Umblând în puterea unei vieți umplute de Duhul Sfânt -2-

Permiteți-mi să vă spun, ca din partea unui creștin, că situația se va înrăutăți. Creștinii se înșeală prin activitatea intensă și publicitatea intensă făcută religiei. Această tendință se răspândește, crește și se extinde precum strechea vitelor, crește prin atracția și subjugarea aduse de succes.

Un filozof spunea odată că sunt unele lucruri în care cu cât ești mai iscusit, cu atît ești o persoană mai rea. Intoxicarea prin succes reprezintă imitarea celor care arată spre succesul lor ca să dovedească că au dreptate. Dar a avea succes într-un lucru care este greșit, nu face decât să dovedească că o persoană este și mai vinovată decât dacă ar fi greșit pur și simplu. Si este așa pentru că acea persoană este iscusită în a face răul. Apoi mai există și admirația din partea mulțimii. Nimic nu ne crește stima de sine la fel ca puterea mulțimii. Să luăm exemplul unui bărbat firav și timid, susținut de o mulțime de oamen. Prin intermediul acestei osmoze psihologice deosebite, puterea mulțimii se scurge prin acel frate, care de regulă stă sub papucul soției dar care în acel moment este un om mare și important pentru că este susținut de mulțime. Vorbim de același fenomen psihologic în cazul unui băiat, genul tocilarului cu ochelari mari, care intră în mașina scumpă pe care tatăl i-a făcut-o cadou, turând motorul și gonind pin cartier cu viteză. El reușeșste cumva să-și însușească ceva din puterea zgomotului produs de acel cilindru. Ce anume nu are el în lăuntrul său și reușește să ia din acel motor? Imi pare tare rău de un asemenea om și nu pot decât să sper că va veni acea zi în care va fi în stare să stea pe propriile-i picioare și nu va mai fi nevoie să împrumute putere de la o mașină.

În aceste timpuri, noi ca biserică avem două variante. Putem fi oprtuniști, lăsându-ne influențați de mersul lumii acesteia și sacrificând valorile eterne pentru momentul de succes. (Am trăit suficient ca să știți ce voi alege eu, cu ajutorul lui Dumnezeu.)

Cealaltă variantă este să mergem pe munte unde să ne primim instrucțiunile, ca apoi să coborâm recunoscând cine suntem și păstrând trăsăturile unei adunări chemate din mijlocul acestei lumi, aunei minorități care nu va moșteni această lume, ci pe cea viitoare. Ca și în cazul lui Noe, credința și valorile noastre morale ne condamnă în ochii lumii și sunt respinse, dar ne putem totuși păstra caracterul și intra în arcă. Putem pluti deasupra apei, ne putem raporta la ceea ce este în jurul nostru fără să ne înecăm.

Care este deci relația noastră cu lumea? La fel ca relația lui Noe cu lumea când construia arca, pentru că avea să vină potopul. Noe nu a putut să fugă de lumea în care trăia. El a plutit pe apele învolburate, clocotinde ale judecății, fără ca măcar un singur strop de apă să intre în arcă. Plutea lin și acolo s-a materializat separarea dintre poporul lui Dumnezeu care era înlăuntrul corabiei și apele stăteau sub ea.

În același fel ne putem vedea și pe noi, credincioșii. Noi suntem O PREOȚIE ÎMPĂRĂTEASCĂ, UN NEAM SFÎNT, UN POPOR PE CARE DUMNEZEU ȘI L-A CÂȘTIGAT CA SĂ FIE AL LUI.

Cred în lucrători și în ordinarea de lucrători. Nu sunt împotriva acestor lucruri. Dar ceea ce vreau să spun este că lucrătorul ordinat nu este singurul preot. Toți oamenii lui Dumnezeu sunt preoți și fac parte din preoția împărătească, inclusiv cel mai simplu și smerit om care citește acum și care s-ar putea să gândească că acest verset nu i se aplică și lui. Dacă ești un creștin adevărat, ești și preot al Dumnezeului Preaînalt, la fel ca orice lucrător sau prezbiter. Iar noi, ca și adunare, ne putem considera o comunitate de preoți. Nu este nevoie să mergem la preot ca să ne faciliteze intrarea în prezența lui Dumnezeu. Noi suntem preoți, fiecare dintre noi. Putem intra în prezența lui Dumnezeu fără medierea unui preot pământesc.

Dumnezeu dă anumite daruri, iar biserica a primit acele daruri, le-a recunoscut și a numit oameni despre care a spus: CRED CĂ ACEST FRATE ESTE UN OM CU DARURI DE LA DUMNEZEU ȘI VA PUTEA SĂ PREDICE ȘI SĂ NE CONDUCĂ! Aceasta a fost tradiția în toate denominațiunile iar eu sunt pentru acestă abordare și cred în ea. Totuși, haideți să nu alegem un om și să spunem - Acest frate cu daruri pe care îl ordinăm acum este preotul nostru. Noi, ceilalți, îl urmăm. - NU, în niciun caz!

Fiecare creștin are posibilitatea să intre în prezența lui Dumnezeu în aceeași măsură cu cel mai cunoscut predicator din lume.