lega iarăşi, a constrânge din nou. În imaginea care îmi vine în minte, mă aflu eu însumi, după ce am petrecut mulţi ani încercând să înţeleg şi să organizez viaţa, plimbându-mă pe valea râului, bucurându-mă de peisaj, fluierând mulţumit de mine, ducându-mi viaţa ca pe un bagaj bine-făcut, alcătuită din amintiri şi standarde morale, din scopuri şi abateri de la ele, din rugăciuni şi închinare, toate selectate şi legate unele de altele.

Dar apoi, vine furtuna, cumplită şi bruscă, o rafală de vânt îmi smulge viaţa frumos împachetată din mâini şi îmi împrăştie lucrurile dragi în cele patru zări, prin toată valea si pădurea...

Ce voi face acum?

Voi alerga la un adăpost printre copaci, ma voi târî printre tufişuri încercând frenetic să îmi recuperez fragmentele împrăştiate ale vieţii mele, apelând cu disperare la ajutorul trecătorilor şi experţilor, căutând, găsind şi reîmpachetând tot ce am mai putut salva din viaţa mea, legându-le din nou, şi apoi, mă voi ascunde în siguranţă la caldura cabanei până va trece furtuna? Sau... mă voi duce la marginea stâncii, mă voi urca în vârful unui pin şi mă voi expune total VREMII, pentru a nu pierde nici un element cât de mic al acestei invazii a VIEŢII în viaţa mea, gata oricând să-mi pierd viaţa pentru a o câştiga? ...

Pentru mine, viaţa religioasă, prudentă şi plină de anxietate, ţinând lucrurile cât de strâns pot, astfel încât viaţa mea să aibă un sens si, sper eu, să-I fiu pe plac lui Dumnezeu, şi viaţa spiritualităţii -o pasiune pentru viaţă şi o disponibilitate de a-mi risca identitatea şi siguranţa urmându-L pe Isus cu orice preţ- se află în contrast în aceste două scenarii. Nu mă îndoiesc de ceea ce eu prefer: VREAU SĂ FIU ÎN BĂTAIA VREMII! De fapt, cele două moduri de viaţă pot coexista: există desigur, un loc şi pentru un mod de viaţă de rutină, stabil si sigur (nu-mi voi petrece toată viaţa în vârful pinului, ci şi în vale), într-o cabană construită cu propriile mâini în care primesc oaspeţii şi gătesc.

Dar... dacă nu eşti gata să-I răspunzi Dumnezeului celui viu, care Se mişcă unde si cum vrea EL, atunci nu prea o viaţă, adevărata viaţă se va scurge încet... încet...

Desigur, noi nu putem porunci VREMII! Ea este prezentă, se manifestă. Nu se pune problema controlării ori a direcţionării ei. Nu există nici o reţetă pentru a pregăti 'spiritualitatea' la fel cum nu există nici o formulă magică pentru crearea vieţii.

Aşa cum i-a spus Isus faimosului expert al vieţii religioase, Nicodim "Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul. '

Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne cultivăm spiritul de observaţie şi să fim mereu pregătiţi pentru ca, atunci CÂND VA SUFLA VÂNTUL, NOI SĂ FIM ACOLO, gata să păşim prin rafalele Lui, sau... NU! ... când se dă porunca absurdă de a împărţi cinci pâini şi doi peşti mulţimii putem fi gata să ascultăm - sau... NU! ... sau, când ni se spune că trebuie să aşteptăm împreună cu cei 120 de ucenici promisiunea, să fim gata să aşteptăm sau... NU! ... când ni se face invitaţia 'Luaţi mâncaţi, beţi... ' să fim gata să venim la CINĂ sau... NU!